DMovieblog

Cele mai mari tepe pe 2010 le-am luat cu Couples Retreat - pe care n-am putut sa-l duc pana la capat, The Last Airbender - Shyamalan care isi amana a n-a oara revenirea la filme bune si Cop Out - in care scenaristii si Bruce Willis s-au intrecut in a arata lumii cat sunt de plictisiti si plictisitori. Cele mai bune vazute in 2010 au fost: Inception - absolut mindblowing, Up in the Air - scenariu brici si febletea pe anul asta Vera Farmiga, City Island - comedie la superlativ, Un Prophet - creme de la creme in zona euro si Shukar Collective Project - docu produs de hbo Romania.

Ce se intampla cand Sean Ellis se hotaraste sa ia un scurt metraj de un un sfert de ora nominalizat la Oscar in 2004 si sa-l lungeasca la aproape 2 ore de film? Cam asa se explica trista existenta a lui Cashback din 2006. Un American Pie pentru intelectuali cu iz british care ajunge mai repede decat ati zice "bollocks" in balarii. Filozofiile despre timp sunt repetate in bucla, comedia lipseste zeci de minute si cand vine e jenanta pentru pretentiile filmului, momentele psihanalitice l-ar face pe Alexander Portnoy (eroul scris de Philip Roth) sa zambeasca amar, iar anumite secvente exista pur si simplu ca sa umple timpul. Nici actorii nu aduc vreun plus, iar finalul e rasuflat in cel mai neoriginal mod posibil. Pierdere de timp.

Multipremiat in festivalurile din toata lumea, scenaristul si regizorul Majid Majidi ofera cu Baran o poveste de dragoste atipica. In peisajul santierelor iraniene, saracacioase si martore ale muncii grele, un pustan localnic teribilist a la Chaplin descopera o fata afgana deghizata in baiat. Glumele de autobaza si imbrancelile lui se transforma rapid in cautari furisate, gesturi marunte si fugi. O iubire careia ii e interzis sa capete propria voce (la propriu! Baran nu scoate un cuvant tot filmul) pe fundalul crizei refugiatilor afgani fugiti din calea invaziei rusesti. Suntem la inceputul anilor '80. Desi uneori cade in pacatul de a fi prea evident in simbolurile pe care le ofera privitorului, Majidi ma castiga pana la final cu unul din trademark-urile sale: cadrele fixe, largi, luate de undeva de sus, care se golesc de putina prezenta umana... PS. Trailerul de pe youtube, executat de distribuitorul Miramax, e o reducere a filmului la sabloanele americane. Filmul e mult peste tra...

Sondajul cu cel mai cool actor in rol de orb a expirat. A fost o falsa batalie, pentru ca Al Pacino si al sau Frank Slade n-au avut competitor, adjudecandu-si mai mult de jumatate din voturi. E si greu cu sa te pui cu Scent of a Woman - castigator de 5 premii Oscar. Asa ca am zis sa punem de un sondaj altfel. Frumusetea vinde cel mai bine, dar talentul inca n-a sucombat. Exista actrite care nu arata... ca scoase din reviste, dar apar in zeci de filme, strang carute de premii si aprecierea publicului de peste tot din lume. Si, da, arata... altfel. Prima propunere e Ling Bai. Chinezoaica renegata de propria patrie pentru rolul din Red Corner, ar putea probabil sa arate ca o fata normala. Doar ca felul in care se imbraca, se machiaza, isi aranjeaza parul... o fac de cele mai multe ori sa apara ca o ciudata. Urmeaza scotianca Tilda Swinton. Oscarizata deja pentru un rol secundar in Michael Clayton, femeia asta e pur si simplu out of this world. Are niste trasaturi atat de diferite, incat r...

Drama semnata de Catherine Corsini spune o poveste veche de cand lumea si pamantul: o ea casatorita, cu 2 copii, genul mic burgheza, se indragosteste fulgerator de un el sarac lipit. Restul povestii curge intre scene de pasiune si scene de gelozie catre un final oarecum cunoscut: stim din prima secventa a filmului ca treaba se va incheia cu o impuscatura. Dincolo de plotul din categoria recycle bin, Partir nu arata rau deloc, iar adevaratul atuu e Kristin Scott Thomas care isi duce rolul impecabil.

Uitati de Lumea Vazuta de Ion B. Adica n-o uitati, dar pregatiti-va pentru ceva si mai bun. Tot de la hbo, dinaintea Lumii vazute de Ion B., vine un documentar absolut special - The Shukar Collective Project. Despre cand drum and bass-ul de Bucuresti a intalnit tigania talentata muzical. Doua lumi intrate intentionat intr-o coliziune controlata sortita esecului pentru ca pur si simplu functioneaza dupa legi diferite. Mixul asta unic a nascut totusi 2 albume si a produs evenimente reusite - e drept ca mai mult prin lume decat pe acasa. Experiment social, muzical si cinematografic din care intelegi mai mult decat din 100 de programe facute pe tone de bani europeni. Si filmat g-e-n-i-a-l. Mea culpa ca l-am vazut asa tarziu.

Datingul romantic din Hitch + sexul din Wedding Crashers + personajele "scrantite" a la Heartbreak Kid = Good Luck Chuck. O reteta deloc originala in care au fost mixati ca sa iasa banutii la box office Dane Cook si Jessica Alba. Nu conteaza ca intre ei e o diferenta de vreo 9 ani, la Hollywood operatiile estetice si cabina de machiaj sterg lejer diferentele astea. Un succes total pentru primele intalniri cand nu poti (inca) sa-i marturisesti ca ai o slabiciune pentru filmele de groaza japoneze sau cinematografia ruseasca. Ha-ha.

