Steve Jobs
Jobs cu Ashton Kutcher a fost un biopic grabit, cumintel, mediocru. Scos repede pe piata, la niciun an si jumatate de la moartea domnului Apple, s-a dovedit un film cumva nedrept si pentru personaj, si pentru cinematografie – liniar si fara subtilitate. In tandem-ul Sorkin scenarist – Boyle regizor era clar de la inceputul noului proiect biografic ca lucrurile vor sta altfel. Si Steve Jobs se aseaza in cu totul alte coordonate. Sorkin scrie dialoguri excelente mai mereu, iar atunci cand are pe mana un perfectionist razbunator si freak control zburda pur si simplu printre replici destepte. Undeva pe la inceputul filmului, explicandu-i asistentei lui buna la toate cat de importanta este punctualitatea, Steve Jobs puncteaza: Coach lands on the runway at the exact same time as first class . E in nuce chintesenta personalitatii sale si filosofia sa de business. In oglinda si rasturnat, la finalul filmului, acelasi personaj e dispus sa-si lase auditoriul sa astepte atata ...