DMovieblog

Pe 12 noiembrie 2012 inevitabilul s-a produs. Avertismentele care circulasera inca din 2011 s-au adeverit: internetul s-a oprit. Zvonurile initiale vorbeau despre un atac cyber-terorist din mai multe directii care a incetinit si blocat serverele de pe tot globul. Pana la urma s-a dovedit ca pur si simplu spatiul virtual fusese epuizat. ** Decanul Universitatii Yale, poreclit Sforaila pentru ca reusea sa-si adoarma ca nimeni altcineva studentii la cursurile de literatura comparata si istorie literara universala, a vazut in aceasta ocazie punctul de pornire pentru proiectul la care doar visase vreme de jumatate de secol: Colectia Literara Mondiala. Cele 500 de volume selectate au inceput sa fie tiparite si vandute in librariile din intreaga lume. Circula zvonuri ca succesul ei ar fi fost mai mult decat modest, desi acum Sforaila se lauda si cu succesul comercial initial care l-a incurajat mai departe. *** Lumea se obisnuise atat de mult sa se expime online incat nimeni nu se putea

In mod obisnuit un film de succes e declinat si in zona de gaming. Cu Death Race ai tot timpul senzatia ca e invers: un joc video adus pe pelicula. Introducerea e prea grabita, stii totul despre Jensen Ames, nu mai are rost sa pierdem vremea... Plotul respecta cu religiozitate toate cliseele posibile legate de inchisori - de la cafteala intre detinuti la the evil director  - aici une femme cu ratinguri si cash pe cortex. Plus evident ca apar si niste gagici bune  - where the hell from? it's marketing, man. Replici scrise pe genunchi, iar finalul fara nici cea mai mica surpriza... Neconvingator de sus pana jos. 1jumate/5, slab.  

Vara intr-un barrio, Madrid. 3 pustani freaca menta in lipsa de altceva. Se iau la misto unul pe altul - daca esti ambidextru inseamna ca faci laba de doua ori mai des? Viseaza la blow job-uri oferite la mica publicitate si incearca sa faca un ban - livreaza pizza, trimit capace la concursuri sperand sa castige o vacanta all inclusive... Comedia. Familiile lor sunt insa scoase de prin manualele de psihoterapie de la capitolul exemple concrete. Dependenta de droguri, pensionare pe caz de boala, senilitate, inceput de prostitutie, abuz... Drama. Niste premii Goya in tolba. Fresh, dar foarte lent.      

Am copilarit cu MacGyver pe casete video si cu The A-Team la Tele 7abc . In ordinea ierarhiei: colonelul John Smith - strategul Hannibal, capitanul H.M (Houling Mad) Murdock - tipul cu probleme aparente la mansarda, sergentul Bosco Baracus aka B.A - un munte de om cu fobie de zboruri de orice fel si locotenentul Templeton Peck zis Faceman pentru succesul la demoiselle. Inamicii obisnuiti sunt MP-istii grei de cap si, de la episod la episod, tot felul de bad people. Hiperprevizibil, neverosimil, absurd eroic, dar antimilitar, cat se poate de amuzant pentru vremea lui. 98 de episoade incantatoare.  

Daca as fi vazut filmul lui Inarritu acum 5-6 ani m-ar fi dat pe spate total. E violent cam cat trei buletine de stiri de la ora 5 cu titluri gen: tanarul a tocmit pe niste unii sa-i cafteasca fratele ca sa poata pleca linistit cu sotia acestuia, lupte ilegale de caini, vedeta tv ramasa fara picior dupa o tentativa de sinucidere esuata, asasinat cu autor necunoscut), vine cu o increngatura de 3 povesti pe nivele sociale diferite (clasa muncitoare, rich and famous, homeless) intr-o lume exotica (Mexicul), filmata mai mult din mana. Mesaj e cam trist. Love's a bitch. Totusi aseara mi s-a parut ca lui Amores Perros ii lipseste ceva. Nu stiu ce sa zic ce.

Satul romanesc idilic in cinemascop. Dragoste prin lanuri de grau sau prin hambare, birt cu tuica de prune si barbati sanatosi si hatri care se sfadesc si se impaca, nunti (mute sau nu) si inmormantari, traditii, superstitii si niste mici comunisti autohtoni cu iz comic. Pe lumea asta calca apasat un tanc sovietic, colectivizarea si, in timp, industrializarea. P rezentul e parca si mai crunt - ruina de azi e condusa de criptocomunisti.   Horatiu Malaele ca regizor nu se dezice de comedie (80% din film e ludic) - secvente a la Chaplin cu Stalin in fundal, toata partea cu nunta muta - de la intestinele zgomotoase la telefonul fara fir si lautarii care presteaza un play back mutissimo. La interpretare (ca si la prezenta fizica) Teodosiu domina tot. Iar prezenta chiar si in background a unor nume grele nu trece neobservata - Tamara Buciuceanu, Victor Rebengiuc ... Poate nu e cel mai reusit trailer, dar Nunta muta merita vazuta. 3 si jumatate din 5, foarte bun dupa gustul meu. 