Daca treceti zilele astea prin centru gasiti o expozitie de caricaturi. Printre politicieni, scriitori, vedete si sportivi o sa gasiti si niste actori. Cristi, nu te ingrijora daca nu-i recunosti pe cei de mai jos, au vina de a fi francezi.

5 lei cheltuiti inspirat pe un disc din gramada de solduri acum vreun an, rastimp in care discul si-a asteptat cuminte randul. Sub 2 mii de voturi pe imdb pentru un titlu care n-a prins decat o lansare pe dvd. Habar n-am de ce. Avea nume - irlandezul Cillian Murphy nu e un neica nimeni, iar Lucy Liu e vedeta in toata regula - si avea o poveste de dragoste simpatica. El e un old movies buff, un soi de Rob Gordon din High Fidelity dus in cinematografie, proprietar de mic magazin de inchiriat filme caruia ii trece pragul... o domnita trasnita, care prefera scenetele adevarate statului pe canapea. Relaxat si surprinzator daca n-aveti pretentii.

Festivalul filmului francez a ajuns la editia 14. Treaba se lanseaza la apa in seara asta. La Studio se vor concentra lung metrajele - anul asta vine cu panoramele Romain Duris si Alain Corneau, iar la Elvira Popescu documentarele... Programul complet aici.

M-am bucurat cand l-am vazut pe Machete, acum vreo saptamana, ca n-am dat banii pe bilet la cinema. Nu ma intelegeti gresit, e ok pentru mintea unui pustan teribilist – gagici misto, puscoace babane, macel sanatos, niste masini… Adica fix ce si-a dorit Robert Rodriguez – un fel de pizza suprema a filmului B. Trejo e la fel de expresiv ca un Terminator – nu degeaba a stat toata viata in roluri decorative de mexican tatuat care scrasneste din dinti. Michelle Rodriguez a dat jos niste kile si arata mai bine ca Jessica Alba cu bandana de pirat. Seagal face un rol de bad mazafucker, iar castul e completat de o serie interminabila de actori cunoscuti, cu sau fara staif - De Niro, Lohan, Fahey, Johnson… veniti sa participa cu cateva replici la un plot care se vrea despre politica si emigranti (vezi tam-tam-ul recent din statul Arizona), dar de fapt livreaza o poveste deja obosita despre razbunare. Din pacate, iarna nu-i ca vara, iar Rodriguez nu-i Tarantino. Apropo de Tarantino, el a anuntat ...

Exista un risc sa asezi pe hartie impresiile despre un film la "prea cald". In cazul lui 28 Days Later... mi-l asum. Nu vazusem pelicula semnata Danny Boyle pana azi fiindca tot timpul am avut senzatia ca e un horror. Probabil asa au incercat sa-l marketeze ca sa faca bani la B.O. Si cum nu ma omor dupa gen, am dat skip. Tocmai am terminat de vazut filmul. Si nu pot sa zic decat: wow! Nicio legatura cu horror-ul in acceptiunea lui de la Hollywood, pe cuvant! In schimb o simfonie intunecata despre conditia umana, mai aproape ca filozofie de Dogville. Brutal pentru ca instinctele se busesc inevitabil de peretii stramti ai custii civilizatiei, tulburator prin simbolurile de care nu face parada si schizoid - nu face altceva decat sa ne aseze in fata o oglinda, noi suntem schizo! - 28 Days Later n-a presupus nici megabuget, nici megastaruri (sa zicem ca Cillian Murphy e o jumatate de star), in schimb a reusit sa transmita un mesaj. Exact cum fac si personajele principale in finalu...

Sa faci un top de filme, unul general, e ca si imposibil - inseamna sa compari mere cu pere cu gutui cu... Un top specific - de ex. cele mai bune 10 filme despre baschet - se mai poate face, dar si acolo sa spui asta e cel mai bun film despre baschet suna cam aiurea. Am cautat o varianta in care sa nu exista ierarhii si care sa includa senzatia de calatorie prin lumea filmului. Am facut asa: am luat o harta de metrou - in original ea apartine orasului Sankt Petersburg, am sters toate denumirile originale si am regandit cele 4 linii de metrou ca treceri intre genuri de film incercand sa aleg variantele care sa nu zgarie creierul. Cea mai simpla e linia verde - ea are un capat in filmul documentar si celalalt capat in drama. Cea mai complicata e linia rosie - incepe cu genul horror, trece prin mystery si thriller, vireaza in crime, apoi in fantasy si termina la celalalt capat cu animatia. Linia albastra e dedicata comediei, filmului musical si genului romance. Iar cea portocalie include...

Al doilea lung metraj semnat de Ben Affleck are cateva puncte in comun cu primul (Gone Baby Gone). E tot o poveste bostoniana si tot dupa un roman semnat de Aaron Stockard. Cu The Town, Affleck isi propune doua lucruri. Primul e sa spuna o poveste cu baieti rai de origine irlandeza care sparg banci si agenti federali chititi sa-i dovedeasca indiferent de mijloacele folosite. Chestie care ii iese bine. Ritmul e bun, actorii merg manusa impreuna, filmul livreaza un amstec de tensiune si actiune chit ca mai ridici spranceana la cate o faza usor nerealista (toata combinatia lui cu managera de banca are hibe severe de logica). La totale insa, fimul e suficient de comercial si previzibil cat sa iti ia ochii. D-aia se si vinde asa bine pe lumea asta. Foarte frumos! La un nivel mai inalt, Affleck mai are o dorinta: sa radiografieze stilul de viata al gangsterilor din Charlestown... Aici regizorul scenarist si actor principal, incurcat in atatea roluri, nu reuseste decat partial. Portretele gen...

