DMovieblog

Cele mai bune pe care le-am vazut in 2015: Samsara Ida Mad Max: Fury Road The Imposter Black Mirror Peaky Blinders Deux jours, une nuit Last Days in Vietnam Chef's Table Asadar creme de la creme din anul care se termina a insemnat un singur film din cinema ( Mad Max -ul nou), desi recunosc ca si The Walk -ul lui Zemeckis a fost aproape, mai multe documentare ce variaza enorm ca subiect, 2 seriale brit si 2 filme din zona euro. Cele mai proaste pe care le-am vazut in 2015: Fifty Shades of Grey True Detective Sezonul 2 Ca si anul trecut am invatat sa ma feresc de junk -uri destul de bine. Marketing-ul si pedigree-ul m-au mai lovit insa cand si cand.  PS. Rezolutia de cinefil am ratat-o. Am scris despre 98 de filme si seriale, cu 6 mai putin decat mi-am propus. Incepem sa recuperam repede, in ianuarie vin Revenant , Hateful -ul lui QT si Joy cu (Oana will hate this part) the one and only Jennifer Lawrence .

White Oleander trebuia sa fie o vizionare de lucru, dar s-a transformat intr-una pe bune. Asta pentru ca e un film special despre relatia dintre o mama si o fiica, o relatie care trece dincolo de gratiile unei inchisori, si despre maturizarea care se petrece in fiecare din cele doua. Chiar daca uneori supraliciteaza dramatic destinele unor personaje secundare, ce e mai important - personajele principale si relatia lor - are subtilitate si sens. Iar Michelle Pfeiffer e desavarsita aici. Trailerul de mai jos e mai cliseu decat ar fi cazul... 3 si jumatate din 5, foarte bun in my book. 98/104/2015.

Despre cum del Toro a eliberat un genre batut aparent in cuie.

Vroiam initial sa-l vad abia in ianuarie, dar a sarit pe mine o zi libera asa ca am ajuns mai devreme. Faptul ca nu ma grabeam sa-l vad inseamna doua lucruri: mai intai ca nu sunt fanboy al seriei, iar apoi ca Disney + supramegamarketing + recorduri la bilete vandute ma fac sa dau skip for now. Ca sa fiu bine inteles de pe ce pozitii plec la drum. Si inca ceva - toate supraanalizele simbolice gen CTP mi se par complet aiurea pentru un film ca asta. So... Partea buna la acest 30 years later sequel e ca stie sa-si tina fan base-ul satisfacut. V-am zis ca nu sunt fan, dar ii stiu si eu pe Han Solo si BB-8 si altii si prezenta lor face trecerea catre o noua generatie smooth. Si atmosfera si tonul sunt acolo unde trebuie. Pe de alta parte JJ si amicii de la Disney vor sa faca un update la zilele noastre asa ca avem o eroina care se descurca de minune fara sa fie tinuta de mana si o jumatate de erou de culoare. Adicatelea sa fim corecti politic si sa largim cat mai mult universul SW pe

Incrucisare intre vibratia indiana de tip The Best Marigold Hotel , adica cea vesela, numeroasa si plina de culoare, si trend-ul cooking -ului. Rezultat final frumos aranjat de regizorul Lasse Hallstrom . Ca mai toate filmele lui Lasse Hallstrom si The Hundred-Foot Journey pluteste intr-o atmosfera idilica, un pic neverosimila, de data asta frantuzesc rurala. Acolo unde ajunge o familie de indieni decisa sa aduca placerile bucatariei sale pentru toti localnicii obisnuiti doar cu creme brulee si champiniones . Nu lipsesc o poveste de dragoste, un destin implinit si acea combinatie emotionala care transforma vizionare intr-o experienta feel good . 3 din 5, bun in my book. 96/104/2015. 

