Drasch

Cel mai in voga doctor in vremurile lui Cuza Voda si mai tarziu, chiar sub Carol I, a fost un austriac, originar de pe langa Graz. Cu un fizic neatragator - inalt, slab, cu niste maini si picioare enorme, el a ajuns in Bucuresti dupa ce l-a vindecat aproape miraculos la Viena pe Gheorghe Magheru. Si cum doctorii buni erau pasari rare, generalul a tinut mortis ca Alois Drasch sa se stabileasca in capitala.

La intersectia dintre Armeneasca si Mosilor, la numarul 107, Drasch s-a indragostit de fiica gazdei sale. Tanara atragatoare se despartise deja de primul ei sot, asa ca parintii au fost incantati de apropierea celor doi. Din pacate pentru doctor, la scurt timp dupa ce i-a devenit sotie si cei doi au calatorit prin Venetia si Paris, tanara a inceput sa-si caute de lucru si cu alt barbat, asa ca Drasch s-a vazut nevoit sa se desparta de infidela pe cale legala.

Rana sufleteasca nu avea sa se videce vreodata, iar Drasch s-a refugiat din acel moment in munca sa. Fugea pana in fundul oricarei mahalale pentru cate un pacient, de cele mai multe ori multumindu-se cu o strangere de mana din partea familiei acestuia. Daca nu era pe drumuri, statea inchis in laboratorul sau incercand sa descoasa leacurile babesti si sa le traduca in prafuri pe care sa i le amestece un singur spiter din oras, un anume Nierescher. Dar renumele lui Drasch n-ar fi ajuns pana in zilele noastre daca el nu s-ar fi dovedit un fin psiholog si un om al cunoasterii in general. Doctorul era chemat mai ales in cazurile in care ceilalti dadeau gres, acolo unde situatia parea fara iesire, iar solutiile sale erau din cele mai neobisnuite, dar ingenioase.

Cand unui evreu i s-a rupt un briceag in mana si in ochi ii sarise o tandara, Drasch a plimbat un magnet prin fata ochiului si procedeul scamatoresc l-a scutit pe evreu de chinurile unei operatii dificile la acea vreme. Altadata, simtind ca sub o presupusa anchiloza a bratelor unei tinere se afla o isterie, doctorul i-a prescris o reteta oarecare si i-a cerut ca a doua zi sa o astepte goala, doar cu un cearseaf peste ea, intinsa in pat. Cand a revenit, Drasch a adus cu el niste derbedei, a tras cearseaful si...adio anchiloza. De rusine si frica, tanara a inceput sa dea din maini si din picioare. Si uite asa, aruncand un om in apa ca sa-l vindece de friguri, umfland in bataie un altul ca sa-l scape de dambla, inlocuind forcepsul cu o sperietura zdravana si o stare de spirit cu alta noua, sugerata, Drasch a capatat aura unui tamaduitor miraculos. Imaginatia populara ajunsese pana acolo incat doctorul statea la acelasi nivel cu icoanele facatoare de minuni. Mai mult, unii le atribuiau colegilor de breasla ai lui Drasch ganduri negre - cum ca ar cauta in secret sa-l otraveasca nesuportand renumele sau... iar Drasch, ca sa se apere, lua in fiecare dimineata mici cantitati de cianura pentru a se imuniza.

Alois Drasch a murit sarac la 1887, ingropat in cimitirul catolic. Spre deosebire de japonezi care au facut din Hachiko un caine devotat, o poveste ce in curand va fi ecranizata cu Richard Gere si o piata ajunsa celebra in toata lumea, pe malurile Dambovitei nici pana in ziua de azi nu s-a gasit un colt de strada, o piateta sau un lampadar care sa poarte numele Drasch. O sa vorbesc cu... doctorul Oprescu.