Asa cum cei de la Top Gear au poposit in Romania, s-au dat pe Transfagarasan si au ramas impresionati, am descoperit involuntar un episod din Amazing Race cu tarisoara noastra draga. E vorba de sezonul 14, episodul 3. Bref despre AR: Showul castigator de 8 ori al Emmy-ului presupune 11 echipe formate din 2 persoane pe care le leaga o relatie si care alearga de nebune in jurul lumii trecand prin diverse probe concurand pentru premiul final de 1 milion de coco si ferindu-se de ultimul loc in etapa care te trimite acasa. Episodul romanesc a fost unul bland (ca sa vedeti unul cu adevarat dur cautati-le pe cele cu India). Echipele au luat cuminti taxiurile Fly de la Otopeni si s-au dus spre Lia Manoliu. Un singur taxi i-a lasat pe niste oblici pe santierul viitorului stadion, restul s-au dus unde trebuia. La sala de gimnastica a fost Road Block-ul editiei. Unul dintre coechipieri si-a pus "costumul de Nadia" si a trebuit sa execute cateva elemente de dificultate medie la sol, barn...

O faza hilara din P, T and A din 1987 cu Steve Martin si John Candy, regia si scenariul John Hughes. O sa va ajut eu cu numaratoarea: sunt 18, un nimic pentru zilele noastre, dar probabil un mic record pe vremea aia.

In 9 ani de cand franciza lui produce tone de bani, am ajuns sa asociez acronimul HP nu cu ditamai compania Hewlett Packard, ci eroul-vrajitor Harry Potter. N-am fost niciodata fan, dar intr-un fel sau in altul am ajuns sa vad toate filmele de pana acum, asa ca imi permit sa am si eu niste impresii. Prima e ca oamenii sunt precum cateii. Sunt frumosi cand sunt mici, dar asta nu-ti garanteaza ca vor fi frumosi si cand se fac mari. Din simpaticii care debutau cu Piatra Filozofala au ajuns acum pe ecran niste tineri... uratei. Cel mai rau arata Ron - zici ca e un betiv in devenire. Apoi... imi pare rau ca s-a dus Hogwarts-ul. Sigur ca eroii s-au facut mari si acum pot lua lumea in piept, dar scoala aia era un prilej pentru momente ghiduse si relaxate. Deathly Hallows 1 devine mai tenebros si mai apasator decat toate HP-urile de pana acum. Pe alocuri devine action in toata regula. Nu e rau, te baga bine in stare, doar ca eu sufar de nostalgia Hogwarts.

#3 Beyonce Iata a doua texanca in topul meu – for the record statul Texas e mai mare decat Marea Britanie ca suprafata – Beyonce (cu accent pe ultimul e) Giselle Knowles. Crescuta la umbra, mai bine zis in lumina reflectoarelor trupei Destiny’s Child, fata si-a facut curaj si a fugit in lumea muzicala si nu doar alaturi de Jay-Z. Mutare castigatoare pentru ca de curand ea a devenit detinatoarea recordului de artista cu cele mai multe Grammy-uri castigate intr-o singura noapte – 6 bucati. In lumea filmului Beyonce a debutat in 2001 intr-o afacere all black cu musicalul Carmen: A Hip Hop Opera. Nu tocmai un succes la critica. Au urmat cateva roluri mici in comedii: Austin Powers in Goldmember cu Mike Myers si Pink Panther cu Steve Martin. SI iarasi revenirea pe taramul musicalului – Dreamgirls – piesa de rezistenta in cariera cinematografica a lui Beyonce – film dublu nominalizat la Globurile de Aur. Cea mai recenta aparitie a fost in thrillerul Obsessed (2009) unde Beyonce juca rolul un...

#6 Janet Jackson Cea mai tanara membra a clanului Jackson, Damita Jo – pe prenumele pe care nu le cunoaste multa lume – a vandut 100 de exemplare worldwide din cele 10 albume muzicale prestate, o cifra cu care nu se pot lauda decat o duzina de soliste pe lumea asta. In lumea filmului a debutat in 1993 cu rolul unei poetese afro-americane in Poetic Justice. Apoi a prins drag de profesorul Klump in a doua parte din Nutty Proffesor, iar cel mai recent s-a asociat cu Tyler Perry – locul 7 pe lista EW in materie de brains in Hollywood, si a jucat rolul Patricei in Why Did I Get Married? si Why Did I Get Mrried Too?. Good looks si alegeri rezonabile o tin pe linia de plutire. #5 Mariah Carey New yorkeza din Long Island sau Maria de la Carei cum era luata la misto pe la noi a beneficiat de o voce care putea sa duca 5 octave. Cu talentul asta l-a intors din drum pe nea Mottola. Zice-se ca omul a renuntat sa mearga la o petrecere atunci cand a auzit-o pe un demo si s-a dus direct sa o cunoasca....

#9 Vanessa Paradis Daca stiti versurile piesei “Fata mea” a celor de la Partizan, inseamna ca o cunoasteti chiar si involuntar pe Vanessa Paradis. Cantareata si model la varsta la care majoritatea fetelor spun la revedere jucariilor copilariei, frantuzoaica stilata cu strungareata avea la 14 ani tara natala la picioare cu refrenul lui Joe le Taxi, trecea oceanul la 18 si jumatate ca sa inregistreze cu Lenny Kravitz la New York, iar apoi sarea din reclamele Coco Channel in film si iar la cate un album muzical fara sa isi neglijeze o secunda viata personala – din 1999 are o relatie, azi si 2 copii, cu unul din doritii si talentatii Hollywoodului – dl. Johnnie Depp. Debutul cinematografic a fost aproape la fel de precoce - la 16 ani in Noce blanche unde criticii au creditat-o cu suficient talent actoricesc cat sa-i impulsioneze cariera. Filmografia Vanessei a ramas strans legata de Hexagon – Elisa, Une chance sur deux, La Fille sur le pont, La clef sau recentul hit comedy/romance L’Arnaco...