Am vazut cele 6 episoade ale lui Chef's Table produs de Netflix acum ceva vreme. N-am apucat sa scriu nimic pe blog despre ele - desi sunt un produs exceptional din toate punctele de vedere. Repar acum lucrurile. Pe scurt: Chef's table inseamna sa platesti o suma babana ca sa ai acces la o masa speciala in restaurantele cele mai pretentioase ale lumii. Degusti preparatele exclusiviste si discuti cu insusi bucatarul care le-a preparat. Documentarul Chef's Table face exact acelasi lucru - da intalnire spectatorului cu 6 restaurante si 6 chefi de top. Filmarile si coloana sonora nu se lasa mai prejos. Asadar calatoresti in toate colturile lumii, vezi preparate dupa care iti lasa gura apa, afli povesti de viata din cele mai intense. Pentru mine apogeul e atins cu Francis Mellman, dar fiindca sunt atat de diferiti... postez trailerele pentru fiecare episod in parte.   5 din 5, exceptional. Un must see. 95 din 104 pe 2014. 9 to go.

2 premii Oscar importante in tolba  - rolul secundar masculin pentru Michael Caine si scenariu adaptat pentru John Irving . Plus mana usor de recunoscut a regizorului Lasse Hallstrom. Sunt cateva elemente pe care un univers marca Hallstrom le ofera negresit - o lume idilica, chiar si atunci cand vorbim de un orfelinat cum e cazul aici, momente de comedie soft impachetate intr-o linie dramatica emotionanta si un mesaj important oferit intr-o maniera cat de cat discreta.   Cider House Rules e in esenta povestea de maturizare a lui Homer Wells , dar universul povestii e lucrat atat de migalos incat la final e si povestea tuturor celorlalte personaje. Filmul mai inseamna si unul din primele roluri ale lui Charlize Theron. Pentru o seara chill + feel good in familie. 3 si jumatate din 5, foarte bun in my book. 94/104/2015 = mai am 10 de vazut & scris pana la sfarsitul anului. 

Chinezesc cu premii berlineze cu care nu m-am sincronizat la TIFF, dar pe care l-am primit cadou recent.  Thriller politist cu plot destept avand in centru un exclus din fortele de ordine cazut in patima alcoolului si iute la manie intr-o China mic urbana, inghetata si inzapezita.  Aceleasi modalitati de filmare, aceeasi viziune brutala asupra vietii si conditiei femeii, acelasi puseu de violenta, acelasi mood ca in A Touch of Sin . 3 si jumatate din 5, foarte bun in my book. 93/104/2015.

La vremea lui, deal-ul semnat de Netflix cu Adam Sandler si casa de productie Happy Madison pentru 4 lungmetraje a starnit ceva valva. Sony s-a aricit - era unul din oamenii sai, restul majorilor au strambat din nas vizavi de intentiile pe termen lung ale distribuitorului online. Cota lui Sandler e sub pragul de avarie de ceva vreme, dar Netflix stie bine de ce l-a vrut - omul prinde bine la popor, ba chiar la popoare - deci era numai bun si fix ce-i trebuia pentru a-si atinge visele de extindere multiteritoriu. Sigur ca n-o sa aduca glorie, distinctii sau aprecieri favorabile din partea criticii, dar masele trebuie sa rontaie si ele ceva. Seara de seara. Iar planurile de independenta in continut ale lui Netflix sunt evidente - in 2016 va dubla numarul de proiecte originale (seriale, filme, documentare, speciale). Vor fi 31. Asta e big picture -ul si d-asta R6 e important.  Revenim la small picture , R6 himself. In care s-a dat zdravan cu oua, rosii stricate si orice a ma

Am dat click de dragul lui Murray si al lui Lost in Translation - acolo unde el a lucrat cu Sofia Coppola .  Dar specialul asta nu mi-a spus nimic - nici atunci cand vroia sa fie amuzant, nici atunci cand o da pe colinde. Da, sunt cateva prezente in el - Clooney apare pe final, Cyrus canta in sus si in jos si nu e rea, dar lucrurile pur si simplu nu se leaga. 2 din 5, modest. 90/104/2015 .

Sublim. 

Si asta s-a intamplat la inceputul lunii decembrie... 

Despre Mad Max: Fury Road am scris aici. Despre The Look of Silence am scris aici.

Cititi aici un articol  cu cap si emotie...

