The Kingdom of Dreams and Madness
Documentarul despre studiourile Ghibli si seniorul Hayao Miyazaki e ca si cum ai face o vizita la mos Craciun acasa si casa lui ar fi in Japonia.
E drept ca l-am vazut pe bucati, dar nu cred ca doar din cauza asta Kingdom of Dreams and Madness mi-a creat stari foarte diferite. Mai intai au fost curiozitatea si bucuria. Stiu ce inseamna animatiile lui Miyazaki si documentarul asta e de la inceput atat de lipit de autor, la locul de munca cu halatul ala alb si acasa, unde isi inchide si deschide multele ferestre, incat nu poti decat sa zambesti si sa-ti freci mainile incantat.
A urmat apoi o parte grava si serioasa - despre productie si presiunea termenelor limita, despre vechi tovarasi de drum si despre orgolii, despre dezastrul de la Fukushima si consecintele sale, despre Japonia si viitor. Aici mos Craciunul nostru isi arata deopotriva adancimea si asprimea. Miya-san vorbeste mult dupa standardele japoneze si la 70 de ani continua sa-si puna multe intrebari (note to self: oare asta sa fie secretul in viata? Sa nu uiti sa-ti pui mereu intrebari?)
Finalul se aseaza clasic - emotional si inaltator intocmai ca The Wind Rises pe care autorul il duce la bun sfarsit si in fata caruia plange ca un copil la prima vizionare.
De neratat pentru myazakisti pentru accesul pe care il ofera. 4/5, excelent.
E drept ca l-am vazut pe bucati, dar nu cred ca doar din cauza asta Kingdom of Dreams and Madness mi-a creat stari foarte diferite. Mai intai au fost curiozitatea si bucuria. Stiu ce inseamna animatiile lui Miyazaki si documentarul asta e de la inceput atat de lipit de autor, la locul de munca cu halatul ala alb si acasa, unde isi inchide si deschide multele ferestre, incat nu poti decat sa zambesti si sa-ti freci mainile incantat.
A urmat apoi o parte grava si serioasa - despre productie si presiunea termenelor limita, despre vechi tovarasi de drum si despre orgolii, despre dezastrul de la Fukushima si consecintele sale, despre Japonia si viitor. Aici mos Craciunul nostru isi arata deopotriva adancimea si asprimea. Miya-san vorbeste mult dupa standardele japoneze si la 70 de ani continua sa-si puna multe intrebari (note to self: oare asta sa fie secretul in viata? Sa nu uiti sa-ti pui mereu intrebari?)
Finalul se aseaza clasic - emotional si inaltator intocmai ca The Wind Rises pe care autorul il duce la bun sfarsit si in fata caruia plange ca un copil la prima vizionare.
De neratat pentru myazakisti pentru accesul pe care il ofera. 4/5, excelent.
Comments