Weekendul urmator se lanseaza in State Burlesque. La noi musicalul care le are pe afis pe Cher si Christina Aguilera ajunge abia de Craciun (bine ca nu de Paste). Debutul Aguilerei pe marele ecran, ea cea care a defilat in clubul Mickey Mouse alaturi de Britney Spears, e un pretext numai bun ca sa numaram 10 cantarete cunoscute devenite actrite pe marele ecran. Le-a iesit? Sau nu prea? #10 Aaliyah Reginele si printesele ramase fara imparatii si regate si-au gasit refugiu in R&B. A fost si cazul lui Aaliyah, aparitie plina de talent (stia sa cante, stia sa danseze) luata ca o Lolita de R. Kelly sub aripa sa atotprotectoare. Partial esuata in vicii din cele mai nasoale, Aaliyah si-a gasit sfarsitul intr-un accident aviatic in 2001 prin Bahamas la doar 22 de ani. A scos 3 albume muzicale, ultimul, cel care ii poarta numele fiind si cel mai bine primit de critica. In cinematografe Aaliyah a intrat direct pe usa comerciala cu Romeo Must Die, unde era muza ciocolatie cu ceva sange iraln...

Asa cum se va intampla 2 ani mai tarziu cu "dude" in Big Lebowski, in 1996 fratii Coen transforma simplul adverb "Yah!" din Fargo intr-un mecanism de umor negru. De ce "yah" si nu "yes" sau "yeah"? Pentru ca emigrantii din Minnesota - locuri pe unde se petrece actiunea din Fargo - proveneau in mare parte din Scandinavia si erau atrasi de aceasta parte a Americii tocmai pentru decorurile albe in cea mai mare parte a anului. Urmarindu-le stranse in montajele de mai jos facute de niste oameni cu mult timp liber si rabdare s-ar putea sa treceti de la amuzament la iritare...

Cu o lista interminabila de premii cucerite - e drept ca majoritatea in Spania, printre ele nu mai putin de 6 Goya-uri - va linistesc din start: Celda 211 nu e Un Prophet. Nu e nici macar pe aproape. N-are intunecimea, profunzimea si cruzimea atat de necesare unui film despre viata din spatele gratiilor. Mai mult, bugetul aparent modest se cam simte in cadrele sarace. Din punctul asta de vedere varianta americana despre care se discuta pentru 2013 o sa fie intr-o postura avantajoasa, americanii o sa toarne un camion de bani in productie. Premiza Celulei 211 nu e deloc rea: un gardian poreclit la misto Chilotel ramane captiv in spatele liniilor inamice atunci cand in prima sa zi - una doar de recunoastere - intr-unul din blocurile inchisorii porneste o revolta. Ca povestea sa functioneze coerent se mai arunca in ciorba un grup de prizonieri ETA (de vazut cum vor adapta americanii treaba asta) de a caror siguranta statul spaniol e interesat dincolo de firesc si cativa tradatori - de fiec...

In cazul in care nu stiati - premiza hilar de incorect politica din Dinner for Schmucks - totul se invarte in jurul unei cine in care niste big shots isi prezinta tantalaii intr-un concurs al stupiditatii - ii apartine scenaristului francez Francis Veber. Originalul se numeste Le Diner de Cons si, cum era de asteptat, e peste varianta americana. Sigur ca e o comedie mai statica, nu are aplombul yankeu, americanii pana nu distrug cateva masini si nu dau foc unui penthouse nu se lasa, dar e suficient sa compari mutrele lui Jacques Villeret si Steve Carell (ii vedeti mai jos) si ai deja un castigator. In plus varianta euro include situatii comice irezistibile, totul curge natural, iar aerul francez se simte in triunghiul conjugal - sot jerk, sotie deprimata si amanta isterica, dinamitat si el de prezenta unui adevarat incurca-lume.

Am mers sa vad si ultima parte din trilogia larssoniana in cinematograf. Pe dupa-amiaza in mall n-am fost in sala mai mult de 10 oameni. Iar un tip a plecat pe la jumatate. Il inteleg fiindca Mishu mi-a povestit cate lucruri lipsesc fata de carte. Probabil si el era dezamagit. Nici macar nu poti sa gasesti o scuza in durata filmului - am asteptat finalul vreme de 2 ore si jumatate. Constructia - daca te uiti la povestile celor 3 filme - nu e rea. Nu e rea deloc. Dar o privire de ansamblu misto nu tine de foame. Cea mai nasoala treaba cu acest al treilea film din serie e ca plotul se dezvolta foarte disparat, iar piesele puzzle-ului nu ajung sa se atraga cu adevarat. Peste asta mai vin si destule momente care sfideaza insuportabil logica. Pentru mine alt lucru enervant e ca lipseste sexul. Cei doi eroi atat de diferiti ajungeau in pat in primul film, iar in urmatoarele 2... nada niente. Macar ziaristul, in jurul caruia roiesc tot felul de "frumuseti" nordice, m-as fi asteptat ...

