DMovieblog

Biserica Batistei e in buricul orasului si trec pe langa ea, per pedes sau cu masina, mii de oameni in fiecare zi. Nu stiu insa cati cunosc povestea lacasului de cult si a dudului care traieste in curtea sa. Istoria ne spune ca numele bisericii, identic cu cel al strazii, provine de la o balta care isi tragea seva din raul Bucurestioara. Din balta asta se adapau vitele si de la cat batatorisera locul a ramas pana azi denumirea de Batiste. Vorbim de anii 1660 cand pe locul delimitat azi de caldiri precum Teatrul National sau Hotelul Intercontinental era o imensa mahala, Scaunele, in care locuiau macelarii si cojocarii orasului. De altfel, biserica e strans legata de aceste bresle… Si aici incepe legenda… Se zice ca in timpul domniei lui Constantin Brancoveanu, biserica, pe atunci din lemn, ar fi ars pentru a patra oara si insusi domnitorul s-a mahnit vazand-o. A zarit insa langa ea un pui de dud care scapase neatins. Si in dud a vazut 2 margele negre. A strigat: Zakeu, ce...

Puzzle despre iubire din 1994 semnat  Wong Kar-Wai.  Ceva nemaivazut si nemaiauzit. 5 din 5, senzational. " We split up on April Fool's Day. So I decided to let the joke run for a month. Every day I buy a can of pineapple with a sell-by date of May 1. May loves pineapple, and May 1 is my birthday. If May hasn't changed her mind by the time I've bought thirty cans, then our love will also expire." " At the high point of our intimacy, we were just 0.01cm from each other. I knew nothing about her. Six hours later, she fell in love with another man." "We're all unlucky in love sometimes. When I am, I go jogging. The body loses water when you jog, so you have none left for tears."

Majoritatea oamenilor sunt mici. Printre oamenii mici ma numar si pe mine. Ma declar din start asa. Oamenii mari sunt foarte rari. N-as putea sa spun cam care e procentul lor fiindca e imposibil sa aplici vreo metoda statistica. Nu exista un esantion suficient de mare ca sa te poti pronunta. Ce-i deosebeste de cei mici, ce-i face foarte rari pe cei mari, aproape de neintalnit intr-o viata de om, e faptul ca ei au un drum al lor, de la care nu se abat vreo clipa. Cred cu tarie in acel lucru. De fapt iata dovada ca sunt mic. Nu cred, pentru ca a crede e un verb pentru oamenii mici. Oamenii mari stiu. Nici macar stiu nu e un verb al oamenilor mari fiindca stiu se inscrie in sfera cunoasterii rationale. Poate simt e o alegere mai buna. Simt cu sensul unei intelegeri dincolo de canoanele clasice ale psihologiei de azi... In privinta recunoasterii lucrurile sunt foarte dificile. Nu e neaparat ca o sa-i recunosti dupa unde au ajuns. Un om mare poate fi un sarman muritor de foame care traie...

A picture of one thousand words...   Leonard Cohen, Bucuresti, 2008

26 de locatii in 18 tari. Tarsem Singh , regizor care vine dinspre advertising (spoturi pentru nike, coca cola sau levi’s), sustine ca, in ciuda unor imagini aparent ireale, totul a fost facut on location. O actrita romanca – pustoaica Catinca Untaru care a invatat replicile pe de rost nestiind engleza – si o imbinare de lumi care se intersecteaza salvandu-se una pe alta. Poate insuficient de narativ pe prima parte, The Fall compenseaza cu o a doua neasteptat de vibranta emotional. Oricum ramai cu un spectacol vizual extraordinar. 4 din 5, excelent in my book.

Cred in povestea Zarazei (dupa altii Zaradei), in traducere Minunata. Mircea Cartarescu in ”Vesnic tanar infasurat in pixeli” te scufunda in acel univers unic al Bucurestiului pe fondul caruia se deruleaza cel mai frumos si dramatic love story de la noi. Pe scurt... Suntem in Bucurestiul lui 1944. Gradini, hoteluri, circuri, cabarete, berarii, cazinouri, lux, dar si bordeluri, mahalale imputite, talhari sau adaposturi antiaeriene. E o lume a imbogatitilor din senin si a colaborationistilor putred de corupti, care uita de Sodoma lor josnica si monotona prin bodegiile in care canta o puzderie de artisti. Personajele principale sunt rivalii Zavaidoc, vocea de aur de la “Ingerasul”, aflat sub protectia celor de la bariera Vergului condusi de Borila si Cristian Vasile, starul localului “Vulpea Rosie” de pe Selari, aparat de cei din Tei, de la Maica Domnului, oamenii fratilor Grigore. Intriga e aparitia unei femei: “foarte tanara, cu fata aspra, buzele ca de barbat senzual, parul negr...

