Bucurestiul meu

E cel de la Armeneasca unde stau fata in fata vechia si noua religie a omenirii: biserica si office building-ul. 
E cel al unui caine-oaie lasat legat, in timp ce batranica a intrat sa cumpere paine.
E cel al unui petshop tinut de un evreu.
E cel cu stradute vechi, intortocheate, ascunse de ochiul curiosilor care se perinda pe marile bulevarde.
E Gara de Nord. Mai mult decat locul din care pleci sau in care vii, e cartierul in care am trait 25 de ani.
E soarele care apune cand esti prins in trafic intre un Golden Gate dambovitean in stanga - autostrada suspendata suspendata (al doilea suspendat semnifica faptul ca autoritatile nu au bani sa continuie lucrarea cel putin momentan) si un Turn Eiffel special construit de o retea gsm ca sa ofere semnal orasului.
E cel in care norii isi fac de cap si te surprind daca stii sa privesti spre ei.
E cel al unei matze care are curiozitati lingvistice si-si baga nasul in sala de curs de la spaniola.
E cel care infloreste dincolo de garduri ridicate de firmele de constructii pe care pustimea isi lasa de zor mesajele cu spray-uri de graffitti.
E cel al unei televiziuni dedicate initial acestui oras situata in buricul cel dintotdeauna al targului - Calea Victoriei.
E cel al cladirilor gri pe care cineva le-a inveselit atarnand la uscat un prosop de un galben intens.
E cel printre ale carui masini parcate in fel si chip gasesti petale de magnoliu.
Si in care scara rulanta e cel mai mare ajutor atunci cand te intorci de la un fotbal cu incheietura umflata.
Si in care e bine sa lasi intotdeauna loc pentru noi imagini pentru ca ele vor veni cu siguranta.