Pentru cei care nu au vazut pelicula, niste baieti de la how it should have ended au copt o versiune superscurta animata... doar 2 minute. Pentru cei care l-au vazut... ultimele secunde sunt moderat amuzante. La sute de mile distanta de creativitatea celor de la happyfish care rupeau gura targului cu materialul lor despre Avatar post-Oscar. Daca vreti sa radeti iarasi pana la lacrimi, il regasiti aici.

Documentar old school in 5 parti de la bbc. Prima si cea mai buna - More human than human - trece in revista modalitatile de reprezentare a corpului uman - de la exagerarile lui Venus von Willendorf si explicatiile cognitivistilor partial dovedite in experimente cu pescarusi, la egiptenii focusati ca civilizatie pe valori cum ar fi organizarea si precizia sau obsesia Greciei antice pentru frumusete corporala motivata de sistemul de credinte in zeitati cu forma umana mai mult ca perfecta. Concluzia e argumentata si solida: oamenii nu si-au reprezentat in mod real corpul in arta. Celelalte parti ale lui How Art Made the World sunt mai degraba dezamagitoare. Vorbesc de importanta imaginii in manipularea politica, de puterea imaginii prezentata in miscare si combinata cu sunetul = filmul, s.a.m.d. Prezentarea e foarte lenta (il poti vedea lejer la 1.5x), majoritatea exemplelor le cam stii deja daca n-ai chiulit prea mult in liceu, unele reconstituiri sunt reusite, altele mai putin, iar de ...

E ora 2:39 a.m. Sticla mea de vin e aproape gata si o sa trag cat de curand pe dreapta. Nu puteam insa sa nu scriu despre tovarasii mei de calatorie pe ruta Bucuresti-Busteni. Riscam ca pana maine sa uit opiniile lor monosilabice. Asadar rezervarea mea fara loc mi-a adus 4 vecinii, 2 fete si 2 baieti, la vreo 14 ani fiecare bucata. Ei in compartiment, eu pe culoar. Si dupa ce bateria de la dvd playerul meu portabil s-a dus pe apa sambetei si n-am mai putut viziona documentarul bbc pe care mi-l luasem cu mine, nu mi-a ramas altceva la dispozitie decat sa ii ascult. Din una in alta, la un moment dat, vine vorba de filme si discutia se anima. Nu, va zic eu, am vazut unul de m-am spart de ras. Care? Cop Out. Imi cenzurez tendinta naturala de a intra in compartiment si de a-l lua de urechi pe pustanul care emite parerea. Slava cerului! Nu, ala nu mi-a placut, intervine celalalt baiat. Dar stii care a fost bun? The Other Guys, m-am spart de ras la el. A fost cel mai bun film... Oh, boy! Mai ...

De vreun an incoace se gaseste pe piata o varianta reetalonata şi remasterizata digital a peliculei Secretul lui Bachus, una din comediile teribile de dinainte de '89. Am revazut zilele astea filmul si nu m-am putut abtine sa nu rad cu pofta. Scriitura e atat de faina incat merita cu prisosinta un top 10 pentru cele mai tari replici. Fara alte introduceri... #10 Autodefinitia personajului principal “Bumbescu zis Bachus care poate orice” #9 Revizia liftului, una din demonstratiile de forta ale lui Bachus “Ma faci sa urc 10 etaje?!? Eah, diseara? Nu, tata, acuma! Verific personal.” #8 Bachus cand ii gaseste un consort "comorii" sale “Aprob, aprob pozitiv!” #7 Bachus la nervi si bautura “Suntem umanisti, ce dracu’!” #6 “Tovarasu’ Sterea nu se vinde!" decreteaza inspectorul "E cumparat gata!” vine replica #5 “Ce sa fac?”, il intreaba nevasta casnica pe tovarasul Sterea “Sa-ti ridici necontenit nivelul!” #4 Tovarasul Sterea contempla cracul dezgolit al blonde...

Starletul de origine scotiana Ewan McGregor si amicul sau de profesie tot actor, Charley Boorman, au facut in 2004 o calatorie nebuna pe doua motoare. Au pornit din Londra, au traversat Europa civilizata mergand catre est, au urmat Ucraina, Kazakstanul, Mongolia si Rusia pentru ca turul sa se inchida, dupa Canada si nordul USA, la New York. Si s-au filmat facand-o. Sau mai bine spus l-au luat pe Claudio, cel mai atipic elvetian posibil, sa-i filmeze facand-o. Ce aflam noi din documentarul lor de 7 episoade? Ca McGregor e un meserias in ale motoarelor, un adevarat iubitor de aventura si un tip cu umor chiar si in cele mai dezolante momente ale excursiei. Ca Unicef-ul are programe peste tot in lume si ca, dincolo de toate problemele, oamenii sunt fericiti in toate colturile lumii pentru cele mai simple lucruri. Ca in tarile ex-sovietice intalnesti la tot pasul mitraliere si pistoale care se descarca negresit la foc continuu dupa o noapte de betie. Ca indiferent cata lume te recunoaste la...

In seara in care majoritatea a iesit sa celebreze Halloweenul, eu am aterizat la The Social Network. Cinema City la Sun Plaza, fix cum imi place: doar 24 de oameni in sala. Am mers la filmul asta ca la pomul laudat, lucru inevitabil cand ai scriitura lui Aaron Sorkin si regia lui David Fincher. Plus exec producer pe Kevin Spacey. Si, dupa prima scena, una lunga, am avut aceeasi senzatie ca la Inglorious… mama, o sa-mi placa rau filmul asta! Discutia lui Zuckerberg cu prietena lui, ritmul, palierele pe care se desfasoara, ruptura brusca dintre cei doi, iti contureaza atat de puternic mecanismele bland patologice din mintea taticului adolescentin al Facebook-ului incat stii ca urmeaza un adevarat festin cinematografic. Structura narativa intretaiata cu audierile juridice face ca ritmul sa fie mereu sustinut – nici nu simti cand trec cele 2 ore, aparitia taticului Napster e surprinzatoare, actorii joaca brici, iar pentru un film despre tineretea unui programator, fie el si genial - FB a a...

