DMovieblog

Jurassic World urca pe locul 3 la incasari worldwide ever. Dupa Avatar si Titanic. Un lucru pe care nimeni nu-l preconiza. Foarte probabil in 2 ani tot felul de creaturi xxl vor popula marele ecran. Box office-ul american e la +9% la jumatatea anului vs. similarul anului trecut. Lucru asteptat pentru ca 2015 duduie de episoade noi din francize de succes. Si anul va continua la fel. Si UK-ul e la un +10% ydt la incasarile din cinema. Romania e la un mai modest +5%. Mai modest pentru ca piata pare sa-si tempereze in continuare cresterea indiferent de cat de tentanta e oferta in sali. Dealtfel jumatatea de an a adus cateva recorduri si performante importante, dar si cifre mediocre/sub asteptari pentru multe titluri. Studioul cel mai potent pana acum in 2015 - Universal. Cu 5.5 miliarde incasate worldwide pana acum si varfuri precum F&F7, 50 Shades si Jurassic World. Nu cred ca Warner, poate Disney care anunta o toamna de forta cu Star Wars si Good Dinosaur sa bata Universal-ul...

I've heard there's a kind of bird with no legs. All it can do is fly and fly. When it gets tired, it sleeps on the wind. This bird can only lend once in its whole life. That's the moment it dies.

Am tot respectul pentru Werner Herzog si pentru tot ce face. Ultima oara cand am vazut ceva de-al lui am fost impresionat de Happy People: A Year in the Taiga - un documentar despre viata celor ce traiesc in pustiul siberian. Am incercat si Grizzly Man , tot un docu bine cotat, dar am fost dezamagit. Un tip a trait vreme de 13 ani cu ursii grizzly in Alaska. Pana cand unul dintre ursi l-a facut piese. Filmul lui  Herzog aseaza in opozitie parerea celor care il considera nebun - nu te incurci cu grizzly si punct - cu cei care vedeau in el un ecologist, un iubitor de natura si de ursi etc.  Pana aici e banal si redundant. La asta se adauga viziunea lui Herzog insusi care vrea sa construiasca un portret al tipului folosind sutele de ore de filmare din Alaska. Buba din unghiul meu de privitor e ca lucrul asta nu prea iese. Tipul e dus cu pluta si atat, nu e nicio complexitate, nimic de descoperit. Cand il auzi cat de des si cu cata emfaza pronunta "moarte" sau "ucis...

Un articol cool via The Guardian aici.  Despre omul cu care fratii Coen lucreaza sunetul filmelor lor, despre cautarea lui delta, despre cum ce auzim face parte din poveste, despre cum conteaza ceea ce am invatat sa auzim si nu ceea ce auzim, despre ce este un Foley si despre multe multe altele. Lectura faina. 

Am vazut aseara primul episod din colectia  Black Mirror . De dimineata ma uitam deja la al doilea, care culmea mi s-a parut chiar mai interesant decat primul. Cum episoadele nu au nici cea mai mica legatura intre ele, dar calitatile sunt acolo de la primul pana la ultimul minut, zic ca antologia Black Mirror trece lejer testul pilotului. Singurul comparativ care-mi vine in cap e Twilight Zone - pentru twist-urile surprinzatoare si aerul unic pe care Black Mirror le propune.  Punctul comun al celor 2 episoade vazute e legat de felurile in care tehnologia - acum sau foarte curand - ne poate transforma viata in calvar. Si de faptul ca, indiferent de cat de multa gadgetarie ne-ar inconjura, ramanem oameni - cu sensibilitati si subtilitati numai de noi stiute. Stiu, suna prea mult filozofic si prea putin cinematografic, dar tocmai aici e spilul la ce am vazut. Curge atat de lin, cu personaje bine asezate si intamplari din ce in ce mai nebunesti incat nu ai timp sau stare...