Rip-off caterincos la una din reclamele Coca-Cola pentru Europeanul recent incheiat. Plus un final cu trimitere la alta serie celebra - Niste Tarani. Extra puncte pentru: buldozer si romanizare.  

Ho-Cheung Pang a citit in liceu o stire intr-un tabloid care zicea ca femeile omoara barbatii. A ajuns sa se teama de interactiunile cu sexul opus, sa puna deoparte articole de ziar ca vorbeau despre crimele savarsite de femei sau cele despre accidente stupide in care mureau barbati. A ajuns la concluzia ca exista o conspiratie mondiala a femeilor al carei scop final este eliminarea sexului tare. A gasit si locul in care planurile sunt urzite, iar victoriile sarbatorite. In baie. Altfel de ce ar intra fetele asa des acolo, insotite de alte fete, si de ce si-ar petrece atata timp la discutii? Toate astea le-a "transferat" in aceasta comedie neagra. Cu plusuri cinematografice, dar un pic diluata narativ si parca fara o miza suficient de grea.  

Al patrulea film facut (=scris si regizat) de Kim Ki-duk e la fel ca celelalte: un mix de sentimente umane asezate cu pensula pe pelicula. O metafora stranie despre fericire, inclusiv senzatia captivant respingatoare de fizic mutilat, strivit, violat si ucis, povestita aproape fara cuvinte intre un politist care se ascunde dupa ce si-a omorat prietena care-l insela si o tipa administrator care ziua vinde momeli, iar noaptea propriul corp. De vazut.

Marketat cu "Godfather with a Hong Kong flavour" pelicula nu se ridica la nivelul asteptarilor decat la un singur capitol: modalitatile originale si dureroase ale gangsterilor de a-si elimina rivalii including tocatorul de carne, caini infometati, impachetatul in sac si aruncatul in mare sau cosciugul claustrofobic. Desi a fost foarte bine primit de critica americana, eu i-am vazut minusurile. Personajele nu capata nicaieri suficienta adancime, actiunea pare ciuntita - un film ca asta nu poate sa stea in 87 de minute - si lipseste o senzatie de je ne sais quois mafiot. 

Activitatea creierului meu incepe prea devreme. Fortat de un pickammer care la 7 punct incepe sa foreze. E criza de petrol, nu stii de unde sare iepurele. Il aude tot cartierul. Primul reflex e sa inchizi fereastra. Functioneaza partial ca izolare fonica. Din pacate, dupa 15 minute o deschizi la loc. Mai bine poluat fonic, dar cu aer oxigenat. **** Vara, 7 jumate dimineata. Dilema magarului lui Buridan. In juma' de ora pickamerul o sa taca. Nu stiu exact de ce. E demonstrat empiric, in fiecare dimineata la 8 se opreste. O fi prea cald sa se mai lucreze. Mi-l imaginez pe Dorel cum isi abandoneaza pretiosul utilaj si se retrage la umbra cu tabloidele zilei. Era o vreme cand nimeni nu credea ca mai e loc pe piata asta, Libertatea era Tabloidul si era cel mai bine vandut ziar din Ro. Punct. Acum, muncitorul nostru are in fata si Can Can si Click. Compara formele dezgolite ale fetelor de paginile 5, 3, 2... *** Deschid ochii. Varianta a doua era sa nu deschid ochii acum si sa n...

Un alt coreean despre razbunare in vena lui Kill Bill sau Oldboy . Realizare cu plusuri evidente: cinematografie poetica, batai meserias executate, violenta marcanta abia dupa ce ai intrat bine in pielea personajelor si o incadrare filozofica (parabolele de la start si final) cu miros budist care iti permit sa dai un sens propriu finalului. Sau sa te oftici.