Am mers sa vad Fata care s-a jucat cu focul intr-o miercuri. N-am mai ales ziua asta de la I Am Legend cand la iesire din sala imi venea sa emigrez. Din nefericire nu s-a schimbat mare lucru. Desi am ales ultimul spectacol, dupa ora 22, desi vorbim de un film in limba suedeza, n-ai cum sa scapi. No way! Sala a fost plina. Si n-au lipsit cativa "manelisti" care aveau impresia ca vorbele lor pline de duh sunt mai interesante decat filmul pentru care platisera 2 bilete la pret de 1. Fucked up Wednsday, asa ar trebui sa-i zica. Filmul incepe fix de unde s-a oprit prima parte a trilogiei (despre care am scris aici ). Lisbeth se intoarce la Stockholm si se pune pe treaba iarasi cu amicul ei tutore. Atmosfera insa s-a dus pe apa sambetei. Posterul filmului e inselator, totul devine luminos, colorat si frumusel. Naspa. Cazul e si el mai subtire, dar nu e rau. Din pacate (nu stiu daca in carte se intampla la fel sau nu) sunt cateva momente aiurea - cand personajele scapa din situatii ...

Broken Lizard e o companie de productie specializata in oddball comedies. Daca stiti Super Troopers (la care sta sa iasa si un sequel in 2011) sau Beer Fest, stiti ce va asteapta la Slammin' Salmon. Un ensemble de personaje, fiecare cu ciudatenia sa - unul e nebun cu acte, altul e grec (e suficient!), al treilea a picat in dizgratia producatorilor serialului in care a jucat 2 episoade dupa ce si-a refacut estetic nasul, plus 2 fete, una bucata beauty balerina si alta geekish. Cu totii lucreaza in restaurantul unui fost campion de box la categoria grea care se tine in forma amenintandu-i cu cafteala. "A no thinking" movie, fara buget, fara pretentii, cu un umor gros pe alocuri, dar la totale digerabil pentru o seara in care pur si simplu n-ai chef de mai mult.

Vechiul poll s-a inchis. Seria Ice Age a iesit castigatoare (cu mai mult de jumatate dintre voturile exprimate) drept cea mai buna animatie din ultimii 20 de ani in dauna lui capcaunului Shrek, pinguinilor din Madagascar si lui Woody din Toy Story... Ca intotdeauna eu aveam alt favorit. Si avem un nou poll cu o intrebare usor macabra. Care e cel mai cool orb din filme? Al Pacino oscarizat pentru rolul lui din Scent of a Woman, Ben Affleck pentru eroul nascut in benzi desenate din Daredevil, Denzel Washington pentru personajul sau postapocaliptic din Book of Eli, Mark Ruffalo & Julianne Moore - cuplul din Blindness dupa Saramago sau Audrey Hepburn in mai vechiul Wait Until Dark.

Tovarasul Andrei Zvyagintsev s-ar fi bucurat teribil daca ar fi trecut pe la Studio aseara. Lumea se calca in picioare la propriu sa-i vada filmul multipremiat pe merit. Eu n-am mai vazut asa buluc de la Tokyo Sonata, la care subsemnatul n-a reusit sa intre. Acum au fost multi tineri, unii cu mancare de la Mac, altii cu punga de popcorn, semn ca nu prea stiau despre ce va fi vorba... The Return. Film ca o fotografie alb-negru. La prima vedere saracacioasa si neclara. Se lasa descoperita lent, dar te surprinde si te lasa sa patrunzi in universul a trei barbati. Pe ei si doar pe ei se bazeaza tot filmul! - 2 fii si tatal lor reintors acasa dupa o pauza de vreo 12 ani. Nevoia disperata a unei figuri paterne a fiului cel mare, mania fatisa fata de absenta sa indelungata a celui mic, experienta de viata si autoritatatea dusa pana la extrem din partea capului familiei. Joc actoricesc fantastic, debut regizoral naucitor in cadre contrastante si peisaje salbatice + o coloana sonora discreta si...

Fratii Cullen trag de manete si scot pe banda rulanta un scenariu de mana a doua. No big deal, 90% din ce produce Hollywoodul e pe formula. Si uneori chiar functioneaza. In cazul asta vorbim de reteta cu 2 copoi, unul alb, altul negru, primul meserias si ghinionist, al doilea... dupa ureche si isteric + un cartonas de baseball supervaloros cazut in mainile unui traficant periculos mexican. Ca Bruce Willis n-a citit scenariul, ca a venit, a jucat in nota lui caracteristica si a marcat banu' nu e de mirare. E de mirare insa ca producatorul n-a cerut (inca) un rewrite la scenariu. Pe deasupra l-a agreat pe Tracy Morgan intr-un rol principal. Wtf? Ori era fumat, ori... Era fumat, alta explicatie nu exista. Tipul asta te scoate pur si simplu din minti. Unde naiba erau Chris Tucker sau Chris Rock? Deci nu va pierdeti timpul cu Cop Out. E atat de prost incat l-am vazut spart in 2 parti, iar ultimele 30 de minute la viteza 2x.

