DMovieblog

Razzies... Ca in fiecare an, cu o zi inainte de Oscaruri s-au dat si premiile Razzie.  Fifty Shades of Grey si Fantastic Four au impartit premiul pentru cel mai prost film al anului. Fifty a mai luat premii si pentru cea mai slaba interpretare masculina ( Jamie Dornan ) si feminina ( Dakota Johnson ), pentru cel mai prost cuplu si cel mai slab scenariu ( Kelly Marcel ). Cea mai slaba regie a luat-o Josh Trank pentru Fantastic Four, film care a primit si Zmeura pentru cel mai prost remake.  De notat si o premiera: intr-o miscare desteapta de mk, Sylvester Stallone , castigatorul celor mai multe Razzie-uri din istorie, a castigat prima Zmeura denumita Redemption Award pentru rolul din Creed . Kapadia se apuca de un biopic nou Despre cei 17 ani petrecuti la FC Liverpool de Steven Gerard . Bun, bun, bun de tot.  Premiile de la Berlin Cele mai importante s-au dus dupa cum urmeaza: Ursul de aur pentru cel mai bun film: Fire at Sea Ursul de argint marele premi...

Scurtmetrajul animat castigator la Oscar 2016. Despre magia de a spune povesti.

Despre premii... Majoritatea s-au dus asa cum banuiam. Doua surprize pentru mine, una mica si una mare. Rylance la masculin secundar si Spotlight la cel mai bun film. Primul luase BAFTA-ul, dar interpretarea lui deadpan si faptul ca era cvasinecunoscut Hollywood-ului nu ma faceau sa-l creditez cu sanse. Al doilea avea subiectul cu anvergura necesara si un cast solid all around , dar cumva moale ca emotie transmisa si executat mediocru.  Daca vreti sa mai vedeti ceva fain cu Brie Larson va recomand Short Term 12 . Despre diversitate si abordarea lui Chris Rock... Anul asta a fost tevatura mare pe tema absentei diversitatii. N-am prea inteles pozitionarea lui Chris Rock (/organizatorilor). Pe de o parte a fost un "da, avem o problema", dar pe de alta parte a fost un "hai ca s-au dus vremurile in care va spanzuram... Ha-ha-ha". Un soi de joaca la doua capete. Daca vreti sa diversificati pe bune incercati un Tangerine .

In 4 ani de la constatarea ca membrii Academiei sunt 94% albi si 77% barbati s-au facut progrese uriase. Membrii au ajuns la 91% albi si 76% barbati. Uraaaa, ce victorie pentru diversitate! Mie asta imi spune ca se joaca dupa aceleasi reguli nescrise: daca ne uitam in trecut vom sti ce si cum ii misca si ce si cum ii lasa rece pe votanti, vom mai sti si ca exista categorii la care nu multi isi bat capul sa vada filmele - se voteaza in turma, se voteaza filmele cele mai cunoscute, se voteaza filme care au luat deja alte premii. Mai conteaza si ca filmele sa fie impinse bine de la spate de producatori asa ca studiourile mari au avantaj la serviciu. Nu in ultimul rand exista o serie de premii care se dau pe repede inainte, compensatoriu sau cum ar spune romanul "lasa sa ia si filmul asta ceva".  Asa ca Revenant-ul va fi marele castigator in noaptea asta. Va fi recompensat pentru cel mai bun film, cel mai bun regizor si cea mai buna imagine. Mad Max va lua cateva premii la...

De la primele imagini si de la primele note ale opening theme -ului sau Carol m-a dus cu gandul la A Single Man- ul lui Tom Ford. Are aceleasi caracteristici haute couture cinematografice. Filmul vine oficial in cinematografe in 4 martie si am de gand sa merg sa-l revad. E pur si simplu nedrept sa nu il vad in cea mai buna calitate posibila.  Reflexia vizuala ca semn al cautarii de sine, culorile si texturile care iti cer sa le atingi, coloana sonora care te scufunda in elegie, totul la Carol e polish -at cu grija si gust. Inclusiv structura narativa, nu nemaivazuta, dar destept aleasa pentru intamplarile traite de 2 femei in anii '50 - una in pragul divortului si mama a unei fetite, cealalta nesigura pe propria ei identitate - ridica finalul pentru filmul semnat de Todd Hayness .  Blanchett   e   perfect match   aici cu eleganta si sarmul ei, la fel cum era si Firth in Single Man.      4 din 5, excelent in my book.

Jobs cu Ashton Kutcher a fost un biopic grabit, cumintel, mediocru. Scos repede pe piata, la niciun an si jumatate de la moartea domnului Apple, s-a dovedit un film cumva nedrept si pentru personaj, si pentru cinematografie – liniar si fara subtilitate. In tandem-ul Sorkin scenarist – Boyle regizor era clar de la inceputul noului proiect biografic ca lucrurile vor sta altfel.  Si Steve Jobs se aseaza in cu totul alte coordonate. Sorkin scrie dialoguri excelente mai mereu, iar atunci cand are pe mana un perfectionist razbunator si freak control zburda pur si simplu printre replici destepte. Undeva pe la inceputul filmului, explicandu-i asistentei lui buna la toate cat de importanta este punctualitatea, Steve Jobs puncteaza: Coach lands on the runway at the exact same time as first class . E in nuce chintesenta personalitatii sale si filosofia sa de business. In oglinda si rasturnat, la finalul filmului, acelasi personaj e dispus sa-si lase auditoriul sa astepte atata ...

