Dudul

Biserica Batistei e in buricul orasului si trec pe langa ea, per pedes sau cu masina, mii de oameni in fiecare zi. Nu stiu insa cati cunosc povestea lacasului de cult si a dudului care traieste in curtea sa.

Istoria ne spune ca numele bisericii, identic cu cel al strazii, provine de la o balta care isi tragea seva din raul Bucurestioara. Din balta asta se adapau vitele si de la cat batatorisera locul a ramas pana azi denumirea de Batiste. Vorbim de anii 1660 cand pe locul delimitat azi de caldiri precum Teatrul National sau Hotelul Intercontinental era o imensa mahala, Scaunele, in care locuiau macelarii si cojocarii orasului. De altfel, biserica e strans legata de aceste bresle…

Si aici incepe legenda… Se zice ca in timpul domniei lui Constantin Brancoveanu, biserica, pe atunci din lemn, ar fi ars pentru a patra oara si insusi domnitorul s-a mahnit vazand-o. A zarit insa langa ea un pui de dud care scapase neatins. Si in dud a vazut 2 margele negre. A strigat: Zakeu, ce cauti in copac? Iar copilul i-ar fi raspuns: Ma cheama Manciu, nu Zakeu. Brancoveanu i-ar fi cerut sa coboare, dar pustiul ar fi refuzat fiindca fructele erau tare dulci si i-ar fi spus domnului Tarii Romanesti ca acest copac va fi acolo si mult dupa ce Maria Sa nu se va mai afla printre cei vii. Tulburat, Brancoveanu ar fi plecat si in numai cateva saptamani omul Sultanului i-ar fi asezat o bucata de material negru pe umar - semnul mazilirii. Doamna Marica, vaduva de sot si copii, a mers de multe ori la Batiste si s-a indurerat amintindu-si cele spuse de Manciu si privind dudul care crestea an de an. Si tot an de an, Manciu a invatat meserie de la tatal si fratii sai. A ajuns om la casa lui si vataful breslei macelarilor si cojocarilor. Impreuna cu sotia sa, Ilinca, continuau sa priveasca cum incendiile afectau biserica, pana intr-o zi cand s-au hotarat sa lase ceva mostenire tuturor. Si folosind piatra au recladit biserica. Micul dud ajungea acum pana la acoperisul bisericii. Anii au trecut si Manciu s-a prapadit si el, si copii sai vedeau dudul depasind turla bisericii. Au trecut alti ani si Podul Mogosoaiei a devenit Calea Victoriei, iar Podul Targului din-afara a devenit Calea Mosilor, iar dudul a continuat sa tremure ca un schilod in iernile geroase si sa imbratiseze in verde strazile pietruite, si mai apoi asfaltate, in primavara.

Ce face dudul azi? Mergeti si vedeti cu ochii vostri cum trunchiul sau gros are o scorbura mare in care oamenii au pus pietris ca sa-l sustina, iar tulpina sa batrana e protejata de o masca de fier. Pe o placuta scrie: Dud alb, arbore ocrotit. Putea la fel de bine sa scrie: Dudul Batiste, istorie.