Iron Man zambeste de locul 235 pe lista celor mai bune 250 de pelicule ever pe imdb, iar in top10 la yahoo movies alltime (cu A-) e pe sase. Dupa mintea mea treaba asta e o aberatie crancena.  Singurul lucru meritoriu e ca oamenii s-au straduit sa aduca un look fresh actorilor principali - Robert Downey a pus niste muschi pe el, are cioc si mustata, Gwyneth e mai bronzata si mai roscovana, iar Jeff Bridges e chel si cu cioc. In rest ciuciu. Plotul e de carton - idolul lumii libere, tipul cu masini droaie si femei garla, e aici fabricantul de arme genial care se suceste dupa o experienta traumatizanta intr-o pestera afgana in care niste baieti cu turbane, foarte grei de cap, ii cer sa le faca de-o racheta. Numai ca el se costumeaza in Tin-man 1.0, ii zdrobeste si fuge inapoi in lumea lui. Baietii talibani se desteapta miraculos si pun cap la cap resturile costumului, intre timp insa si eroul nostru si-a continuat munca in laboratorul sau secret si a produs Robocop 2.0. Evident ca

Nevoia de a revedea Brazil -ul lui Terry Gilliam a venit imediat dupa Nuovo Cinema Paradiso . Ca sa ma lamuresc care imi place mai mult. Distopia gilliam-ista ramane un film genial, cerebral, complex, pe care sa-l rumegi mental continuu. Ataca multe teme si parca e mai la zi azi decat ieri: despre tehnologia care nu aduce decat haos, despre birocratia autotransformata in malefic, despre hiperconsumism si obsesia antiaging, despre terorism real si terorism imaginar ( "Have you ever seen a terrorist?" ), despre refugierea in vis ca unica solutie personala la viata falsa oferita, despre sentimente umane care refuza sa se lasa sufocate. Pe lista mea cu cele mai bune 10 filme vazute vreodata.

Am ratat ultimul Verhoeven de doua ori. Mai intai in vara trecuta cand am vrut sa merg la o gradina de vara sa-l vad, dar a plouat de a rupt. Altadata in cinematograf, in nu stiu ce retrospectiva. Saptamana trecuta a rulat si pe tv. La spartul targului l-am piratat si eu de pe net. (Atentie! Acesta nu este un autodenunt). Si mai bine mai tarziu decat deloc, fiindca merita fiecare minut din cele 140 pe care le presupune. Daca incep sa dau din plot... o evreica care se ascunde in Olanda ocupata de nazisti intra in legatura cu rezistenta si ajunge sa participe activ la... nu o sa va impresionez prea tare. Asa ca hai sa o luam altfel, filmul te tine cu sufletul la gura cap-coada si la un nivel mai inalt iti ofera o perspectiva asupra conditiei umane. Pana la urma nu suntem decat nuante diferite de gri, albul sau negrul nu exista.  

Prinsesem niste teasere in cinematograf si eram setat pentru comedie. Surpriza lui Max Smart, sau mai degraba a celor care au realizat filmul ce reia personajul serialului marca Mel Brooks , e ca livreaza in primul rand action. Da, din cand in cand arunca cate o gluma fasaita, ici colo mai sare cate o poanta rasuflata, cateva personaje indeplinesc strict un rol comic (vezi grasa de pe ringul de dans), dar foarte multe din scenele peliculei raman scene de actiune. Culmea e ca judecat ca un action nu a iesit rau, in timp ce la capitolul comedie lasa de dorit... Hathaway e pentru mine o Sandra Bullock cu sprancene mai pronuntate si 15 ani in minus, in timp ce Carell face o treaba de bun simt. So Get Smart ...or not, your choice.

