DMovieblog

The Treasure of the Sierra Madre 3 premii Oscar din 1948. Un rol magistral al lui Bogey portretizand nebunia aurului. 3 prieteni de conjunctura (2 tineri saraci si fara slujba si 1 batran experimentat) pleaca sa caute aur undeva in Mexic, il gasesc si de aici incep belele lor incheiate asteptat-ironic. Ashes to ashes, dust to dust... 12 Angry Men 3 nominalizari la Oscar din 1957. Un one room movie, claustrofobic si incarcat (inclusiv meteorologic) despre juratii care decid daca un tanar va fi spanzurat sau nu. Henry Fonda in rolul celui care inclina barca sub ochiul lui Sidney Lumet care face slalom printre prejudecatiile Americii de altadata.

In acelasi timp cu Planet Earth BBC a demarat si proiectul Life. 3 ani de munca din care unul dedicat in intregime proiectarii documentarului. Daca Planet Earth mergea pe macro, Life vine cu viziunea micro. Strategiile si solutiile pe care lumea animala le gaseste pentru a spupravietui sunt diabolice, incantatoare si surprinzatoare. De la pesti care recent au "invatat" sa zboare pana la 20 de secunde ca sa evite atacul pradatorilor marini pana la dragonul Komodo, o relicva de pe vremea dinozaurilor, care isi urmareste prada cu rabdare pana la cateva saptamani. Filmarile sunt la fel de meseriase, iar ultimele 10 minute cu behind the scenes-uri iti arata cat de grea, dar si cat de satisfacatoare, e munca oamenilor care au lucrat la proiect. Si ca fapt divers: difuzarea pe bbc one a adus niste cote de piata astronomice postului. Sunt locuri in care lumea nu doar spune ca se uita la documentare, chiar se uita la ele.

Primul din cele doua filme postapocaliptice de inceput de 2010 e unul de stare. Arata convingator, e jucat fara greseala (imaginea lui Viggo Mortensen care a circulat e atat de puternica incat vrei sa vezi filmul) si e trist, ingrozitor de trist pentru ca arata lumea postcivilizatie. Dupa vizionare am ramas cu 2 intrebari. Ce cataclism afectase Terra in asa masura incat nu mai existau plante sau animale, dar existau inca oameni? Si care e faza cu finalul? Pentru ca pare ca nuca in perete, dupa ce tot filmul ai examinat relatia tata-fiu, ca pustiul sa dea peste familia perfecta - inclusiv cu un caine in dotare... Daca peste explicatia stiintifica inexistenta (si aparent imposibila) pot sa trec usor, chestia cu finalul pur si simplu nu se leaga. E ca si cum cineva de foarte sus a dat ordin ca mesajul filmului sa fie unul fortat pozitiv. PS: Viggo apare butt naked intr-o scena a filmului, continuand traditia recenta din A History of Violence sau Eastern Promises.

Ten Commandments Nine Eight Crazy Nights Seven Years in Tibet The Sixth Man Nine to Five Four Weddings and a Funeral Three to Tango Two Weeks Notice One Fine Day

Pe vremea cand videoul era o prospatura tehnologica, iar colectia de vhsuri ajungeai sa o stii pe de rost, unul din filmele la care ma uitam in bucla era Innamorato Pazzo. Bine, pe ecran aparea titlul in germana si traducerea fuctiona cam din 3 in 3 replici. Nu conta... era un comedy/romance cu superba Ornella Muti si un individ desirat, cu un inceput de chelie, mult mai in varsta decat ea pe nume Adriano Celentano. Singura explicatie pentru acest cuplu atipic e faptul ca vorbim de un film italian din 1981. O pelicula-basm, despre o printesa venita la Roma care gaseste dragostea sub chipul unui sofer de autobuz. Nu unul oarecare insa, ci poate cel mai creativ, simpatic si cuceritor din cati au fost si vor mai fi (ca in orice basm care se respecta). La fel de fain azi ca acum... aproape 20 de ani.

