DMovieblog

Am fost baiat cuminte si le-am vazut pe toate. N-am fost insa foarte cuminte, asa ca pe unele nu le-am vazut legal. In ordine cronologica:  Mad Max: Fury Road in cinema la inceputul verii m-a dat pe spate.  The Martian in cinema in toamna a venit sub asteptari. Bridge of Spies tot in cinema in iarna a fost mult sub asteptari.  Apoi, pe cai neortodoxe, pe  Spotlight l-am gasit ok-ish,   Room m-a naucit, The Big Short m-a luat peste picior si mi-a servit un dus rece intr-o combinatie excelenta, pe The Revenant l-am gasit tot excelent, iar Brooklyn mi se pare in plus in lista contenderilor la Oscar.    Pe gustul meu  Mad Max: Fury Road- ul ar fi castigator. Dar cred ca membrii Academiei vor merge pe ceva mai recent in memoria lor, cu mai multa greutate, cel putin aparenta, si impins tare de promovarea unui studio mare. Nu m-as supara deloc daca Oscarul il iau Big Short  (Paramount) sau Revenant -ul (Fox). Cel din ...

Prea moale si prea retinut pentru gustul meu. Drumul cu vaporul inseamna un singur incident – un conflict pentru o buda, America o primeste un pic rece, la propriu si la figurat, dar nu o respinge in niciun fel, ba chiar ii intinde o mana de fiecare data cand are nevoie de una: casa si masa, un job rezonabil ziua si ore de studiu noaptea, un iubit/sot secret italian de bun simt. Drama irlandezei Ellis e una interioara – genul cel mai greu de scris si de jucat, de acord – dar ea apare tarziu si n-are greutate. Reintoarsa acasa pentru inmormantarea surorii ei, Ellis simte cum cei din jurul sau lucreaza subtil pentru a o convinge sa ramana pe plaiuri natale. Ea insasi simte avantajele lui “decat codas la oras, mai bine in satul tau fruntas” si ale unei plaje pustii. N-as putea insa spune ca dragostea – dragostea aia oarba, patimasa, nebuna – are vreun loc in toata ecuatia asta. Iar a alege intre un bine si alt bine parca nu e asa mare scofala. Cand momentul cel mai emotionant din f...