Paun, Pazvantoglu si Ginsbourg: 3 personaje de altadata si expresiile lor

Ion Paun ar fi ramas un acar anonim daca nu s-ar fi intamplat un grav accident pe calea ferata dintre Ploiesti si Buzau. Omul a ajuns dupa gratii pe nederept. Dupa ani buni, cand s-a facut dreptate, omul si-a cerut si drepturile salariale restante. Acestea au venit sub forma unei sume babane la o luna dupa ce... Ion Paun murise. Suma i-a revenit nevastei lui care, de fericire, a murit si ea. Asa ca expresia "acarul Paun" ar trebui sa desemneze nu doar vinovatul fara vina, ci si vesnicul ghinionist.

Pazvantoglu era un bandit care, la inceputul secolului XIX, prada satele din sudul Olteniei. Fiindca ii lipsea un ochi, lumea il poreclise Pazvante Chioru'. Iar expresia "pe vremea lui Pazvante" ar trebui sa insemne mai degraba o perioada de incertitudine si nesiguranta, decat una demult apusa.

Raoul Ginsbourg era un tanar prezentabil ce activa la un cabaret bucurestean - aprindea luminile scenei si se ocupa de cele necesare. Dar isi dorea mult mai mult. Se visa director de teatru. Si nu ezita sa le spuna asta si celor din jurul sau. Din pacate toate incercarile sale (inclusiv de a intra la Conservator) s-au izbit de refuzul celor care pretuia mai mult originea candidatilor decat talentul lor. Asa ca Ginsbourg a plecat in strainatate. 50 de ani mai tarziu se caza la Athenee Palace directorul Teatrului Privat al Tarului Alexandru al II-lea si Directorul Operei din Monte Carlo. Acelasi Raoul Ginsbourg. De unde expresia, uitata deja, "vrei s-ajungi ca Ginsbourg" pentru cei de jos care se viseaza sus.