Primele manifestari de lene
Lectia de istorie se transforma de cele mai multe ori intr-un sir lung de date scoase parca dintr-un memorator tehnic. Rareori se intampla ca unul sau doua atribute sa fie asociate cu un nume, cu o perioada sau cu o miscare (gen Ivan cel Groaznic, Renasterea infloritoare sau revolutie insangerata). De cele mai multe ori si aceste atribute simplifica grosier si actul cunoasterii e saracit sever. Totusi expresia latina Historia magistra vitae e adevarata, indiferent ca vorbim de marea istorie sau de cea marunta. Am citit zilele astea cateva pagini despre felul in care traia domnul fanariot la Bucuresti.
Domnitorul, model pentru inalta si mica boierie, dar si un ideal pentru cel mai nevoias locuitor al capitalei, se urnea tarziu de pe divanul pe care zacea. Sareau in ajutorul sau doi sau trei slujitori care il apucau de brate, ridicandu-l in asa fel incat doar varfurile ii mai atingeau dusumeaua. Un altul, cu un respect nepretuit, ii ducea coada caftanului. Asa trecea prin fiecare incapere a palatului si ai fi zis ca e un sarman paralizat daca degetele nu i s-ar fi miscat prin boabele unei matanii scumpe. Odata ce era asezat la masa, se putea observa aceeasi... inertie. Tot ce manca i se servea taiat in bucati marunte, pana si painea i se dadea in dumicati. Cuparul statea prompt in spatele lui, si avea mereu in mana un pahar pe jumatate umplut. La un mic gest, se apropia cu el de buzele stapanului. Ospatul de pranz se incheia la curte pe la ora unu, iar in scena intra cafegi-basa care pregatea cafeaua lui voda. Frant de povara misiuni sale importante, domnitorul isi primea licoarea intr-o farfurioara batuta in diamante si intarzia cu dichis asupra aburilor aromati ai bauturii. Cand domnul isi termina cafeaua, pe fereastra era anuntat ca urmeaza odihna de dupa-masa a Mariei Sale. Si totul se cufunda in tacere. Orasul se misca in surdina, tiptil si fara scandal pentru a nu deranja tihna inaltului carmuitor. Vreme de trei ceasuri domnea o amortire generala. La patru abia clopotele bisericilor dadeau de veste norodului ca domnul se intinde de-i troznesc oasele si ca e liber oricine sa se apuce iarasi de treaba... Poate ca randurile de mai sus sunt nedrepte, unica lor sursa fiind scrierile unui calator francez ce poposea pe meleagurile dambovitene pentru intaia oara... Sau poate ca nu.
Oricum parca m-a apucat o lene... asa ca ma duc sa ma intind putin.
Domnitorul, model pentru inalta si mica boierie, dar si un ideal pentru cel mai nevoias locuitor al capitalei, se urnea tarziu de pe divanul pe care zacea. Sareau in ajutorul sau doi sau trei slujitori care il apucau de brate, ridicandu-l in asa fel incat doar varfurile ii mai atingeau dusumeaua. Un altul, cu un respect nepretuit, ii ducea coada caftanului. Asa trecea prin fiecare incapere a palatului si ai fi zis ca e un sarman paralizat daca degetele nu i s-ar fi miscat prin boabele unei matanii scumpe. Odata ce era asezat la masa, se putea observa aceeasi... inertie. Tot ce manca i se servea taiat in bucati marunte, pana si painea i se dadea in dumicati. Cuparul statea prompt in spatele lui, si avea mereu in mana un pahar pe jumatate umplut. La un mic gest, se apropia cu el de buzele stapanului. Ospatul de pranz se incheia la curte pe la ora unu, iar in scena intra cafegi-basa care pregatea cafeaua lui voda. Frant de povara misiuni sale importante, domnitorul isi primea licoarea intr-o farfurioara batuta in diamante si intarzia cu dichis asupra aburilor aromati ai bauturii. Cand domnul isi termina cafeaua, pe fereastra era anuntat ca urmeaza odihna de dupa-masa a Mariei Sale. Si totul se cufunda in tacere. Orasul se misca in surdina, tiptil si fara scandal pentru a nu deranja tihna inaltului carmuitor. Vreme de trei ceasuri domnea o amortire generala. La patru abia clopotele bisericilor dadeau de veste norodului ca domnul se intinde de-i troznesc oasele si ca e liber oricine sa se apuce iarasi de treaba... Poate ca randurile de mai sus sunt nedrepte, unica lor sursa fiind scrierile unui calator francez ce poposea pe meleagurile dambovitene pentru intaia oara... Sau poate ca nu.
Oricum parca m-a apucat o lene... asa ca ma duc sa ma intind putin.
Comments