DMovieblog

E surprinzator sa descoperi lucruri neschimbate de la 1930 pana astazi. Mai intai brandul Gogoasa Infuriata - pe vremuri se gasea in Piata Mare (actuala Piata Unirii) o singura gogoserie, azi avem mai multe. Apoi Parcul Cismigiu care si-a pastrat stilul englezesc original, lacul cu fantana arteziana. Vara, atunci ca si acum, se dadeau barcutele, iar iarna se patina. A fost primul patinoar al Bucurestiului. Al treilea: tramvaiul 14.

E cel de la Armeneasca unde stau fata in fata vechia si noua religie a omenirii: biserica si office building-ul.  E cel al unui caine-oaie lasat legat, in timp ce batranica a intrat sa cumpere paine. E cel al unui petshop tinut de un evreu. E cel cu stradute vechi, intortocheate, ascunse de ochiul curiosilor care se perinda pe marile bulevarde. E Gara de Nord. Mai mult decat locul din care pleci sau in care vii, e cartierul in care am trait 25 de ani. E soarele care apune cand esti prins in trafic intre un Golden Gate dambovitean in stanga - autostrada suspendata suspendata (al doilea suspendat semnifica faptul ca autoritatile nu au bani sa continuie lucrarea cel putin momentan) si un Turn Eiffel special construit de o retea gsm ca sa ofere semnal orasului. E cel in care norii isi fac de cap si te surprind daca stii sa privesti spre ei. E cel al unei matze care are curiozitati lingvistice si-si baga nasul in sala de curs de la spaniola. E cel care inflorest...

Prima oara cand bucurestenii au putut admira la capatul Soselei Kiseleff Arcul de Triumf era sfarsitul anului 1878. Parada Independentei proaspat obtinute s-a facut insa in graba asa ca Arcul a fost ridicat din lemn si mucava... Dupa eveniment, dornici sa recupereze din materialele folosite, oamenii primariei au inceput sa-l desfaca. Pana in 1922 nu s-a mai intamplat nimic. Dar cand ai de sarbatorit intregirea neamului... si atunci cand insasi Majestatea Sa Regele Ferdinand ordona ridicarea Arcului... nu poti decat sa te pui pe treaba. Cum-necum municipalitatea a ajuns in criza de timp si a decis sa construiasca definitiv doar fundatia si structura interioara a arcului, in timp ce pentru exterior s-au folosit materiale usoare - lemn, stuc si paianta. Cum mai erau necesari undeva la 20 de milioane de lei Ministerul Cultelor a pasat proiectul finalizarii Arcului in curtea Primariei Bucurestiului care l-a trimis la Ministerul Lucrarilor Publice. Anii trec si arcul devine, de la o zi la ...

O strada. In capatul ei dinspre Calea Dudesti exista o cruce de piatra si de aici numele strazii. Renumele ei, insa, venea din prezenta numeroaselor bordeluri, majoritatea destul de mizere si rau intretinute. Acolo isi incepeau viata sexuala serii de adolescenti, veneau hamali si servitori, iar din cand in cand poposeau si domni spilcuiti in cautarea unor placeri de negasit in alta parte. Deservirea se facea de catre fete sarmane si naive, multe din ele minore, fugite de acasa sau de femei carora munca pe bani putini in ateliere sau fabrici nu le satisfacea gusturile. Dar cei care castigau cu adevarat erau proxenetele si proxenetii - inruditi intre ei si autoritatile corupte. Desi in 1929 printr-un articol din Legea Sanitara se incerca desfiintarea comertului de carne vie, singurul efect obtinut a fost acela a unor tertipuri de eludare a legii (bordelurile incetau sa existe, dar in locul lor apareau "camerele mobilate" pe usile carora erau scrise nume si intervale orare)...