De la Nerdwriter1 . Foarte buna remarca referitoare la Joy si emotiile ei care devine un subiect mai autentic pentru ce inseamna emotiile decat insasi eroina filmului celor de la Pixar tratata intr-o viziune mecanizata si informationala.

Joe Wright face din Anna Karenina lui un spectacol de culoare si creativitate, dar pierde puncte importante in ceea ce priveste substanta personajelor si povestii. Primele 15 minute au efect hipnotic - dar mai departe pana la peste 2 ore - caracterul vadit golas se simte din ce in ce mai tare. Keira Knightley , cu care regizorul are o istorie cinematografica in spate, nu-l lasa la greu si se insurubeaza bine actoriceste in triunghiul emotional al fimului. Asta face lucrurile digerabile pana la capat. 2 si jumatate din 5, acceptabil in my book. O senzatie de ADN cinematografic comun cu Les Miserables . 

Cu un scor meta de 80 si tot felul de etichete agatate de el - gen regizat de Steven Spielberg , scenariu trecut prin mainile fratilor Coen , inspirat de o poveste reala... blah-blah - nu l-am putut ocoli pe Bridge of Spies . Ce-i drept alternativele erau Spectre - si nu aveam pofta de popcorn - si The Good Dinosaur - si nu aveam chef de o sala de piticanii nerabdatoare. Bridge of Spies e un pom laudat. E plat si hiperprevizibil, cu personaje care nu transmit, cu o tona de gargara propagandistica si o gaura mare cand vine vorba de profunzime. Cu un asterix pentru cateva secvente la final cand reuseste performanta de a spune ceva despre universalitate si umanitate. Prea putin insa pentru asteptarile create. 2 si jumatate din 5. Nu pierdeti nimic daca-l ratati. 87/104/2015 .

Am scris despre Mad Max: Fury Road aici. Despre Amy aici . Despre Girlhood aici . Despre Look of Silence aici . Topul pe 2014 ale ambelor publicatii il gasiti aici . Topul pe 2013 de la Cahiers du Cinema il gasiti aici . Topul pe 2013 de la Sight & Sound il gasiti aici .

Am iesit la film pe 30 noiembrie, luni dimineata. Pliiiin de copii (si de parinti), toti buluc la, imi imaginez, The Good Dinosaur. Primele cifre, azi e 1 Decembrie, abia maine le vom afla. Ma astept la niste cifre solide pentru Good Dino care vor arata si mai bine dupa saptamana asta cu 2 zile libere. Practic o saptamana cu 2 weekend-uri - unul la inceput si celalalt la sfarsit.

De la Every Frame a Painting .

Intr-un singur tabel.

M-am chinuit sa termin pilotul de la Bloodline , l-am vazut pe cel de la Jessica Jones fara sa am niciun interes pentru ce se intampla mai departe. Aseara dupa ce l-am vazut pe cel de la River  nu mai aveam rabdare sa dau play urmatorului episod.  Hooked! Stiu, stiu, am mai zis-o de o mie de ori: britanicii sunt meseriasi! Dincolo de socul initial al lui River - primele 3 personaje care intra in scena au peste 50 de ani, la Hollywood asta deja facea ca scriptul sa aterizeze in cosul de gunoi - ai pana la final totul setat perfect - personaje, story, atmosfera. Personajul principal e unul cu multe straturi pe bune.  Stellan Skarsgard e actorul perfect pentru asta: daca ii dai un personaj pozitiv poate pune ceva intunecat in el numaidecat, daca ii dai un personaj negativ are intotdeauna o urma de lumina adaugata... Story-ul pilotului e genial pentru ca aseaza intr-o oglinda perfecta cele 2 cazuri ale lui River - unul in care detectivul alearga sa ucida pe cineva si altul i

Nu ma omor dupa supereroi, dar astept Suicide Squad -ul. Pe principiul asta am zis sa incerc  Jessica Jones . Nu mai zic ca domnita Krysten Ritter are ceva-ul ei.  Degeaba. Inteleg toata miza personajului - femeia supererou, supereroina care a renuntat la puteri, femeia abuzata, femeia care face fix ce vrea ea de la bautura la barbati. Si da, Netflix face o mutare buna cu JJ,  genul de produs nebagat in seama de jucatorii traditionali, dar cu priza la un public tinerel. Dar pe mine nu m-a agatat. E prea multa politica in spate - si simti asta - si totul devine cumva prea studiat din acelasi motiv. Nu mai e timp pentru restul personajelor care raman golase si nici pentru o poveste care sa surprinda in vreun fel.  Pas pentru mine. 84/104/2015 .

