Inside Out
Sunt 2 chestii pentru care Pixar merita aplaudat indelung la finalul lui Inside Out: ideea proiectului, din care decurg mesajele foarte importante pe care filmul le are de transmis, + curajul de a face - cumva in linia lui Up - un film de animatie care sa nu se adreseze atat de mult copiilor, ci mai ales adultilor. Curajul de a scrie si de a arata pe ecran emotie si dramatism, desi proiectul ar fi putut fi usor virat spre o comedie lejera.
Sa le explici parintilor (si copiilor) ca oamenii au nevoie de libertatea de a simti si de a exprima tristetea, furia sau frica nu e un lucru usor. Ca asa devin intregi, ca asa evolueaza, ca toate emotiile sunt parte din drum si ca a le bloca sau a le masca sunt solutii cu deficiente pe termen lung - cam asta te astepti sa auzi intr-un cabinet de psihoterapie. Ei bine asta transmite Inside Out.
In plus secventele din split screen-ul de la final arata cat de usor putea fi filmul construit intr-o directie moale si calduta. Bine ca n-a fost cazul. Inside Out nu devine nicaieri o distractie lejera, dar face o gramada de sens.
Singurul neajuns pe care i l-am gasit a fost ca nu si-a definit clar limitele si regulile de functionare ale universului expus. Inception, iau exemplul lui pentru ca si el avea un univers atipic si original, era inteles de spectator ca structura si functionare in primele 20 de minute. In Inside Out nu stii care sunt limitele, care e plaja de actiune a personajelor, care sunt efectele, riscurile, etc. Cu exceptia unui "manual" pe care zice-se l-ar fi citit Tristetea, nimeni nu are habar de nimic. Nici eu ca spectator nu am avut. Ati putea spune - si ce-ti doresti? Nu asta inseamna un film in care nu poti ghici ce, unde si cum urmeaza sa se intample? Raspunsul meu e ca nu prea. Surpriza vine atunci cand povestea se "rastoarna" in limitele universului ei. Atunci ca spectator sunt uimit, intrigat. Intr-o lume fara granite si reguli nimic nu poate fi surprinzator pentru ca nu ai la ce sa te raportezi.
Idee, mesaj si curaj, chapeau! Nu si o executie pe scenariu la acelasi nivel. 3 si jumatate/5, foarte bun in my book. 41/104/2015.
Sa le explici parintilor (si copiilor) ca oamenii au nevoie de libertatea de a simti si de a exprima tristetea, furia sau frica nu e un lucru usor. Ca asa devin intregi, ca asa evolueaza, ca toate emotiile sunt parte din drum si ca a le bloca sau a le masca sunt solutii cu deficiente pe termen lung - cam asta te astepti sa auzi intr-un cabinet de psihoterapie. Ei bine asta transmite Inside Out.
In plus secventele din split screen-ul de la final arata cat de usor putea fi filmul construit intr-o directie moale si calduta. Bine ca n-a fost cazul. Inside Out nu devine nicaieri o distractie lejera, dar face o gramada de sens.
Singurul neajuns pe care i l-am gasit a fost ca nu si-a definit clar limitele si regulile de functionare ale universului expus. Inception, iau exemplul lui pentru ca si el avea un univers atipic si original, era inteles de spectator ca structura si functionare in primele 20 de minute. In Inside Out nu stii care sunt limitele, care e plaja de actiune a personajelor, care sunt efectele, riscurile, etc. Cu exceptia unui "manual" pe care zice-se l-ar fi citit Tristetea, nimeni nu are habar de nimic. Nici eu ca spectator nu am avut. Ati putea spune - si ce-ti doresti? Nu asta inseamna un film in care nu poti ghici ce, unde si cum urmeaza sa se intample? Raspunsul meu e ca nu prea. Surpriza vine atunci cand povestea se "rastoarna" in limitele universului ei. Atunci ca spectator sunt uimit, intrigat. Intr-o lume fara granite si reguli nimic nu poate fi surprinzator pentru ca nu ai la ce sa te raportezi.
Idee, mesaj si curaj, chapeau! Nu si o executie pe scenariu la acelasi nivel. 3 si jumatate/5, foarte bun in my book. 41/104/2015.
Comments