Inceput cu Mimi , un scurtmetraj romanesc din 1993. Da, unii faceau film si atunci. Un mini-roadshow simpatic cu personaj principal un Fiat 500 (model vechi). Inamicul declarat: un Mercedes in stilul celor folosite in perioada aia de smenari. Una dintre locatii - Vulcanii noroiosi. Urmeaza cele Zece minute cu clasa muncitoare ale lui Florin Iepan . Un singur moment bun - cel in care un muncitor isi compara destinul cu cel al lui Hamlet...  Urmeaza Vest-Est - o aberatie crancen de plictisitoare despre niste artisti francezi care vin sa expuna la Timisoara. Dupa 20 de minute infinite si constatarea ca in sala e chiar frig ies si imi vad de ale mele. Vest-Est asta nu era trecut nici in programul printat al cinematecii, nici intr-un comunicat media ce anunta evenimentul... Sa dam vina pe proiectionist.  

Pentru ca Muzeul Metropolitan de Arta, Muzeul J. Paul Getty, Muzeul de Arte Frumoase din Boston si Muzeul de Arta al Universitatii Princeton sunt haituite in instanta de tari (deloc sarace) ca Italia, Egipt sau Grecia, care se chinuie sa-si aduca acasa antichitatile. Nu vedeti legatura, ma explic imediat. Furate de cautatorii de comori, aduse in muzeele din America pe bani grei, dar "la negru", vestigiile astea reprezinta la o scara microscopica istoria omenirii. Niste oameni le-au confectionat, altii le-au sparlit, in cel mai bun caz le-au cumparat pe nimic si le-au vandut pe sume inzecite; altii au platit ca sa se dea rotunzi si sa faca si mai multi bani cu ele. Asa arata omenirea. Si daca te uiti de sus la tot tabloul pe care ti-l ofera istoria constati un singur lucru - desi totul pare sa se schimbe, de fapt nimic nu se schimba. Pentru ca suntem oameni. Si el e tot un om.  

Am fost infirm. Nici nu am stiut pana sa bag discul in player. Sunt tone de filme pe care nu le-am vazut. Sunt tone de filme pe care n-o sa apuc sa le vad. Niciodata. Pentru ca viata e scurta si se produce in draci. Daca nu l-as fi vazut niciodata, n-as fi stiut, dar de fapt, pe dinauntrul meu, as fi ramas vesnic infirm. Nu conteaza cate premii a castigat si unde, nu conteaza genul, nu conteaza comentariile, voturile sau topurile, notele, stelele... Exista pur si simplu filme perfecte.  Cinema Paradiso  e unul dintre ele.  

  Ban vs. Divinitate

Sa vedem ce pescuim in acest sezon electoral: "Dorm acasa, nu in Parlament." E drept ca eligibilul PNL-ist ataca frumos o problema reala pe afisul sau electoral, dar nu reuseste deloc sa ma linisteasca. Daca doarme acasa, mai ajunge vreodata la Parlament? "Ma votezi pe mine, te votezi pe tine." In spiritul solidaritatii sociale pe care se fondeaza social-democratia la noi si aiurea, un candidat PSD ma pune si mai rau pe ganduri. Adica fie el are personalitate multipla si una din ele sunt eu, fie...noi, alegatorii avem toti personalitati multiple si o parte din noi e el... Tare complicata ecuatie psihologica. "Ei cu ei. Noi cu voi". Spiritul ardeiului PLD-ist (sau PDL-ist, cine mai stie?!) continua sa inspire, dar ma simt foarte nesigur cand incep sa ma gandesc la toata imbarligatura asta: la ei..., la noi.., la voi... Ora pronumelui personal a trecut de mult... si raman un vesnic pasionat al persoanei intaia singular - Eu, cu declinarea sa: pe

Presupusul act curajos de a veni cu un film despre magie si dragoste la un an dupa dubla reusita The Illusionist/The Prestige s-a transformat, apres vizionare, intr-unul cu aer suicidar. Motivul principal e povestea. Plictisitoare, plata, fara vreun twist care sa o dinamiteze. Derivat de aici niste personaje stoarse de vlaga si, inevitabil, o interpretare asa si asa. Genul de proiect care ar fi ramas mai bine intr-un sertar prafuindu-se odata cu trecerea timpului. Nu va pierdeti timpul.  