Daca aveti un cont la Amazon sau va faceti unul (e moca) puteti folosi aplicatia lor Storywriter  ca sa scrieti. E basic , dar nu costa nimic, totul se tine salvat in cloud , asa ca puteti lucra de oriunde. Exporturile sunt pdf, fdx sau fountain.  Ceva asemanator ofera si Adobe, ii zice Adobe Story .

N-a fost nevoie de mai mult de un episod pentru mine si Bloodline . No click there.  Ritmul de melc poate satisface amatorii de soap opera si cam atat. Personajele si relatiile lor... plictisitoare. Fratele oaie neagra, yaaawn!  Ok, locatiile de filmare sunt faine, dar asta nu tine prea mult de foame.  Deci nu. 83/104/2015.

In original La stanza del figlio . Castigator de Palm d'Or partial scris si jucat plus regizat de Nanni Moretti.  Hard drama prin care Moretti  navigheaza pastrand in permanenta distanta optima. Asta cred ca e motivul pentru care nu am pus stop vizionarii, altfel emotional e ceva infiorator de privit. 3 din 5, bun, dar distinctiile mi se par exagerate. Sau eu si Moretti nu suntem pe aceeasi lungime de unda.  82/104/2015 .

Docu despre Barry Crimmins .Cine e  Barry Crimmins ? Exact asa m-am intrebat si eu inainte sa-l vad. Daca ar fi sa-l judec pe Call Me Lucky dupa subiect - vorbim de un docu de 5 stele. Pentru ca habar n-aveam cine e Barry Crimmins  si tipul merita cunoscut. Un comediant care ataca frontal chestiuni politice si sociale, hipercaustic. Un tip care a pus pe picioare stand up comedy-ul in Boston si a dat sansa unor alte nume sa se afirme. Si un om care si-a infruntat proprii demoni, s-a luat la tranta cu AOL-ul, pe cand AOL-ul era in plina forma corporatista, si a ajuns in fata unei comisii senatoriale cu dovezile si marturiile sale.  Daca ar fi sa-l judec pe Call Me Lucky pentru felul in care e construit... Sunt multe probleme cu el. De la felul in care nu stie sa decarteze informatiile ca sa castige spectatorul si pana la finalul in care il pune pe Crimmins in situatie ingrozitoare de a se intoarce intr-un loc al terorii sale. De vazut pentru Barry Crimmins. 3 si jumatate

Cool stuff de la Nerdwriter .

A aparut Romanian Script Data Base - www.rsdb.ro - un loc unde scenaristii incepatori sau aspiranti pot citi lungmetraje si scurtmetraje produse deja (Read Scripts, Watch Movies, Write Pages - e cea mai buna mantra pentru cei care vor sa scrie film) si pot incarca propriile scenarii pentru a fi citite la randul lor de cei interesati sa produca. Deci un meeting place virtual intre scenaristi si scenaristi si producatori. Cool.

Latura predominant feminina a unor neamuri disfunctionale din Osage County, Oklahoma se isterizeaza in toate felurile posibile.  Si iese un spectacol uman in toata regula, poate pe alocuri un pic mai gros decat ar fi fost cazul, dar la naiba, un spectacol care merita privit pentru ca personajele au greutatea necesara, iar interpretarile ( Streep, Roberts, Lewis, Nicholson ) sunt faine rau. In meniu intra o sinucidere, o aproape corupere de minori, un incest din necunoastere, adulter pe repeat, prostie, stereotipuri, frustrare, droguri usoare, pastile, si mai multe pastile, si mai si mai multe pastile, adevar, o doza serioasa de cinism si lista poate continua.  4 din 5, excelent in my book. 80/104/2015 .

