DMovieblog

Fotografia asta are toate defectele din lume si o singura calitate. E prost incadrata din cauza ca stateam in varful picioarelor si ma feream de oglinda unui troleibuz care se apropia de statia RATB in care ma aflam. Are zone intunecate si zone supraexpuse din cauza ca telefonul mobil are o rezolutie pe undeva pe la 1 megapixel si posibilitati minime de control. Dar acelasi telefon devine util prin faptul ca il ai in permanenta cu tine si poti sa actionezi aproape imediat. Si asa ajungem la singura calitate a fotografiei: spune ceva. Acum cateva luni am mers la Viena . Blah-blah. Acolo am fost la o casa Hundertwasser . Nenea asta mi s-a parut initial, din ce citisem pe net, un fake. Adicatelea mi s-a parut ca s-a inspirat un pic din stanga si un pic din dreapta, iar apoi a pozat in mare artist neinteles. Gresit, tipul a fost the real thing. Lucru confirmat de pozele in care vezi cum a trait, de propriile note de jurnal si de fotografia unui copac. Era un copac care a fost plantat ac...

Despre banda neagra din josul ecranului de la transmisiile de fotbal ale Antenei s-au zis multe, majoritatea de rau. Ca e o fraiereala - sa dea lumea bani (1,19 euro pe sms), ca iti distrage atentia de la joc, ca aproape toate mesajele sunt idioate... etc. Ba chiar s-au nascut si mici legende urbane. Cica nevasta isi roaga sotul sa arunce o scandura, dar el o ia peste picior: ce-ai femeie? n-ai vazut cat de folositoare e scandura aia? are fix latimea benzii de sms de la meciuri; o montez de fiecare data cand ma uit la un meci ca sa nu ma deranjeze mesajele alea... Cu toate astea eu i-am gasit o utilitate neasteptata aseara la Romania-Serbia. * Dinainte sa inceapa jocul banda abunda de optimism. Hai Romania, batem. De la sporadicul 1-0, la omniprezentul 2-0 si chiar hiperoptimistul 3-0. Cand si cand, in imaginarul nostru colectiv, mai dadeau si sarbii un gol - mesaje cu 2-1 sau 3-1. Un singur 1-1 stingher, pierdut in tone de sms-uri favorabile. Incepe meciul. Si ei, si noi. O b...

Kowalski e unul din cele mai populare nume de familie in Polonia - un soi de Ionescu pe maluri dambovitene. Provine din "kowal" care inseamna fierarie. In America comunitatea poloneza a ajuns sa numere, prin migratia masiva de pana la inceputul primului razboi mondial, undeva la 2.5 milioane de persoane . Polonezii veneau in America mai putin pentru libertate si mai mult pentru paine. Lucrau mai ales in industrie - metalurgica, auto, textila. Si din cauza asta nu se omorau nici cu engleza. Asa se explica si stereotipurile la adresa lor: ca nu vorbesc foarte bine engleza, ca sunt grei de cap, ca nu zambesc, ca se plang des, etc. Numele Kowalski a ajuns sa fie folosit inevitabil si de industria filmului american. Asa ca de ce nu un top Kowalski? Daca ai vazut destule filme... chiar se poate un top 5 Kowalski. Numero cinco Pinguinul Kowalski din Madagascar 1 si 2 (2005, 2008) Al doilea in chain of command in trupa pinguinilor care au reusit sa treaca de la statutul de...

Aseara am mers la un stand up comedy al unor baieti intitulati Showtime . Singura recomandare pe care le-o fac este sa-si schimbe cat mai des numele trupei ca sa pacaleasca de mai multe ori aceeasi oameni. Si poate sa investeasca si mai mult in promovare. Reclama din gura in gura n-o sa le iasa. Urmeaza o descriere scurta a ceea ce am vazut & auzit ca sa nu se creada ca sunt carcotas fara motiv. In primul rand subiectele abordate. De fapt subiectul. S*xul. Inafara de fu*ut, mu*e, cac*t, lab* n-ai ce sa auzi. Si credeti-ma peste o ora si jumatate... e mult chiar si pentru impatimiti. E drept ca si in Deko vulgaritatea e mega folosita, dar acolo vine aproape natural - toti scapam cate o *ula pe ici pe colo. Al doilea mare minus este ca baietii astia de la Showtime urla cat ii tin plamanii, zbiara, striga. Ceea ce ii face extrem de neconvingatori. Pai daca vine omul linistit si incepe sa-mi povesteasca relaxat despre viata, ma destind. Daca face ca trenul in gara... ma gandesc...

