DMovieblog

In ordine cronologica e al doilea film al lui Paolo Sorrentino , din 2004. In ordinea mea de vizionare e al treilea dupa Il Divo facut in 2008 si La grande bellezza din 2013. Concluzia: majoritatea elementelor specifice ale lui Sorrentino erau deja la locul lor si functionau brici - de la alegerea personajului principal si a temelor mari si pana la utilizarile surpriza ale coloanei sonore care alatura aici trip hop si orchestra clasica. Povestea se centreaza pe un tip in pragul varstei de 50 de ani, deci tot un personaj in etate ca Andreotti in Il Divo sau Jep in Grande bellezza,   "inchis" in spatiul perfect ordonat al unui hotel elvetian. Are de ispasit o pedeapsa si o face constiincios pana intr-o zi cand decide - e tot o chestiune ce trece prin filtrul ratiunii in si Sorrentino marcheaza asta in mod explicit - sa simta iarasi, sa traiasca din nou. Cu consecintele de rigoare. Pentru un al doilea film, Sorrentino e teribil de sigur pe el - stie cand sa dea t...

Americanii se dau in vant dupa vampiri, creaturi nemuritoare si reci, si Seinfeld - serialul despre nimic. Nu neg utilitatea pragmatismului lor - o valoare ce lipseste amarnic pe vechiul continent - dar daca atat au putut americanii sa cuprinda ca si civilizatie/cultura in privinta Destinului... mai au multe de descoperit. Un exemplu de constienta dusa pana la nenorocire si de cinematografie divina vine de la Paolo Sorrentino si al sau La grande belllezza .   Nu stiu daca e nevoie de mai mult de primele doua secvente asezate in opozitie - cea la finalul careia un turist japonez cade strafulgerat de frumusetea Romei si petrecerea din casa lui Jep - ca sa realizezi ce film mare, si ca sens si ca realizare, ai in fata. Il Divo a fost o reusita de imagine si sunet, La grande bellezza  are acelasi rafinament, dar vine in plus pe un taram al ideilor universale. Jep Gambardella (acelasi T...