Iata ca Sir Bond a aparut in peisaj. Rezultatele lui Spectre la noi sunt foarte bune - as expected - dar departe de Fast & Furious 7 si la mustata de... Minions . Spectre 501k $ din 102k spectatori F&F 7 debuta cu 196k spectatori, iar Minions cu 101k spectatori. In ritmul asta Spectre va fi numarul 3 la box office in Romania in 2015 dupa Star Wars: Force Awakens si F&F 7. In capatul opus al incasarilor se afla filmele romanesti. Acasa la tata a debutat anemic cu 2.200 de spectatori, iar Lumea e a mea - la saptamana nr.3, dar prezent deja intr-un numar restrans de ecrane - a mai adunat 1.300 de spectatori platitori urcandu-si astfel totalul pana spre 15.000. 

M-am uitat la Carancho fara subtitrare. Am facut-o ca un exercitiu de limba spaniola, dar m-am trezit absorbit de personaje si atmosfera.  Sosa interpretat de Ricardo Darin e un avocat care face tot felul de mizerii, unele inafara legii, ca sa supravietuiasca pe strazile din Buenos Aires. Tovarasii lui de joaca nu prea stiu de gluma. Lujan ( Martina Gusman ) e o doctorita pe ambulanta care isi trage in secret in vena de la picior si nu mai poate suporta conditiile de munca - lipsa somnului, pacientii agresivi si tot asa. Incrucisarea acestor doua destine ofera spectatorului tot felul de senzatii si o pendulare permanenta intre ce si-ar dori pentru personajele astea si ce ar merita sa li se intample. Asta din urma pare o preocupare a cinema-ului argentinian recent... 3 si jumatate din 5, foarte bun in my book. 79/104/2015.

Serial de comedie creat de Aziz Ansari, cu Aziz Ansari.  Poate nu cel mai bun show din lume, dar cu siguranta un candidat la categoria "cel mai onest" .  Am facut un tur de forta cu primele 4 din cele 10 episoade disponibile pe Netflix. Asa cum ii zic si titlul si afisul - Aziz e un minoritar indian, tanar  & single , un first generation  care incearca sa-si gaseasca drumul - personal si profesional.  Ce imi place la show e ca e atat cat e, nu se chinuie, nu forteaza. Nu sacrifica personajele de dragul comediei si nici nu tine mortis sa inghesuie comedie inauntru. Are un aer natural simpatic. In plus aduce teme importante in discutie - despre rasa, etnie, sexualitate - dar aici aluneca repede in ceva usor de anticipat si gros tezist.     No hit , dar watchable . 

Scurt animat semnat Don Hertzfeldt . 16 minute pe care le-am gasit teribil de apropiate conceptual si emotional de Posibilitatea unei insule a lui Houellebecq. Emily are 3 ani si se intalneste cu o clona ai ei, de generatia a 3-a, aparent venita sa ii arate cum va arata viitorul. Dpdv grafic fara pretentii, dar foarte compact si potent in ideile pe care le invarte. Si cu un sentiment dezolant acaparator.

2008 Love Lies Bleeding El: Brian Geraghty Ea: Jenna Dewan Tatum (sotia lui Channing) The bad guy: Christian Slater 2010 Ca$h El: Chris Hemsworth Ea: Victoria Profeta The bad guy: Sean Bean 2014 Good People El: James Franco Ea: Kate Hudson The bad guy: Sam Spruell

La ideea initiala a unui documentar care sa promoveze Lisabona, Wim Wenders a adaugat cateva elemente de fictiune - cateva personaje din lumea filmului si un plot subtirel - care sa inchida insa proiectul intr-o linie fictiva marcata de sunetele, imaginile si oamenii unui oras aparte. Un film atipic ca structura si ritm, bagat in seama prin festivaluri, caruia i-am gasit doar trailer subtitrat in franceza, el fiind vorbit in limba germana... Am vazut cateva proiecte semnate  Wim Wenders si omul detine, indubitabil, o mie de fete. Punctul de atractie aici e contactul via mai multe simturi, o chestie destept lucrata, cu Lisabona. Cea din 1994. Cred ca anul merita retinut pentru ca in mai bine de 20 de ani si cu multe miliarde venite pe filiera europeana, parte din Lisabona s-a schimbat. Atunci avea o specificitate nepolishata si o autenticitate vecina cu ruina.   3 din 5, bun in my book. Nu pentru oricine. 77/104/2015.