Colectie de scurt/mediumetraje premiate pentru regie de-a lungul timpului la DaKino. In ordine cronologica: Dincolo (Hanno Hoffer, 1999) - reprezentare deliranta a paranoiei de la inceputul anilor '90: ungurii vor sa arunce in aer podu' pazit de cei 3 soldati si un caporal, cutia de conserve e sigur otravita, ba nu, de fapt e o bomba... oricum hai sa mai citim din Romania Mare... Umor negru-absurd. Bestial. Pelicula ingrozitor de proasta. Corul Pompierilor (Cristi Mungiu, 2000) - tema inmormantarii, cazul Potlogea-Colibasi. Evident fiecare face ce are de facut: preotul asculta meciul de fotbal la radio, niste amici spun bancuri cu Bula la momentul de reculegere, un reporter tv local pitchuieste niste dramaturgie socrului decedatului care ii da papucii nevestii in sunetul maiastru al corului de pompieri venit sa aduca un ultim omagiu... Asa si asa. Souffle (Delphin si Muriel Coulin, 2001) - anatomia batranetii, ultima suflare si emotiile umane. Special. Weitzman

Familia bate ideologia. Sexul bate familia. Iubirea bate sexul. Deci ideologia iese cel mai sifonat din toata batalia asta, dar macar naste umor.  Mio fratello e figlio unico e un o dramedie despre maturizarea lui Accio in Italia anilor '60 si '70 in sistem-diapozitiv. Pustanul dat afara din sistemul educational cleric fiindca se masturba cu poza unei actrite in voga primite de la fratele mai mare ajunge adolescentul care fraternizeaza cu fascistii, invata la industrial si suporta sa vada tot felul de bunaciuni trecand prin patul aceluiasi frate mai mare, genul macho. Tineretea e tot lipsita de sex, motiv pentru care caftelile sunt la ordinea zilei, doar ca nemultumit de statutul din tabara fascista Accio trece cu arme si bagaje la comunisti.  Eroul nostru se doveste un adevarat late-bloomer: intr-un final pune mana pe sotia unui camarad fascist ajuns un pic la mititca si tipa il cadoriseste cu un Fiat 600. O minune a vremurilor alea. Din pacate, filmul lui Daniele Lu

Produs de Guillermo del Toro , premiat si raspremiat, Orfelinatul catalanului Bayona suprinde placut.  Nu intra deloc din punctul meu de vedere la categoria horror. E o imbinare reusita de thriller/mystery cu elemente fantasy. Ai senzatia unei povesti care te absoarbe intr-un soi de vartej periculos de adanc. O stare asemanatoare cu cea de la Fratii Grimm (Gilliam) sau Labirintul Faunului (del Toro). Dincolo de faptul ca probabil la o a doua vizionare o sa constati ceva gauri in plot, povestea se/te tine foarte bine. Plus mare si pentru locatiile de filmare.

Nimic nu mi-ar fi placut mai mult decat sa pot scrie Burn after watching. Era un titlu cool si critic in ton cu toti cei care desconsidera filmul pe net, dar ultima pelicula a fratilor Coen mi-a placut. Nu e genul de comedie la care sa te cracanezi de ras, dar mie mi s-a parut ca a avut momente stralucite, de caterinca dementa. Sa luam un personaj la intamplare, sa zicem Linda Litzke - femeia la 40 de ani, care se pricepe ca nimeni alta la cuvinte, dar care are nevoie urgenta de bani pentru 4 operatii estetice (liposuctie la nivelul segmentului 2 al bratelor, augmentare mamara, reducerea feselor si...mai era ceva la ochi dar nu stiu cum ii zice). Linda vrea sa obtina banii din asigurarea ei de sanatate, incercand sa le explice birocratiilor si supervizorilor lor via telefon ca munca ei depinde de imaginea pe care reuseste sa o afiseze... Evident ca nu tine si atunci incearca sa vanda un disc cu informatii secrete, de care a facut rost un coleg de la sala de sport la care lucreaza,

Am mers in weekend la Movieplex la Journey to the Center of the Earth. Varianta 3d. I-am promis mamei ca o duc.   Dincolo de faptul ca pelicula depaseste flagrant numarul de ineptii acceptabile pentru un adventure, fie el si vernian, ca e mai degraba potrivita pentru cei sub varsta scolara, ca Brendan Fraser ramane cel mai sforaitor erou de care am avut parte de multa vreme incoace si ca efectele nu sunt atat de spectaculoase ca sa merite efortul (am vazut animatii 3d de 30 de minute mult mai ofertante), am avut parte de o extrema. Din partea unor pitici, sa zic de 9 ani, care pe langa biletul cumparat in zi de weekend, deloc ieftin, se burduseau cu meniul Wall-e + portii mari de nachos cu branza picanta. In sala ii auzeai neincetat. La fiecare aparitie a unui monstru incepeau chiuielile si la fiecare rezolvare comica iti ajungeau la urechi comentariile oligofrenice. Stiu, n-am suflet, sunt si ei niste copii care se distrau. Pur si simplu mi-i imaginez un pic mai mari, dar nes