Olala! Ultimul Terry Gilliam te da pur si simplu cu rotile in sus. Sunt atatea niveluri la care poti sa-l vezi incat e clar ca nu e deajuns o singura vizionare. Si cu siguranta prima e cea superficiala. Ce pot sa spun de acum e ca vizual e cuceritor, cinematografic e o binecuvantare, actoricesc e un regal. Tot la nivel actoricesc mai merita staruit. Mai intai pentru a remarca chapeaux bas-ul din film pentru disparutul Heath Ledger. La un moment dat un personaj spune "not every story has a happy ending", iar la final pe ecran apare scris "a film from Heath Ledger and his friends". Tot la nivel actoricesc nu poti sa nu remarci faptul ca disparitia unuia din actorii principali e suplinita mai mult ca perfect prin natura scriptului si chiar imbogatita - cei 3 care il inlocuiesc in lumea imaginara pe Heath au o tranzitie ce nu pare deloc intamplatoare. Ca sa nu mai vorbesc de masca... La urmatoarele vizionari o sa studiez. In ceea ce priveste lectura filmului poti sa o

Il intreb pe un amic daca a vazut Days of Summer. Zice ca da. Si? Mi-a placut. In mod obisnuit nu se uita decat la titluri comerciale, pe deasupra acest indie like i-a mai si placut. Si imi pica fisa: experienta de a fi parasit fara vreo explicatie e comuna pentru suficient de multa lume cat sa te implici emotional in povestea filmului. Pe scurt: el crede in dragoste si romantism asa cum ti le baga in cap muzica, filmele si cartile, in timp ce ea vine dintr-o familie divortata si ideea de cuplu i se pare respingatoare. DoS are parte de un montaj reusit - un fel de sotron relational prin 500 de casute, inainte-inapoi + replay care te impinge spre adevarurile celor doi (fiecare cu ale lui!). Incadrarea la comedy e o aiurela, iar nominalizarea la Globuri la fel pentru ca inafara de faptul ca e clar in aceeasi linie cu Little Miss Sunshine si Juno de anii trecuti, e mult mai slab decat ele si prea putin pentru tam-tam-ul creat.

Ma trezesc si eu la spartul targului sa scriu despre asta pentru ca aseara am vazut ceremonia in reluare. Comentata de o doamna academiciana cu "pareri de bine" si citate din Martha Bibescu si un designer care a calcat pe bec atunci cand a spus ca unii poarta costume, altii caciuli - referindu-se la interpretul lui Dexter. Ce-am vazut? O Meryl Streep isterica (ca orice actrita adevarata), un Kevin Bacon care parca trasese la masea, o Cameron Diaz decazuta, o Halle Berry... - woooooow! Sandra Bullock aproape dezamagita ca a luat premiul. Poate isi da seama ca in rolul ala oricine agata trofeul. Si Jeff Bridges cu al sau mesaj catre cei care i-au dat votul: imi distrugeti statutul de actor subapreciat. So cool. 2 momente de kilogram: standing ovation pentru Sophia Loren introdusa de Samuel L. Jackson drept "a real movie star" si vorbele lui De Niro despre relatia lui cu Scorseze.

Prima descindere la cinematograful din mallul din Cotroceni. Parcare hiperaglomerata. Coada imensa la bilete. Noroc ca am venit cu o ora mai devreme cu gandul sa vizionam ultima minune comerciala a orasului. Lumea se calca in picioare pentru Avatar. Se impinge, se striga, mai vreau un imax, are cineva 2 la 3d, cine are rezervare sa mearga in fata... Ajungem la casa. Cer bilete pentru Le Concert. Am senzatia ca s-a facut liniste in jurul meu. Nu cred ca e de bine. Daca tot suntem acolo luam bilete si pentru Parnassus. Iesim din multime cu greu. E ca pe vremuri la Patria cand cumparam bilete la suprapret de frica ca nu o sa mai ajung la casa in timp util. Sala 15 Tomi. Pasta de tomate e promovata pe husele scaunelor si pe ecran. Mult spatiu pentru picioare. Niceee. Lume multa. Si tot mai vin. Cred ca suntem 50-60. Not bad. Si incepe Le Concert, pe care mi l-a laudat multa lume si de care s-a luat cel putin la fel de multa lume. O zic din start: Le Concert e thumb up! Radu Mihaileanu nesc