Lectia de istorie se transforma de cele mai multe ori intr-un sir lung de date scoase parca dintr-un memorator tehnic. Rareori se intampla ca unul sau doua atribute sa fie asociate cu un nume, cu o perioada sau cu o miscare (gen Ivan cel Groaznic, Renasterea infloritoare sau revolutie insangerata). De cele mai multe ori si aceste atribute simplifica grosier si actul cunoasterii e saracit sever. Totusi expresia latina Historia magistra vitae e adevarata, indiferent ca vorbim de marea istorie sau de cea marunta. Am citit zilele astea cateva pagini despre felul in care traia domnul fanariot la Bucuresti. Domnitorul, model pentru inalta si mica boierie, dar si un ideal pentru cel mai nevoias locuitor al capitalei, se urnea tarziu de pe divanul pe care zacea. Sareau in ajutorul sau doi sau trei slujitori care il apucau de brate, ridicandu-l in asa fel incat doar varfurile ii mai atingeau dusumeaua. Un altul, cu un respect nepretuit, ii ducea coada caftanului. Asa trecea prin fiecare inca...

Nae Bassarabescu a inceput sa lucreze la saptesprezece ani intr-un post de copist la tribunal, a urcat ca sef de sectie la Ministerul Cultelor si s-a dedicat muncii de redactie la Trompeta Carpatilor si Poporul. Inafara de atacurile la Eminescu si Maiorescu (pe care l-a poreclit Muierescu), ar fi ramas un birocrat oarecare si un colectionar modest de opere de arta si piese numismatice, daca... ar fi existat deja chioscurile de ziare. Dar ele nu existau in Bucurestii anilor 1870. Ziarele erau distribuite fie prin posta - ceea ce facea ca ele sa ajunga cu o zi intarziere si in conditii din cele mai jalnice, fie prin distribuitorii proprii, mai ales copii, care umpleau cu strigatele lor strazile centrale. Si incercand sa foloseasca avantajul prospetimii (spre deosebire de posta) ei nu conteneau sa anunte - Ia Romanul de maine! Ia Telegraful de maine! Nae Bassarabescu vazuse chioscurile in drumurile sale la Paris si cand la putere a ajuns partidul pe care il slujise a primit drept raspla...

Indata dupa primul razboi mondial, cand stagnarea economica provocata de ocupatia germana a incetat, s-a produs o inviorare a afacerilor. Pe Calea Grivitei, dincolo de cimitirul Sf. Vineri, a aparut un nou bogatas. Un ins atletic, inalt, cu glas poruncitor. Purta o scurta imblanita si pe cap o turcana inalta. Destinul sau fusese unul oarecare ani in sir - slujise intr-un post neimportant la C.F.R. Se zice ca atunci cand ocupantii nemti fugeau parasind tot ce nu puteau cara si cand infometatii mahalalelor sparsesera depozitele de alimente ale germanilor, omul nostru daduse peste niste lazi cu bancnote romanesti, proaspat tiparite in Germania si inca nepuse in circulatie. Nu l-au interesat fasolea si slanina, pe care le-a lasat in seama altora, el a luat lazile si le-a pus bine. Cum moneda nu s-a schimbat, a inceput sa cumpere case, mereu pe la colturi de strada. Transformate in pravalioare, cu colt tesit si doua trepte, incredintate acolitilor lui si pline cu marfa procurata tot de e...

Zis si Raspopitul sau Paracliserul, Ionita Tunsu apare portretizat in cronica vremii ca un om voinic, frumos, cu stiinta de carte si vorba placuta. Calitati care l-au impresionat si pe episcopul Ilarion al Argesului care isi dorea sa-l vada ajuns diacon. Nu se stie exact cu ce a gresit Tunsu, se spune ca n-ar fi stat departe de femei, cert e ca dupa ce a fost paracliser la Biserica Sfintii Voievozi de pe Calea Grivitei - unde a si locuit o vreme - a fugit pe meleagurile natale din Olt, in padurea Streharet. Si-a intemeiat repede o ceata si a inceput sa haiduceasca. In 1821 a devenit pandur in oastea lui Tudor Vladimirescu, iar mai tarziu a revenit la obiceiul haiduciei calcand negostorii si boierii care mergeau dinspre Craiova si Bucuresti si invers. Fiindca nu omora, nu schingiuia si lasa pagubasului bani de drum si cheltuiala, folclorul spune ca Tunsu isi gasea mereu adapost pe la sarmani si vaduve. Dar marea lui dragoste era la Bucuresti. Intr-un fund de ulita, tot pe langa Calea Gi...