Daca lui  Brooklyn  nu-i gasesti rostul in gala Oscarurilor, cu The Danish Girl lucrurile sunt mai complicate.  Filmul are in favoarea lui tema transgenderilor - hiperactuala, viu disputata si totusi ramasa cumva neatinsa. Cata lume a vazut Tangerine -ul filmat cu telefonul mobil? Exact! Pentru cinema-ul mainstream e ceva proaspat. Asta e plusul. Pe de alta parte, ca sa usureze digestia temei, The Danish Girl aduce o poveste de la 1930, cu personaje alese din zona artistica. Adicatelea avem costume faine, coloana sonora semnata de Desplat , glamour si vulnerabilitate, parfum si o apropiere cat se poate de blanda si cordiala de subiect. Ceea ce nu e rau in sine, ba chiar sunt cateva cadre parca pictate de regizorul Tom Hopper , doar ca incet-incet simti ca miroase a incercare de cosmetizare. Cu atat mai mult cu cat, desi se bazeaza pe un caz real, filmul se departeaza tocmai de realitate atunci cand are nevoie sa-si dea un aer mai prietenos.  The Danish...

Am fost baiat cuminte si le-am vazut pe toate. N-am fost insa foarte cuminte, asa ca pe unele nu le-am vazut legal. In ordine cronologica:  Mad Max: Fury Road in cinema la inceputul verii m-a dat pe spate.  The Martian in cinema in toamna a venit sub asteptari. Bridge of Spies tot in cinema in iarna a fost mult sub asteptari.  Apoi, pe cai neortodoxe, pe  Spotlight l-am gasit ok-ish,   Room m-a naucit, The Big Short m-a luat peste picior si mi-a servit un dus rece intr-o combinatie excelenta, pe The Revenant l-am gasit tot excelent, iar Brooklyn mi se pare in plus in lista contenderilor la Oscar.    Pe gustul meu  Mad Max: Fury Road- ul ar fi castigator. Dar cred ca membrii Academiei vor merge pe ceva mai recent in memoria lor, cu mai multa greutate, cel putin aparenta, si impins tare de promovarea unui studio mare. Nu m-as supara deloc daca Oscarul il iau Big Short  (Paramount) sau Revenant -ul (Fox). Cel din ...

Prea moale si prea retinut pentru gustul meu. Drumul cu vaporul inseamna un singur incident – un conflict pentru o buda, America o primeste un pic rece, la propriu si la figurat, dar nu o respinge in niciun fel, ba chiar ii intinde o mana de fiecare data cand are nevoie de una: casa si masa, un job rezonabil ziua si ore de studiu noaptea, un iubit/sot secret italian de bun simt. Drama irlandezei Ellis e una interioara – genul cel mai greu de scris si de jucat, de acord – dar ea apare tarziu si n-are greutate. Reintoarsa acasa pentru inmormantarea surorii ei, Ellis simte cum cei din jurul sau lucreaza subtil pentru a o convinge sa ramana pe plaiuri natale. Ea insasi simte avantajele lui “decat codas la oras, mai bine in satul tau fruntas” si ale unei plaje pustii. N-as putea insa spune ca dragostea – dragostea aia oarba, patimasa, nebuna – are vreun loc in toata ecuatia asta. Iar a alege intre un bine si alt bine parca nu e asa mare scofala. Cand momentul cel mai emotionant din f...

Daca la finalul unui film ramai in scaun cu urechile ciulite la soundtrack si privesti in gol credits roll -ul inseamna ca filmul ala te-a marcat. Si Revenant intra la categoria asta.   L-am evitat si amanat. Mai intai pentru ca buzz -ul a fost prea mare. La inceput hiperpozitiv si pistonand pe DiCaprio . Apoi negativ - de la prieteni care l-au taxat drept o "basina cu pretentii" si pana la CTP -ul cu gluga pe cap care l-a etichetat "telenovela Animal Planet" si "lipsit de sens artistic". Primii au intrat cu asteptari gresite, cel din urma a vrut si a facut un pr stunt . Pentru mine  Revenant -ul e un must see . Punct.  Si de la capat. Tematic Revenant e un film despre supravietuirea omului vs. Mama Natura, aia grozav de cruda si superba in acelasi timp, si despre razbunare, dar amandoua temele sunt cumva subordonate unui plan superior - spiritual, ce tine de destin, spuneti-i cum vreti... Lipsit de sens artistic? No fuckin' way! Sigur ins...

Kevin B. Lee  analizeaza si zice ca Big Short cu aerul lui experimental in atacul temei crizei financiare merita statueta anul asta. Eu mai am de vazut 2 filme dintre cele nominalizate si abia dupa aceea o sa am o parere.

