Zaraza, love story-ul romanesc
Cred in povestea Zarazei (dupa altii Zaradei), in traducere Minunata. Mircea Cartarescu in ”Vesnic tanar infasurat in pixeli” te scufunda in acel univers unic al Bucurestiului pe fondul caruia se deruleaza cel mai frumos si dramatic love story de la noi. Pe scurt...
Suntem in Bucurestiul lui 1944. Gradini, hoteluri, circuri, cabarete, berarii, cazinouri, lux, dar si bordeluri, mahalale imputite, talhari sau adaposturi antiaeriene. E o lume a imbogatitilor din senin si a colaborationistilor putred de corupti, care uita de Sodoma lor josnica si monotona prin bodegiile in care canta o puzderie de artisti.
Personajele principale sunt rivalii Zavaidoc, vocea de aur de la “Ingerasul”, aflat sub protectia celor de la bariera Vergului condusi de Borila si Cristian Vasile, starul localului “Vulpea Rosie” de pe Selari, aparat de cei din Tei, de la Maica Domnului, oamenii fratilor Grigore.
Intriga e aparitia unei femei: “foarte tanara, cu fata aspra, buzele ca de barbat senzual, parul negru si lucios…cu o rochie verde praz, cercei baroc cu strasuri si pantofi de asemenea cu strasuri sclipitoare pe catarama”. Zaraza.
Zaraza ajunge intr-o seara la “Vulpea Rosie” si il aude pe Cristian Vasile. Il cauta mai tarziu si cei doi se indragostesc. O vreme toate merg bine, cei doi se iubesc nebuneste. Inspirat, Cristian Vasile scrie versurile Zarazei, in timp ce Zavaidoc nu reuseste sa scrie nimic pe masura. Orbit de ura pe succesul concurentului sau, Zavaidoc apeleaza la Borila si ii cere sa-l ucida pe rival. “Ar fi pacat de la Dumnezeu” ii spune mardeiasul si, pentru a nu risca un razboi intre bande, ii propune altceva.
”Cum aparu Zaraza, cu un sal de Indii la gat, matahala lepada carja si, sub cercurile ca de pacura in flacari, o apuca de par pe femeie. O privi in ochi ranjind, o musca salbatic de buzele invinetite si parca din aceeasi miscare ii reteza beregata cu sisul, de la o ureche la alta. Fugi apoi pe cheiul Dambovitei.”
Cristian Vasile o cauta innebunit pe strazi. Refuza sa ia parte la arderea de la crematoriu, dar sparge geamul in miez de noapte si fura urna cu doua toarte in forma de ingeri turnata in fier forjat - “o strange la piept si-si apasa buzele pe argila ei rece. In fiecare dimineata timp de 4 luni de zile mananca cate o lingurita din cenusa Zarazei. Incearca sa se sinucida inghitind terebentina, nu reuseste, dar isi distruge vocea. Dispare definitiv din Bucuresti”…
Tot ce mai avem acum este masa la care Cristian Vasile a stat in acea prima zi cand cei doi s-au cunoscut si unde, dupa aflarea teribilei vesti, a mers sa-si bea mintile. In masa asta se vad urmele dintilor lui muscand de durere…
Suntem in Bucurestiul lui 1944. Gradini, hoteluri, circuri, cabarete, berarii, cazinouri, lux, dar si bordeluri, mahalale imputite, talhari sau adaposturi antiaeriene. E o lume a imbogatitilor din senin si a colaborationistilor putred de corupti, care uita de Sodoma lor josnica si monotona prin bodegiile in care canta o puzderie de artisti.
Personajele principale sunt rivalii Zavaidoc, vocea de aur de la “Ingerasul”, aflat sub protectia celor de la bariera Vergului condusi de Borila si Cristian Vasile, starul localului “Vulpea Rosie” de pe Selari, aparat de cei din Tei, de la Maica Domnului, oamenii fratilor Grigore.
Intriga e aparitia unei femei: “foarte tanara, cu fata aspra, buzele ca de barbat senzual, parul negru si lucios…cu o rochie verde praz, cercei baroc cu strasuri si pantofi de asemenea cu strasuri sclipitoare pe catarama”. Zaraza.
Zaraza ajunge intr-o seara la “Vulpea Rosie” si il aude pe Cristian Vasile. Il cauta mai tarziu si cei doi se indragostesc. O vreme toate merg bine, cei doi se iubesc nebuneste. Inspirat, Cristian Vasile scrie versurile Zarazei, in timp ce Zavaidoc nu reuseste sa scrie nimic pe masura. Orbit de ura pe succesul concurentului sau, Zavaidoc apeleaza la Borila si ii cere sa-l ucida pe rival. “Ar fi pacat de la Dumnezeu” ii spune mardeiasul si, pentru a nu risca un razboi intre bande, ii propune altceva.
”Cum aparu Zaraza, cu un sal de Indii la gat, matahala lepada carja si, sub cercurile ca de pacura in flacari, o apuca de par pe femeie. O privi in ochi ranjind, o musca salbatic de buzele invinetite si parca din aceeasi miscare ii reteza beregata cu sisul, de la o ureche la alta. Fugi apoi pe cheiul Dambovitei.”
Cristian Vasile o cauta innebunit pe strazi. Refuza sa ia parte la arderea de la crematoriu, dar sparge geamul in miez de noapte si fura urna cu doua toarte in forma de ingeri turnata in fier forjat - “o strange la piept si-si apasa buzele pe argila ei rece. In fiecare dimineata timp de 4 luni de zile mananca cate o lingurita din cenusa Zarazei. Incearca sa se sinucida inghitind terebentina, nu reuseste, dar isi distruge vocea. Dispare definitiv din Bucuresti”…
Tot ce mai avem acum este masa la care Cristian Vasile a stat in acea prima zi cand cei doi s-au cunoscut si unde, dupa aflarea teribilei vesti, a mers sa-si bea mintile. In masa asta se vad urmele dintilor lui muscand de durere…
“Vreau sa-mi spui frumoasa Zaraza…cine te-a iubit,
Cati au plans nebuni dupa tine... si cati au murit.”
Comments