Cel mai in voga doctor in vremurile lui Cuza Voda si mai tarziu, chiar sub Carol I, a fost un austriac, originar de pe langa Graz. Cu un fizic neatragator - inalt, slab, cu niste maini si picioare enorme, el a ajuns in Bucuresti dupa ce l-a vindecat aproape miraculos la Viena pe Gheorghe Magheru. Si cum doctorii buni erau pasari rare, generalul a tinut mortis ca Alois Drasch sa se stabileasca in capitala. La intersectia dintre Armeneasca si Mosilor, la numarul 107, Drasch s-a indragostit de fiica gazdei sale. Tanara atragatoare se despartise deja de primul ei sot, asa ca parintii au fost incantati de apropierea celor doi. Din pacate pentru doctor, la scurt timp dupa ce i-a devenit sotie si cei doi au calatorit prin Venetia si Paris, tanara a inceput sa-si caute de lucru si cu alt barbat, asa ca Drasch s-a vazut nevoit sa se desparta de infidela pe cale legala. Rana sufleteasca nu avea sa se videce vreodata, iar Drasch s-a refugiat din acel moment in munca sa. Fugea pana in fund...

Teza "Tatucului" a fost indelung vehiculata: cum ca romanii, dupa 50 de ani de comunism, simt in continuare nevoia unui tatuc, unui lider, unui sef care sa le spuna ce si cum, care sa le traseze directii si sa le ofere o mangaiere sau un bici. Vezi Iliescu, vezi Basescu.  Zilele trecute citind din amintirile lui Emil I. Cerkez dau peste un text intitulat Laudarea robiei ... Conasul caruia trasura i s-a oprit in drum da de baut un rachiu unei tiganci batrane si o trage de limba. Si iata ce afla el din gura celei de 80 de ani: "Era mai bine roaba, cuconasule! Boierul ne purta de grije. El ne boteza, el ne cununa, el ne ingropa. La Curtea lui gaseam de toate si de mancare si imbracaminte si ingrijire. Ca el era inceputul si sfarsitul." Si dialogul celor doi continua in aceeasi nota... Acum, oricat de bun o fi fost rachiul, de amara viata la senectute pentru femeia noastra si de mandru conasul de originea sa boiereasca, e clar ca nucleul "tatucului" are ...

Ion Paun ar fi ramas un acar anonim daca nu s-ar fi intamplat un grav accident pe calea ferata dintre Ploiesti si Buzau. Omul a ajuns dupa gratii pe nederept. Dupa ani buni, cand s-a facut dreptate, omul si-a cerut si drepturile salariale restante. Acestea au venit sub forma unei sume babane la o luna dupa ce... Ion Paun murise. Suma i-a revenit nevastei lui care, de fericire, a murit si ea. Asa ca expresia "acarul Paun" ar trebui sa desemneze nu doar vinovatul fara vina, ci si vesnicul ghinionist. Pazvantoglu era un bandit care, la inceputul secolului XIX, prada satele din sudul Olteniei. Fiindca ii lipsea un ochi, lumea il poreclise Pazvante Chioru'. Iar expresia " pe vremea lui Pazvante " ar trebui sa insemne mai degraba o perioada de incertitudine si nesiguranta, decat una demult apusa. Raoul Ginsbourg era un tanar prezentabil ce activa la un cabaret bucurestean - aprindea luminile scenei si se ocupa de cele necesare. Dar isi dorea mult mai mult...

