DMovieblog

Am fost baiat cuminte si le-am vazut pe toate. N-am fost insa foarte cuminte, asa ca pe unele nu le-am vazut legal. In ordine cronologica:  Mad Max: Fury Road in cinema la inceputul verii m-a dat pe spate.  The Martian in cinema in toamna a venit sub asteptari. Bridge of Spies tot in cinema in iarna a fost mult sub asteptari.  Apoi, pe cai neortodoxe, pe  Spotlight l-am gasit ok-ish,   Room m-a naucit, The Big Short m-a luat peste picior si mi-a servit un dus rece intr-o combinatie excelenta, pe The Revenant l-am gasit tot excelent, iar Brooklyn mi se pare in plus in lista contenderilor la Oscar.    Pe gustul meu  Mad Max: Fury Road- ul ar fi castigator. Dar cred ca membrii Academiei vor merge pe ceva mai recent in memoria lor, cu mai multa greutate, cel putin aparenta, si impins tare de promovarea unui studio mare. Nu m-as supara deloc daca Oscarul il iau Big Short  (Paramount) sau Revenant -ul (Fox). Cel din ...

Definitia mea ar fi: Cast Away on Mars with MacGyver. Auto-definitia lui: piratul spatial batator de recorduri Iron Man wannab-ist. La totale The Martian vine in mod simtitor sub asteptari, ce-i drept mari si ele. Nu regret banii dati pe bilet, dar nu e din acelasi aluat cu Interstellar sau Gravity . Nu e un film de categoria grea. Detaliez.  The Martian se dovedeste un popcorn feel good movie. Nimic in neregula cu asta pentru un film. Parca nu si pentru unul cu eroul ramas singur cuc pe planeta Rosie pentru niste ani buni. Asa se face ca in loc de un pic de greutate, de dramatism si subtilitate psihologica avem parte de coloana sonora disco, explicatii stiintifice filmate pe post de jurnal si one linere comice. Mix-ul asta e digerabil, pe alocuri chiar reusit, The Martian poate uneori sa si emotioneze, sa ofere si un pic de tensiune, dar nimic din el nu ramane in tine dupa ce s-au aprins luminile. A doua buba cu The Martian e ca miroase a film de propaganda. Amer...