Mi-a adus aminte de Imitation Game , alt biografic cu pretentii la Oscar din sezonul precedent. Acelasi aer conventional care nu e niciodata de bine. Doar ca Trumbo nu se salveaza din personalitatea eroului sau, ci dintr-un cast care pune umarul cat de bine poate pentru a da filmului emotie. Dalton Trumbo  n-ar fi riscat niciodata inchisoarea pentru o idee. Nu era genul asta de om sau in propriile sale cuvinte: The radical may fight with the purity of Jesus, but the rich guy wins with the cunning of Satan. Cand te autodefinesti asa filmul ramane fara erou. Trumbo nu e niciun antierou, e cel mult un erou construit cu forta. Ca si Trumbo omul, Trumbo filmul vrea sa stea intr-o zona calduta, de confort. Cranston face o treaba buna, iar Academia se da in vant dupa povesti despre ea insasi, asa ca nominalizarea e si meritata si asteptata. Restul distributiei il sustine bine: Diane Lane e sotia etern intelegatoare, Hellen Mirren  o Hedda Hopper plina de venin, iar...

Kevin B. Lee ma unge pe suflet cu tot ce spune. Room este creativ, Big Short e tupeist si efervescent, iar Mad Max: Fury Road e o simfonie.

Am vazut toate docu nominalizate. In ordine cronologica am vazut: The Look of Silence la TIFF vara trecuta, Amy   la vremea lui in cinema, iar Winter on Fire , What Happened, Miss Simone? si Cartel Land pe Netflix in ultimele 2 saptamani. Avem 2 documentare biografice despre voci de senzatie si destine incarcate, 2  documentare despre situatii politice, economice si umane arzatoare si la ordinea zilei si unul despre o judecata fara tribunal si verdict a unui genocid petrecut cu ceva timp in urma. Dupa mintea si gustul meu castigatorul ar trebui sa fie intre Look of Silence si Amy . 

In 2011 cand am vazut Margin Call -ul lui J.C Chandor m-am plans de aerul lui metal-sticla-nu intelegi nimic din cifre. 5 ani mai tarziu vine acest  Big Short care ma ia peste picior - vrei sa intelegi? Ia o explicatie de la Margot Robbie intr-un cada plina de spuma...  Cel mai important e ca  Big Short functioneaza. Intelegi cat de cat mecanismele mumbo-jumbo (vezi pariurile pe pariuri facute pe alte pariuri), intelegi fundamentul lacom si prost, intelegi dimensiunile la care se intampla lucrurile si motivele rezistentei sistemului care nu are voie sa cada. E un moment genial si infiorator cand personajul lui Steve Carell realizeaza ca a short -uit fix ceea ce banca sub umbrela careia lucra avea in portofoliu. Echivalentul romanesc al lui "a-ti fura singur caciula" .   Cocktail cu efecte neobisnuite: Big Short te ia peste picior, dar devine pana la final un dus rece ca gheata. 4 din 5, excelent in my book.      

Kevin B. Lee zice ca Kristen Stewart merita nu doar o nominalizare, ba chiar si o statueta.

Joy nu e un film, e o creatie David O. Russell . Asta face lucrurile cumva simple: daca ai vazut si ti-au placut Silver Linings Playbook si American Hustle , atunci nici nu conteaza ce scriu eu aici, o sa vrei sa vezi Joy . Pentru ca stii ca un David O. Russell nu se inscrie in tipare sau, poate mai corect spus, isi propune in mod deliberat sa le dizolve granitele. In plus vine la pachet cu personaje si interpretari iesite din comun si e 100% surprinzator.  Acum ca am stabilit ca scriu doar de dragul de a scrie, sa notez cateva lucruri. Ce-l face unic si pe undeva special e ca pentru prima oara e despre si numai despre o Ea. E drept ca despre o Ea atat de speciala, inventiva si bataioasa, incat de multe ori ai senzatia ca ai alunecat dintr-o fictiune cu priza pe realitati capitaliste direct in basm. Lucru incurajat de voice over -ul bland al bunicii si de cateva secvente cheie din startul si finalul peliculei. Capitalism si basm, nu tocmai o reteta usor de digerat....

De la Fandor .   

Creed e un film despre lupta. Dincolo de cea din ring, in care dai si iei pumni in cap, chestie glorificata aici pe undeva din motive genetice, e despre o lupta a devenirii si confirmarii unei identitati si despre o lupta pierduta din start - cea cu timpul. Construit echilibrat si filmat eficient, dar neputand sa se scuture prea mult de aerul de deja vu et deja conu , Creed beneficiaza din plin de backstory -ul lui Rocky Balboa care ii ofera greutate si de prezenta pe ecran a unui  Stallone care face rolul asta de 40 de ani incoace si se aseaza intr-un contrast energetic perfect cu Michael B. Jordan .     3 din 5, bun in my book. Stallone are Oscarul asigurat.

Kevin B. Lee  analizeaza performantele nominalizate si il da castigator pe merit pe Stallone .