Toata lumea a auzit de Hanul lui Manuc, dar putini stiu cine a fost acest Manuc . Pe numele sau adevarat Emanuel Marzaian , nascut la Rusciuk, la sud de Dunare (azi in Bulgaria), dintr-o a doua casatorie a tatalui sau cu Mamica, fiica unui mare bogatas, Hanum-Oglu.   Portretul pe care il fac cronicarii vremii abunda de epitete in favoare armeanului: frumos, energic, destept, ager, fin, indraznet, aventurier, amabil, abil, vizionar, cult... Destinul sau e strans legat de jocul intre cele 3 mari puteri ale vremii in regiune: Imperiul Otoman, cel Tarist si cel Habsburgic. Despre Manuc circula tot felul de legende, cum ca ar fi fost francmason, membru al unei organizatii secrete, Prietenii de la Rusciuk, care dorea sa reformeze radical Imperiul Otoman sau triplu agent secret sub acoperire. Toate aceste ipoteze isi au originea in destinul misterios al lui Manuc... La varsta de 12 ani e trimis din casa parinteasca la Iasi sa invete negustoria. La 26 de ani se intoarce acasa ...

Ocupant de loc in tren Se suie in halta Grivita, cel mai probabil ungand cu vreo bancnota buzunarul nasului, ocupa cateva locuri in compartiment folosind un ziar, o palarie, o umbrela, etc. si apoi, cand trenul ajunge in Nord, pretinde ca locurile sunt deja ocupate. Oamenii nemultumiti se opresc pe culoare si blesteama caile ferate care ii vor tine treji si in picioare pana la Orsova. Cu cateva minute inainte de plecarea trenului apar intarziatii. Grabiti si speriati ca au ramas fara locuri. Un binevoitor de pe peron se ofera sa le faciliteze accesul la locurile ocupate de amicul sau. Evident contra cost. Chiar inainte sa plece trenul, amicul cedeaza locurile ocupate si chiar locul sau, dandu-se jos si plecand cu binevoitorul spre carciuma in care vor cheltui castigul. Artistul si marketingul face to face Cumpara cateva volume ieftine de la un anticariat. Le pune coperti noi si pe prima pagina ofera o dedicatie generoasa si un autograf memorabil. Le face pachet si bate la usa...

Biserica Batistei e in buricul orasului si trec pe langa ea, per pedes sau cu masina, mii de oameni in fiecare zi. Nu stiu insa cati cunosc povestea lacasului de cult si a dudului care traieste in curtea sa. Istoria ne spune ca numele bisericii, identic cu cel al strazii, provine de la o balta care isi tragea seva din raul Bucurestioara. Din balta asta se adapau vitele si de la cat batatorisera locul a ramas pana azi denumirea de Batiste. Vorbim de anii 1660 cand pe locul delimitat azi de caldiri precum Teatrul National sau Hotelul Intercontinental era o imensa mahala, Scaunele, in care locuiau macelarii si cojocarii orasului. De altfel, biserica e strans legata de aceste bresle… Si aici incepe legenda… Se zice ca in timpul domniei lui Constantin Brancoveanu, biserica, pe atunci din lemn, ar fi ars pentru a patra oara si insusi domnitorul s-a mahnit vazand-o. A zarit insa langa ea un pui de dud care scapase neatins. Si in dud a vazut 2 margele negre. A strigat: Zakeu, ce...

Cred in povestea Zarazei (dupa altii Zaradei), in traducere Minunata. Mircea Cartarescu in ”Vesnic tanar infasurat in pixeli” te scufunda in acel univers unic al Bucurestiului pe fondul caruia se deruleaza cel mai frumos si dramatic love story de la noi. Pe scurt... Suntem in Bucurestiul lui 1944. Gradini, hoteluri, circuri, cabarete, berarii, cazinouri, lux, dar si bordeluri, mahalale imputite, talhari sau adaposturi antiaeriene. E o lume a imbogatitilor din senin si a colaborationistilor putred de corupti, care uita de Sodoma lor josnica si monotona prin bodegiile in care canta o puzderie de artisti. Personajele principale sunt rivalii Zavaidoc, vocea de aur de la “Ingerasul”, aflat sub protectia celor de la bariera Vergului condusi de Borila si Cristian Vasile, starul localului “Vulpea Rosie” de pe Selari, aparat de cei din Tei, de la Maica Domnului, oamenii fratilor Grigore. Intriga e aparitia unei femei: “foarte tanara, cu fata aspra, buzele ca de barbat senzual, parul negr...