Are 25 de proiecte cinematografice in care e angrenat. Produce un nou Karate Kid in China in care rolul pustiului e detinut de unul din copiii lui. Curat nepotism. A iubit pe rand muzica si cinematografia, Phillie si Miami, pe Sheree Elizabeth Zampino si Jada Pinkett. A debutat intr-un proiect NBC care a durat 6 ani si a fost print intr-un cartier de lux. A fost pe rand baiat rau, salvator al omenirii, gardian al planetei si The Greatest. Dar a refuzat sa fie The Chosen... Si-a lansat blockbusterurile in luna iulie - motiv pentru care presa l-a botezat Mr. July. In ultima vreme si-a exersat latura emotionala sperand sa sensibilizeze Academia. S-a ales cu 2 nominalizari la Oscar, dar cu 0 trofee. Se linisteste punand in cont la fiecare rol cel putin 20 de milioane - cat bugetul intreg al unui film de bun-simt. Si asta pentru ca e unul din cele mai bine vandute nume worldwide. Pare candidatul ideal pentru viitorul biopic despre Obama. Japonezii ii zic Wiru Sumisu. E vorba despre...

Thriller centrat pe ideea "evil son" (aici evil adopted daughter Esther), cu toate gimmickurile obisnuite si toate cliseele genului, lungit un pic (parca are un moment cand isi pierde rasuflarea), la care e mai bine sa nu iti pui intrebari ca sa nu remarci cat de subtire e plotul, dar cu o actrita principala faina, as zice in dublu rol - Isabelle Fuhrman si un final bun - ceea ce se intampla rar in filmele de azi.

Personajul Allan Quatermain, creatia lui H. Rider Haggard, apare in mai multe romane de aventuri dintre care cel mai cunoscut e King Solomon's Mines. Vanator profesionist, nu-i place clima de acasa asa ca sta mai mult prin Africa unde apara interesele Majestatii Sale avand insa si un atasament puternic fata de continentul negru. Cine i-a dat viata in film lui Quatermain... let's see... 1 Richard Chamberlain Parintele absolut al lui Quatermain pe ecrane. Apare in 2 pelicule, in 1985 in King Solomon's Mines si un an mai tarziu in Lost City of Gold avand-o alaturi pe ilustra necunoscuta pe atunci Sharon Stone. 2 Patrick Swayze In 2004 aparea un tv movie (a rulat si pe la posturile noastre) plecand de la ideea romanului lui Haggard. De data asta Quatermain era Swayze, iar mandra lui din film, actrita Alison Doody, e cea care se iubise trecator si cu Indiana Jones in The Last Crusade din rolul Elsei Schneider. 3 Sean Connery In 2003 se lansa League of Extraordinary Gentlemen. P

E o lista lunga de filme in care Cage e dezamagitor. Unii s-ar intoarce pana la Lord of War, altii ar merge chiar pana la Adaptation ca sa il regaseasca cu adevarat. Vestea buna e ca domnia sa a revenit big style. Sub mana regizorului Werner Herzog, in The Bad Lieutenant: Port of Call - New Orleans (atentie! film de festival, nicidecum popcorn flick asa cum mi s-a parut promovat pe la noi), Cage e magistral: sinistru si ironic, animalic/violent, malign, drogat 24/7, tangent in permanenta cu niste descrieri din DSM 4. De la mecla lui weirdish cu un zambet terorizant atunci cand pronunta cateva silabe cu accent pana la mersul de handicapat cauzat de durerile de coloana... filmul asta e his redemption in postKatrina New Orleans.