Sunt putine filme americane care arata o America atat de nasoala ca Joe . Partial am vazut-o si in Beasts of the Southern Wild - doar ca Beasts  are multe layere si aerul sudist e cumva vesel chiar si in cea mai crunta saracie. Am vazut-o deplin in Winter's Bone - cu care Joe mai are ceva in comun - personajul adolescent nevoit sa se descurce cu niste realitati nasoale. Caini care ucid caini, oameni care ucid oameni. Adictii, saracie si violenta. Un peisaj rural oribil in care Joe - Nicolas Cage intre Frozen Ground si Tokarev -  se chinuie sa stea departe de probleme. Asta pana cand in viata lui intra Tye Sheridan - un copil maturizat cu forta in mijlocul unei familii intregi abuzate de cel care ar trebui sa o conduca.  Lent si dureros, cu interpretari puternice. 3 si jumatate din 5, foarte bun in my book. 

Il aveam demult pe o lista cu animatii de vazut: un indie despre prietenia dintre un domn in varsta singuratic si un caine, o catea mai corect spus, din rasa ciobanesc german. Primul lucru care te izbeste e vocea lui Cristopher Plummer si abilitatea lui de a transmite emotii plecand de la cateva notite de jurnal. Apoi vine diversitatea modalitatilor animate folosite - nu am lexicul la mine in dimineata asta - dar mi-a amintit de Crulic mai putin tehnica colajului.  Sunt cateva note funny despre natura britanicilor si o emotie palpabila in relatia om-caine, dar pentru mine nu s-a dovedit mai mult de atat. 3 din 5, bun in my book. Cu siguranta cei care stiu ce inseamna viata alaturi de un caine il vor aprecia. 76/104/2015 .

Acelasi nucleu emotional - singuratate+tristete in mijlocul unui oras bolborosind. Nu-i de mirare ca mi-au placut amandoua. Pentru Her  se poate spune chiar ca am dezvoltat o fixatie.  

Cel mai evreiesc film al fratilor Coen . Setat in 1967 intr-o suburbie din midwest-ul american - adica exact cadrul copilariei fratilor - A Serious Man porneste cu o vorba inteleapta, ceva de genul "in viata e bine sa ramai detasat orice ti s-ar intampla". Urmeaza apoi un festin comic negru in nota obisnuita Coen in care personajul principal incaseaza si iar incaseaza de la vecini, de la elevi, de la proprii copii, de la nevasta, dar de unde nu... Pentru mine nu e din categoria top 3 Coen movies, merg in continuare pe Llweyn Davis, No Country si Big L.  Aici e si o lectie de idis gratuita. 3 din 5, bun in my book. 75/104/2015.

De la Every Frame a Painting , of course.  Am scris despre The Imposter  aici.

Olivier Assayas ii dedica peste 5 ore si jumatate lui Ilici Ramirez Sanchez aka Carlos Sacalul . Chiar daca vorbim de un produs mai degraba speculativ decat de o biografie per se - asta pentru ca in cazul Sacalului lipsesc sursele multiple de informatie - portretul celui mai temut terorist al anilor '70 si '80 e o constructie credibila, interesanta si, poate cel mai important, care se tine departe de clisee.  Prima parte acopera perioada romantica, o parte de tinerete traita in vestul Europei. Sunt doua imagini cheie aici: una cu el dezbracat privindu-se mandru in oglinda si cea de-a doua cu el punandu-i unei tipe excitate un cui de grenada in gura. Femei si arme - placerile celui care abia isi lua supranumele Carlos .  A doua parte are in centru operatiunea luarii de ostatici OPEC din Viena din 1975 si tot du-te vino-ul aviatic ce urmat. Aici miniseria capata intensitate de thriller si adancime geopolitica. Carlos descopera ca banii bat ideologia si ca numele sau a