DMovieblog

Tom Ford  la al doilea film. Suntem mai mult sau mai putin in acelasi regim ca la A Single Man . Tot o adaptare, dupa Austin Wright aici, care functioneaza in 3 planuri narative - prezent, trecut si imaginar. Bine tinute in frau dupa gustul meu. Un univers - mai putin cel imaginar - in mod evident cunoscut si preferat de regizor care poate insa sa inhibe sau sa indeparteze spectatorul obisnuit. Aceeasi grija pentru detaliile unui portret perfect sau pentru accesoriile vestimentare.  In ceea ce priveste emotiile,  Nocturnal Animals  gliseaza in mai multe directii. Asadar Ford are mai multa incredere in el si se aventureaza mai departe. Si nu e rau deloc pentru ca se dovedeste suficient de sigur pe el. Filmul ramane insa de la inceput si pana la final unul rece, dur, la limita greu digerabil. Asta nu inseamna ca piesele filmului sau - puse cap la cap - nu fac sens. Sau ca nu ai si ce discuta dupa vizionare. Chestie rara in cinematograful de azi.  Ace...

Ca sa intelegeti cat de apropiat e Arrival de Interstellar aflati ca dupa ce a vazut filmul lui Nolan in 2014, Villeneuve a decis sa modifice scenariul pe care lucra astfel incat cele doua povesti sa se diferentieze mai bine. Arrival ramane insa in esentele sale tari - stiintifice si valorice - fratele de cruce al lui Interstellar .  Si vine peste el din punctul meu de vedere din motive de simplitate. In primul rand e mai mai bine asezat, apoi e mai intim. Asta inseamna ca n-ai intrebari ramase fara raspuns dupa vizionare si ca impactul emotional e mai adanc. Altfel e un film la fel de destept si de important ca fratele nolanian. Puzzle-ul lingvistic la intalnirea cu extraterestrii isi intrece aici cu mult mizele asteptate, atat la nivel personal, cat si la nivel de specie. Iar realizarea - de la interpretarea lui Amy Adams , pe umerii careia atarna tot greul, si pana la ultima nota de pe coloana sonora semnata de islandezul Johann Johannsson - se aseaza desavarsit...

DoP-ul lui Paul Thomas Anderson face o treaba excelenta. Nu o spun ca e roman - e vorba de Mihai Malaimare jr. - ci pentru ca The Master chiar arata asa.   Si performanta lui Joaquin Phoenix e la superlativ - de la postura inventata pentru acest rol pana la expresivitatea din fiecare portret. La fel de misto sunt si regretatul P. Seymour Hoffman si Amy Adams . Altfel  The Master  nu e nici usor de dus, nici de decriptat. Psihicul uman post ww2 e cam varza, asadar teren fertil pentru un guru descris dupa chipul si asemanarea scientologului Hubbard . Poate asta sa fi mirosit  Harvey Weinstein cand a luat filmul spre distributie. N-a iesit mare tam-tam, producatorii nu au fortat in directia apropierii de mult discutata religie a Hollywood-ului. Cu toate ca atunci cand proiectul a fost ejectat  din productie de cei de la Universal... unii au speculat in directia asta.  Drama pur sange pentru cei cu pofta de cev...

Imi plac filmele cu tepari, cu escroci. Sunt slabiciunea mea in materie de personaje si povesti. Imi place amestecul ala de tupeu si vulnerabilitate, inteligenta sireata si executia unui plan ce presupune cunoasterea tuturor rotitelor din capul victimei. Imi place rasturnarea aia pe care o poti sau nu anticipa functie de cat de dibace e scenaristul, imi place incertitudinea morala in care functioneaza totul. Escrocul e un magician scapat de sub control, provocator si abil. American Hustle e un film cu tepari calitatea intai, dar si mai mult de atat.  De la logo-ul retro al Columbia Pictures si primele acorduri muzicale de pe coloana sonora e clar ca filmul asta imbratiseaza cat se poate de strans perioada anilor '70. Ba chiar face totul pentru ca look & feel-ul sau sa fie suprem. Frezele si felul in care se lucreaza asupra lor spun totul!  Distributia vine toata pe plus. Nu o suportam pe Amy Adams in subtirimile de mai de demult, dar aici ca si in alte filme re...