In CV-ul domnului Kurt Wimmer apare scenariul de la Equilibrium, un action sf care a castigat in timp un loc in topul distopiilor. Si asta s-a intamplat tocmai pentru cum a fost gandit Equilibriumul. Nu e cazul cu Law Abiding Citizen, unde Wimmer isi bate joc de o premiza rezonabila ducand-o catre un final absurd. Coerenta personajului principal e varza, motivatiile lui neclare in raport cu scopurile, solutiile pe care le adopta starnesc amuzamentul pentru orice individ cu un IQ mediu... In rest clasica reteta action de Hollywood: 2 nume platite cu cateva milioane bune - Jamie Foxx si Gerard Butler - acest verisor de gradul 2 de-al lui Clive Owen, niscaiva efecte pirotehnice si un ritm alert. Prea putin + un trailer cu spoiluieste 95% din experienta cinematografica.

Intr-o lume in care supereroii lucreaza solitar si au deja un profil clar (puteri speciale, dificultati de adaptare si misiunea de a salva lumea de incendii si nebuni), Watchmen aduce un univers aparte. Asa ca prima ora de film e deosebita. Suntem intr-un trecut alternativ, in care razboiul dn Vietnam a fost castigat datorita lui Dr. Manhatan (un supererou), in care Nixon e la al treilea mandat (un alt supererou l-a lichidat pe Kennedy), iar URSS are 51,000 de focoase nucleare pe care ameninta ca le va revarsa peste America. Supereroii stau pe tusa, dar moartea unuia dintre ei, The Comedian, ii face pe ceilalti sa caute vinovatul. Si cum rahatul din trecut vine intotdeauna la scadenta… aflam, pe masura ce povestea inainteaza, totul despre trecutul supereroilor. E bizar la un moment dat sa auzi Hallelujah si vocea lui Cohen pe o scena in care doi supereroi si-o trag... sau sa vezi cum un supererou violase o supereroina. Perspectiva lui Rorschach, alt supererou – asemanatoare cu cea a un

L'uommo delle stelle imbina Sicilia si spovedania intr-un road movie nominalizat la Oscar in 1995. Aflat in trecere prin locurile unde oamenii inteleg intotdeauna prea tarziu, Joe Morelli filmeaza fara sa vrea sufletul sicilian - nebunia, intelepciunea si saracia. Un tepar de duzina ajuns sa spovedeasca comunitati intregi care ii descopera strainului cu camera secretele ferite pana atunci de gura lumii. Orasele de piatra, lumina speciala, accentul pe portrete, cadrele sublime, coloana sonora by Moriccone, pasiunea pentru cinematograf, toate sunt elemente clasice pentru Tornatore. Vero.

Am prins in sfarsit documentarul Lumea vazuta de Ion B. O poveste de viata. Se facea ca dupa 8 clase si un liceu industrial neterminat si cu o repetentie, Ion Barladeanu a fost prins de comunisti in timp ce facea o munca privata de gropar. Cel mai naspa a fost ca cel care l-a trimis la puscarie pentru cateva luni a fost chiar tatal sau - mare responsabil in comuna natala cu colectivizarea. Dupa ce a iesit, Ion B. nu s-a mai intors acasa. N-avea motive. A ajuns sa traiasca pe strazi. Sa refuze sistemul. Nu cred ca-l citise pe Steinhart, dar solutia pe care si-a ales-o (constient sau nu) e fix in deschiderea Jurnalului Fericirii: a ales sa nu mai existe. Timp de 20 de ani cat a trait la ghena a strans reviste si fotografii pe care le-a decupat, lipit si combinat, realizand colaje. Multe dintre ele sunt explicit politice, anticomuniste si indreptate contra primului tovaras. Daca ar fi circulat pe sub mana, ar fi fost probabil unul din momentele despre care acum s-ar fi vorbit si s-ar fi f