Pe linia lui Time Bandits sau al mai recentului Brothers Grimm , Aventurile Baronului Munchausen in varianta Terry Gilliam . As usual  un film care a ajuns sa coste mult peste bugetul initial, iesit pe piata oarecum cu scandal - Gilliam si casa de productie erau la cutite, facut cu echipa de actori cu care regizorul a lucrat mereu + o Uma Thurman angelica, extraspecial in ceea ce priveste efectele vizuale, o specialitate la Gilliam, plus un mesaj bine tintit, partial suprapus peste cel din Brazil . O prelucrare a basmului cu baronul mincinos, o pelicula nicidecum de copii, ci pentru adultii care n-ar trebui sa uite niciodata ca sunt inca niste copii.  

Sau Meet the Royal Tenenbaums. In centru pozei, in spate, cu ochelari, e Royal Tenenbaum . Veritabil pater familias, si-a abandonat sotia, respectabila in deux piece, si copiii - tipul in trening rosu, tipul cu o acvila pe umar si donsoara in rochie, ea din urma fiind adoptata. Nu par foarte sanatosi? Pentru ca nici nu sunt. Dar pana la urma cine (mai) e... Royal a locuit la un hotel ani in sir, a ajuns lefter si cand l-a sunat un indian - sluga in resedinta Tenenbaum - sa-i spuna ca nevasta-sa e curtata activ (atat de activ pe cat o poate face un contabil - tipul de culoare la papion) s-a hotarat sa se intoarca acasa. Si are multe chestiuni de rezolvat.     Construit meticulos, 50% hilar - 50% dramatic, 100% existential. 4 din 5, excelent.

Draga Mihaela, sunt un anonim. Tu esti o vedeta. Din start poti sa incepi sa ma privesti chioras. Poate ca sunt un ins plin de invidie pe succesul si reusitele tale, poate sunt vreun frustrat care te priveste cu o bala in coltul gurii cand te vede pe copertile revistelor lucioase de la fiecare colt de strada... poate ma plateste Elan sa pun prostioara asta in circulatie pentru cei 30 de prieteni care ma citesc... As putea sa-ti zic ce varsta am, ce scoli am terminat, ce lucrez, cat castig, pe unde am calatorit, ce-mi place sa fac, pe cine iubesc... dar sunt un anonim si asta nu intereseaza pe nimeni. Decat daca imi pun in fata o particula de genul se(x)y sau po(h)rno ... si devin Se(x)y Anonimul sau Anonimul Po(h)rno, atunci creste interesul. Astea sunt vedetele de azi. Aparute din nimic, e adevarat, dar extrem de necesare si mai ales in lipsa de altceva (avem noi industrie cinematografica adevarata? aia muzicala e si ea cam schiloada...). Tu esti o vedeta de ieri. Sa nu ma inte...

Prima oara cand bucurestenii au putut admira la capatul Soselei Kiseleff Arcul de Triumf era sfarsitul anului 1878. Parada Independentei proaspat obtinute s-a facut insa in graba asa ca Arcul a fost ridicat din lemn si mucava... Dupa eveniment, dornici sa recupereze din materialele folosite, oamenii primariei au inceput sa-l desfaca. Pana in 1922 nu s-a mai intamplat nimic. Dar cand ai de sarbatorit intregirea neamului... si atunci cand insasi Majestatea Sa Regele Ferdinand ordona ridicarea Arcului... nu poti decat sa te pui pe treaba. Cum-necum municipalitatea a ajuns in criza de timp si a decis sa construiasca definitiv doar fundatia si structura interioara a arcului, in timp ce pentru exterior s-au folosit materiale usoare - lemn, stuc si paianta. Cum mai erau necesari undeva la 20 de milioane de lei Ministerul Cultelor a pasat proiectul finalizarii Arcului in curtea Primariei Bucurestiului care l-a trimis la Ministerul Lucrarilor Publice. Anii trec si arcul devine, de la o zi la ...