Cand si cand imi face cu ochiul cate un film cu personaje principale in etate. Asa am dat absolut intamplator peste bijuteria de Le Week-end . Alteori, ca in cazul lui Night Train to Lisbon , nu m-am ales cu mare lucru. Poate doar cu cateva imagini dintr-un oras cool.  Un profesor obosit de viata salveaza de la suicid o tanara pe un pod din Berna, Elvetia. Iar apoi cauta sa o regaseasca intr-o calatorie prin capitala portugheza in care se redescopera pe sine prin intermediul unui triunghi amoros pe fundal revolutionar petrecut cu 40 de ani mai devreme.  Personajele sunt anemice si cliseu, intamplarile nu intrec nicaieri cele mai banale asteptari, partea rezolutionara n-are pic de greutate, regia e prea cuminte. Asa ca in ciuda unor nume faine in distributie precum Jeremy Irons , a unor locatii de filmare cu un parfum special si a unei coloane sonore ce puncteaza cand trebuie, rezultatul final nu a fost pe gustul meu.  2 din 5, modest in my book. 42/104/201...

Capturi din Night Train to Lisbon .

Sunt 2 chestii pentru care Pixar merita aplaudat indelung la finalul lui Inside Out : ideea proiectului, din care decurg mesajele foarte importante pe care filmul le are de transmis, + curajul de a face - cumva in linia lui Up - un film de animatie care sa nu se adreseze atat de mult copiilor, ci mai ales adultilor. Curajul de a scrie si de a arata pe ecran emotie si dramatism, desi proiectul ar fi putut fi usor virat spre o comedie lejera.  Sa le explici parintilor (si copiilor) ca oamenii au nevoie de libertatea de a simti si de a exprima tristetea, furia sau frica nu e un lucru usor. Ca asa devin intregi, ca asa evolueaza, ca toate emotiile sunt parte din drum si ca a le bloca sau a le masca sunt solutii cu deficiente pe termen lung - cam asta te astepti sa auzi intr-un cabinet de psihoterapie. Ei bine asta transmite Inside Out .  In plus secventele din split screen -ul de la final arata cat de usor putea fi filmul construit intr-o directie moale si calduta. Bin...

Documentarul despre studiourile Ghibli si seniorul Hayao Miyazaki e ca si cum ai face o vizita la mos Craciun acasa si casa lui ar fi in Japonia.  E drept ca l-am vazut pe bucati, dar nu cred ca doar din cauza asta Kingdom of Dreams and Madness mi-a creat stari foarte diferite. Mai intai au fost curiozitatea si bucuria. Stiu ce inseamna animatiile lui Miyazaki si documentarul asta e de la inceput atat de lipit de autor, la locul de munca cu halatul ala alb si acasa, unde isi inchide si deschide multele ferestre, incat nu poti decat sa zambesti si sa-ti freci mainile incantat.  A urmat apoi o parte grava si serioasa - despre productie si presiunea termenelor limita, despre vechi tovarasi de drum si despre orgolii, despre dezastrul de la Fukushima si consecintele sale, despre Japonia si viitor. Aici mos Craciunul nostru isi arata deopotriva adancimea si asprimea. Miya-san  vorbeste mult dupa standardele japoneze si la 70 de ani continua sa-si puna multe intrebar...

De la The Americans incoace nu am mai vazut un pilot de serial care sa ruleze pe usa. Dar sneak peek -ul de pe youtube mi-a atras atentia - el se dovedeste a fi chiar cold opening -ul serialului cu totul - iar review -urile dupa lansarea in State m-au facut sa actionez ilegal. Sigur producatorii si distribuitorii show-ului nu au nici o problema cu asta - pana la urma eroul lor vrea sa distruga Raul cel mare - Banii.  La fel ca The Americans - luat ca punct de comparatie din unghiul postului care a ales sa-l difuzeze - Mr. Robot are ceva-ul sau. Nu e doar tema lui anarhista. E vorba de personajul ala complicat psihologic fata de care ai o gramada de dubii venite din suprapunerile imperfecte intre realitatea sa si cea a oamenilor obisnuiti. Acel personaj care te roade pentru ca nu stii unde sa-l asezi. Nu va fi deloc usor sa fiu satisfacut - e un teren, cel al conspiratiilor mondiale, alunecos si parca si mai dificil de articulat cu sens pe un destin personal, dar Mr. ...