Primul Guy Ritchie care sa nu fie rated R in America il readuce pe marele ecran pe unul dintre cei mai cunoscuti detectivi. Sherlock Holmes-ul sau arata al naibii de bine, e sprinten ca ritm, witty ca replica si cu niste rasturnari de plot ok. Iar in coloana cu minusuri nu prea ai ce trece. Downey Jr. e parfum (pacat ca va urma un nou Iron Man), iar Jude Law alias doctorul Watson reuseste sa nu iasa in evidenta. Cateva trickuri de editare video si treaba e gata. Rezultatul merita vazut zilele astea in cinema. Si, la succesul repurtat, cu siguranta al doilea film urmeaza in mai putin de 1 an. Series reopended.

Cateva zile libere tratate din postura panda (pentru necunoscatori reamintesc ca un urs panda isi petrece 90% din timp mancand, dormind si jucandu-se). In meniu: Roma, serial produs de hbo. 22 de episoade in 2 serii cu Cezar, Pompei, Octavian, Marc Antoniu si Cleopatra. Defectul impardonabil al seriei e absenta bataliilor (sunt doar cateva scene in episodul 5 din seria 2 cu batalia de la…). In rest, nema, ciuciu, nada. Sa nu mi-o ziceti p-aia cu costurile ca nu ma intereseaza! Daca vrei sa faci un serial ca asta, nu poti sa nu arati niscaiva lupte. Altfel serialul devine un fel de Tanar si Nelinistit in vremuri cu sclavi, mult $ex, intrigi in Senat si petreceri care se lasa cu blesteme. In cazul Romei se adauga si un parfum de Spartacus fiindca dincolo de patricieni romani si capete incoronate, povestea se construieste in jurul a doi legionari aparent oarecare – Lucius Vorenus si Titus Pullo – care se nimeresc de fiecare data acolo unde… the $hit goes down.

In ciuda unor grupuri religioase carora nu le convine teoria evolutionista, a altor grupuri, de frenetici ai mediului, care ajung sa se oripileze la vederea unei scene in care un pradator isi face treaba, a catorva care nu-l inghit pe Attenborough pentru ca zis ca nu va renunta niciodata sa manance carne si a unor minti usor inguste care nu pricep criteriile dupa care s-a facut gruparea imaginilor din documentar... Planet Earth continua sa detina un record meritat pe imdb: are o nota medie de 9.8 din aproape 12,000 de voturi. Nu nici prima, nici ultima oara cand scriu de el.

Neil Simon a redevenit la moda in ultimii ani. Piesa Barefoot in the Park a reaparut pe Broadway, e drept ca varianta cu Amanda Peet si Patrick Wilson nu a fost vreun succes fulminant, dar ecourile s-au simtit pana la Bucuresti unde Stefan Banica Jr. a regizat o adaptare loco cu el insusi in rol principal - rolul tanarului proaspat casatorit... da, exact, extrem de potrivit, asa ma gandeam si eu... Back to the original. Din 1967, cu o distributie deluxe (Robert Redford si Jane Fonda), povestea unui cuplu proaspat casatorit care se muta intr-o garsoniera la etajul 5 din 5, fara lift. Cu cine sa-l faci in 2010? Pentru avocatul tanar, iubaret si serios in acelasi timp as merge cu Ashton Kutcher (31 de ani). Pentru sotia casnica, imatura si nebunatica - Reese Witherspoon (33 de ani). In rolul soacrei uptown, la inceput intepata, la final data pe brazda de vecinul flamboaiant Victor Velasco, mi-o imaginez pe Diane Keaton (63 de ani). Iar un Velasco supralicitat, dar cool, ar fi Robert De Ni