Michael Reynolds e un arhitect american care de mai bine de 40 de ani construieste case off grid. Sau earthships cum le denumeste el. Case construite din materiale pe care noi le consideram gunoi la care se adauga cel mai simplu element - pamantul, case care se autosustin colectand apa de ploaie si folosind-o in mai multe randuri, case care utilizeaza surse alternative de energie... O promisiune de independenta, poate nu realizabila imediat, dar fezabila la un moment dat. Lucru greu de digerat de politicieni platiti de companii cu interese comerciale sau birocrati meschini, dar mai mult decat asteptat in locuri lovite de catastrofe naturale. Mai multe despre munca lui gasiti aici: http://earthship.com/ . Garbage Warrior e documentarul one sided facut de-a lungul a 3 ani de zile despre Michael Reynolds si lupta sa cu sistemul american. Concluzia lui e scurta si la obiect: The American dream is down the toilet. Din pacate traim toti pe planeta asta. E din ce in ce mai stramta si se incin...

22-28 octombrie, la Studio si Eforie, vin rusii cu filmele lor mai vechi si mai noi. E prima editie a Festivalului Filmului Rus, deci aplaudam. Eu ma prezint la Intoarcerea lui Zviaghinţev, programul complet aici: http://www.icr.ro/fest_film_rus_2010 .

Tearjerker de zile mari, hiperinflat de premii de la mama lui de acasa (spaniolii i-au dat nu mai putin de 6 Goya-uri pentru mai toate categoriile majore la care te gandesti), antidogmatic in general si antiOpus Dei in mod deosebit, pornind de la o poveste reala - doamnelor si mai putin domnilor - Camino. Javier Fessier (scenarist si regizor aici) pe care eu l-am intalnit cinematografic prima data la Aventurile lui Mortadelo si Filemon - un film cu niste eroi de benzi desenate hispanice, o banalitate pentru istoria filmului..., isi ascute coasa si iese la secerat clerici si adepti ai Opus Dei. Despre care nu stiu mare lucru, dar pe care dupa Camino nu prea pot decat sa-i detest. Minim. Asta e prima chestie sacaitoare la film. Faptul ca baietii rai sunt prea rai. A doua e ca in dorinta de a acoperi intregul univers al unei familii izbite de o tragedie atroce dezvolta foarte multe linii de plot pe care le tine in mana si le rezolva decent in cele 140 de minute de pelicula, dar cu care aj...

Pe mine ma seaca rau de tot pr-ul in cinematografie. Interviuri si declaratii in care actorul tanar ne spune cat a avut de invatat de la al batran, al batran cat de meserias e regizorul, regizorul cata energie aduce cel tanar si toti intr-un glas cat de reusit si important e filmul lor produs de niste alti neni. Basca cat efort si cata distractie a fost pe platourile de filmare.Bull... Zilele trecute am dat peste un interviu in kamikaze. Absolut memorabil pentru ca n-are nicio treaba cu pr-ul. Actorii recuperatori din Francesca (pe care nu l-am vazut) le spun... cum le vin. Am retinut urmatoarele aspecte: face bine sa ai un om in mediu si naturalul cere sacrificii. Interviul se gaseste aici: http://www.kamikazeonline.ro/2010/10/o-discutie-despre-filmul-romanesc-cu-ion-boschet-si-mihai-dorobantu/

#7 Saint Bernard-ul. Cainele national al Elvetiei are cateva trasaturi care il fac teoretic putin compatibil cu cinematograful comercial. In primul rand e cam malac, ceea ce il face greoi in miscari. In al doilea rand are o expresie oarecum trista, nu prea buna de comedie. Iar calitatile sale legate de orientare si forta il ajuta sa salveze vieti in Muntii Alpi, dar nu ii castiga voturi de apreciere la Hollywood. Si totusi… in 1992 John Hughes si Amy Holden Jones scriu primul titlu Beethoven dintr-o serie ce avea sa devina ...mult prea lunga. #8 Say… chi-hua-hua !!! Cam asta a invatat lumea buna dupa 2000 cand rasa canina de poseta si-a facut marea intrare in cinematografie cu cele doua filme din seria Legally Blonde (2001 si 2003). Pana atunci istericalele rasei nu ii convinsesera pe producatori sa ii dea mai mult decat roluri pasagere (Fools Rush In sau Mars Attacks!), dar dupa filmele cu Reese Witherspoon a urmat un val aprecieri, iar chihuahua a avut his 15 minutes of fame bine as...

#4 Pozitia a patra e una istorica. Anii ’50 au apartinut in totalitate ciobanescului german . De la seriale si filme cu Rin Tin Tin, ciobanescul aleman nu si-a pierdut niciodata locul in randul cainilor folositi in cinematografie. Calitatile sale atletice si simtul dreptatii l-au transformat in prototipul politistului canin pana la rangul de personaj principal asa cum se intampla in seria de filme K-9 - 4 titluri din 1989 pana in 2002. Nici cand a fost vorba de apocalipsa – in I Am Legend – producatorii nu s-au ferit sa-i ofere un rol – Sam (interpretat de Abbey si Kona) fiind singurul prieten al lui Will Smith in primele 50 de minute de pelicula. #5 Nici retrieverul , fie el golden, fie labrador, cainele perfect de familie, nu putea sa absenteze din catalogul cinematografic cu colti. Sensibil, plin de energie si gata sa sara in ajutorul celor apropiati, retrieverul e personajul principal in seria longeviva Air Bud – in care un golden joaca pe rand baschet, fotbal american, soccer, bas...