O strada. In capatul ei dinspre Calea Dudesti exista o cruce de piatra si de aici numele strazii. Renumele ei, insa, venea din prezenta numeroaselor bordeluri, majoritatea destul de mizere si rau intretinute. Acolo isi incepeau viata sexuala serii de adolescenti, veneau hamali si servitori, iar din cand in cand poposeau si domni spilcuiti in cautarea unor placeri de negasit in alta parte. Deservirea se facea de catre fete sarmane si naive, multe din ele minore, fugite de acasa sau de femei carora munca pe bani putini in ateliere sau fabrici nu le satisfacea gusturile. Dar cei care castigau cu adevarat erau proxenetele si proxenetii - inruditi intre ei si autoritatile corupte. Desi in 1929 printr-un articol din Legea Sanitara se incerca desfiintarea comertului de carne vie, singurul efect obtinut a fost acela a unor tertipuri de eludare a legii (bordelurile incetau sa existe, dar in locul lor apareau "camerele mobilate" pe usile carora erau scrise nume si intervale orare)...

Ca sa gasesc un rol adevarat al lui Will Smith ma intorc in timp pana in 2001 - la Ali . De atunci au urmat parti numarul 2 la blockbustere gen Men in Black sau Bad Boys , o voce impumutata pe bani grei unui personaj animat din Shark Tale , timp in care cota i-a crescut vertiginos si omul a ajuns sa fie considerat cel mai sigur brand pentru succesul unui film comercial. A facut si comedie romantica, Hitch , si inevitabil a salvat planeta in I Am Legend sau Hancock . Dar vine o zi cand fiecare vrea sa incerce si altceva. Smith a incercat cu The Pursuit of Happyness o partitura mai complexa cu multa drama. Mie nu mi s-a parut ca i-a iesit, dar omul a recidivat in aceeasi combinatie (actor si producator) cu Seven Pounds , semn ca are ceva de demonstrat. Intr-un fel a reusit. Punctul forte al lui SP e castul. Incepand cu Will Smith si continuand cu Rosario Dawson si Woody Harrleson - totul pare asezat perfect si toti sunt ireprosabili. Dincolo de asta prea putine lucruri ...

Nick Park este creatorul unor personaje care i-au adus, in return, 3 Oscaruri (+ inca o nominalizare). Putina lume se poate lauda cu o astfel de eficienta inafara de Wallace si Gromit . Stapanul chelios cu vesta tricotata nu e tocmai un model de frumusete sau inteligenta, iar cainele sau, devotat si inteligent, nu are gura atat de necesara pentru a-si scoate stapanul din necazuri. Nu va asteptati la lucratura fina, perfectionista, dar rece a cgi-ului, ci la plastelina modelata manual... mult mai simplu, dar uman. Istoric vorbind sunt 3 scurt metraje W&G, apoi a urmat lung metrajul din 2005, iar in 2008 un nou scurt metraj... A Matter of Loaf and Death.

Un angajat intr-o agentie de turism mi-a zis odata ca sunt 2 lucruri la care viseaza. Sa traverseze America de la est la vest, pe Route 66, pornind din Chicago si terminand pe Santa Monica Boulevard si sa ia Transsiberianul de la Moscova la Vladivostock. Avea un accent moldovenesc neaos asa ca orasele astea doua capatau o nota aparte spuse de el. Asa am ajuns sa ma documetez si eu despre Transiberian. Ba chiar mi-am luat un ghid Lonely Planet ceea ce echivaleaza cu autopromisiunea ca intr-o zi voi face si eu acest drum. Transsiberian - filmul - verifica niste informatii despre calatorie pe care le-am citit: e foarte lunga (minim 6 nopti), spectaculoasa, rusii nu se omoara cu engleza, toaletele merg sau nu merg, oricum n-ai ce face, rusii beau multa votca, unele opriri in statii dureaza zeci de minute timp in care pe peron se desfasoara adevarate targuri cu mancare, bautura si obiecte artizanale, rusii se supara daca nu bei cu ei multa votca, turistii pot sa si-o ia in freza din m...

Originalul - prima oprire a Pamantului - din '51. N-am vazut-o, nu comentam. A doua oprire - remake-ul, 2008, cu Keanu Reeves si Jeniffer Connelly . 30 de minute rezonabile dupa care filmul o cam ia prin balarii. Efectele speciale sunt de bun simt, product placement-ul nesimtit. Nici macar nu pot sa spun ca inteleg ce l-a facut pe reprezentantul civilizatiilor avansate sa salveze specia umana... discutia cu Cleese? Imaginea unui mormant? Imbratisarea? Oricum am senzatia ca a doua zi omenirea ar fi luat-o de la capat, nimic nu parea scurtcircuitat... Probabil ca alegerea lui Keanu a fost cea mai buna, e alienul perfect si are pedigree de Hollywood, domnita Conelly e si ea rezonabila, dar asta nu poate sa tina loc de restul.