Celda 211
Cu o lista interminabila de premii cucerite - e drept ca majoritatea in Spania, printre ele nu mai putin de 6 Goya-uri - va linistesc din start: Celda 211 nu e Un Prophet. Nu e nici macar pe aproape. N-are intunecimea, profunzimea si cruzimea atat de necesare unui film despre viata din spatele gratiilor. Mai mult, bugetul aparent modest se cam simte in cadrele sarace. Din punctul asta de vedere varianta americana despre care se discuta pentru 2013 o sa fie intr-o postura avantajoasa, americanii o sa toarne un camion de bani in productie. Premiza Celulei 211 nu e deloc rea: un gardian poreclit la misto Chilotel ramane captiv in spatele liniilor inamice atunci cand in prima sa zi - una doar de recunoastere - intr-unul din blocurile inchisorii porneste o revolta. Ca povestea sa functioneze coerent se mai arunca in ciorba un grup de prizonieri ETA (de vazut cum vor adapta americanii treaba asta) de a caror siguranta statul spaniol e interesat dincolo de firesc si cativa tradatori - de fiecare parte a baricadei. Albul devine gri, negrul devine gri. Totul e gri. Cliseu.
Comments