Ursul rosu spune o poveste pe care ai mai vazut-o de o mie de ori. Cea a parnaiasului tocmai iesit de la racoare. In cazul asta are o burtica decenta, o fetita si o fosta sotie, un amic pe cale sa-i devina dusman care-i datoreaza niste mii de pesos si cateva obiceiuri proaste de care nu poate sa se lase - am inclus aici si fumatul (in filmul asta se fumeaza cel putin o duzina de pachete de tigari!). Desi a luat niste premii in tara natala si in altele vorbitoare de spaniola, pe mine nu m-a impresionat prea tare. Au fost totusi doua scene. Una pentru care merita felicitat regizorul: fetita dandu-se in carusel si vazandu-si fragmentar tatal in timp ce interactioneaza cu niste sticleti - e un amestec de stari pe care il starneste... A doua vine mai degraba pe mana scenaristului: in timp ce in prima zi de scoala copiii recita imnul national cu iz socialist, antieroul nostru isi face drum sa jefuiasca o masina blindata care transporta salarii. Vivat!

Cu Mary and Max, anul trecut, organizatorii animestului dadeau lovitura - pentru mine e un titlu creme de la creme. Ajuns la prima editie aniversara (no. 5) festivalul a fost lansat la apa in 2010 cu L'illusioniste. Din pacate proiectia a fost una mediocra - animatia se vedea un pic neclar, filmul e aproape deloc vorbit - ceea ce ingreuneaza vizionarea (mai ales a copiilor) si la totale pur si simplu nu m-a convins. Puteti sa-l vedeti oricand pentru frumusetea animatiei - asa cum se vede si din trailer e pur si simplu bestiala, dar din pacate povestea nu se ridica la nivelul asteptarilor. Simplista, cu umor sablon si tristete previzibila...

Azi incepe Anim'estul. Program complet la http://www.animest.ro/program.aspx . Tot azi Institutul Cervantes da start la Studio la Zilele Filmului de Limba Spaniola. Programul complet la: http://agenda.liternet.ro/articol/12203/Comunicat-de-presa/Zilele-Filmului-de-Limba-Spaniola2010.html . Eu vazut deja Intacto despre care am scris aici - http://dmovieblog.blogspot.com/2009/06/norocosii.html .

#1 Cap de lista inevitabil: Collie-ul . De la megahitul MGM din 1943 (studioul a riscat atunci 30 de mii de dolari cumparand drepturile de ecranizare pentru Lassie Come Home), Collie-ul a ramas cainele superstar pentru cinematografie. Originar de pe meleaguri scotiene, inteligent, sensibil si curajos, el apare in mai mult de 30 de filme si seriale doar cand vine vorba de personajul Lassie – un Rough Collie. Mai recent un Border Collie a interpretat personajul Fly din seria filmelor cu purcelusul Babe. #2 Numaratoarea nu putea sa ocoleasca dalmatienii . Mai bine zis puii de dalmatian care populeaza mintile tuturor copiilor din 1961 incoace, de la prima varianta animata a casei de productie Walt Disney. Abia peste 45 de ani au primit cele 101 de zebre cu buline un live action. Lucru lesne de inteles daca ne gandim ca nu sunt nici cei mai intelgenti dintre catei si producatorii aveau nevoie de un numar impresionant de pui ascultatori. In 101 Dalmatieni s-au folosit 230 de pui si 20 de adu...

Nu m-as fi uitat la un action cheesy (ieftinut, inautentic, fara mari calitati), de fapt m-as fi uitat ca vad o gramada de prostii, dar n-as fi scris despre el pe blog, doar ca The A-Team nu e doar un action cheesy... e The A-Team!!! Dupa '90 la noi, la Tele7abc, erau serialele de baieti - Kitt, Wonder Woman, The A-Team si seriale de fetite - Love Boat sau Fantasy Island. Kitt era pentru pasionatii de masini (probabil toti baietii care forjeaza BMW-uri azi erau fani pe atunci), Wonder Woman e un capitol inchis cu o femeie imbracata dubios (sau in curs de redeschidere fiindca se aude ca WB isi aduna fortele pentru o noua productie pentru 2013!), iar The A-Team... era preferatul meu. Filmul din 2010 reia fix personajele de atunci - strategul, frumuselul, musculosul si nebunul - replicile care i-au facut celebri - "I love it when a plan comes together" sau "Fooool!", istoria lor - cum li s-a inscenat o treaba nasoala, cum lupta pentru adevar si libertate, bla-bla.....

Weekendul RO a continuat pentru mine cu Nunta in Basarabia. M-am dus indoit. Napoleon Helmis, actualmente Nap Toader (gasiti o mica, dar interesanta explicatie pentru schimbarea numelui regizorului aici: http://filmreporter.ro/dilemele-si-dedesubturile-nuntii-in-basarabia ) a facut in 2004 Italiencele, un film modest in care am descoperit ochii Anei Ularu, dar cam atat. Povestea era un cliseu, umorul de multe ori sub ce ai fi vrut. Asa ca riscul ca Nunta in Basarabia sa fie tot pe acolo era mare. Mare, dar neconfirmat. Nu sunt decat un cunoscator tangent al realitatilor de dincolo de Prut, asa ca nu ma pot pronunta daca Nunta in Basarabia e/nu e un film autentic. L-am apreciat insa pentru ca nu l-am simtit fortand nota. Distributia e ok, ritmul e bun, iar pelicula livreaza cat poate sa livreze si cat poate spectatorul sa duca (n-a fost o faza la care sa rada toata sala, dar cred ca am ras separat cu totii). Pe alocuri modalitatea de filmare si montajul te duc cu gandul la filmele stude...