DMovieblog

Am citit Jurnalul lui Palahniuk. Thriller/horror, umor negru, si-a meritat timpul. Si Fight Club-ul tot dupa un roman de-al lui era. Asa ca zilele trecute, cand am prins Choke-ul pe tv, mi-am zis ca m-am scos. Dar de unde... Filmat neasteptat de cuminte, cu un Sam Rockwell neconvingator... zici ca te uiti la una bucata sitcom in care producatorul a iesit putin, iar scenaristul si-a facut de cap intr-o maniera porcos-neortodoxa. Si atat. Personajul central e un s*x addict (de aici apare grupul de terapie - o gradina zoologica hilara) care obisnuieste sa se prefaca ca se ineaca cu mancare pentru a obtine atentia si dragostea celor din jur (treaba are radacini undeva in copilarie...blah-blah). Pe ecran lucrurile se succed direct, fara nicio subtilitate, in cadre neasteptat de luminoase, jucate grabit... ca si cum cineva trebuia doar sa bifeze proiectul. La totale nu miroase nicidecum a Palahniuk.

6-16 mai la Studio si MTR in Bucuresti. Dar si Brasov, Iasi, Targu Mures si Timisoara. 50 de productii europene, destule autohtone din ce-am tras cu ochiul. Cred ca cea mai buna prezentare a unui program de festival din cate am vazut pe la noi. Il gasiti la: http://www.festivalulfilmuluieuropean.ro/?id2=20100002 . Plus un spot (cam dur pentru evenimentul in cauza) semnat Radu Jude. Daca nu l-ati vazut deja, Weisse Band-ul va rula de doua ori la Bucuresti, iar pe 11 mai la Studio se proiecteaza La Teta Asustada - pelicula peruana nominalizata la Oscar pentru film strain in 2010.

Postapocalipsa cu juniori in control coprodusa (si) de Tom Hanks despre un oras subteran construit pentru 200 de ani de supravietuire care sta se se prabuseasca, in timp ce majoritatea locuitorilor sunt oribiti de primar si cantecele. Plot cu multe scapari care ajung la un moment dat sa irite, transparent from start to finish in metafora lui, neconvingator inclusiv la partea de costume si decoruri (si slava Domnului aici ar fi putut face atatea chestii cool cu un buget de peste 50 de milioane), prea grabit sa devina National Treasure cu adolescenti si insuficient lucrat in ceea ce priveste universul subpamantean (Spiderwick Chronicles de exemplu facea o treaba mult mai buna), City of Ember dezamageste in conditiile in care oricum nu asteptai mare lucru de el. Daca nu l-ati vazut, nu va mai bateti capul, e pierdere de vreme.

Bakjwi. Park Chan Wook din 2009. Cocktail a la Tarantino. Niscaiva mitologie despre vampiri, sange si duritati, momente comice la care razi cu voce tare, filmat beton si un personaj feminin care fura intreg spectacolul: Tae-ju (Kim Ok Bim pe numele ei adevarat). Un preot catolic obisnuit cu suferinta din spitale decide sa fie cobai intr-un experiment medical. E singurul din 500 de pacienti care raspunde pozitiv, dar asta nu din cauza vaccinului functional, ci a unei transfuzii de sange... vampiresc. Colac peste pupaza, preotul devenit vampir, obisnuit sa se autoflageleze de cate ori avea impulsuri erotice, se si indragosteste lulea. Iar mandra lui nu e tocmai o personalitate angelica. La totale Thirstul se dovedeste enjoyable, dar nu se apropie de Oldboy - nici ca plot, nici ca subtext.

Am vazut prima oara Aaltra... nici eu nu mai stiu cand. Sigur nu la TIFF in 2004, unde filmul a obtinut premiul publicului, probabil dupa... prin 2005. Cand am fost in Belgia l-am gasit la raft. Desi nu avea decat audio in franceza, iar franceza mea se limiteaza la "j'ai oublie mon cahier a la maison" mi l-am cumparat. For old times sake. Aseara i-am dat play. Alb-negru, lent, cu un start aproape tragic: un tip isi pierde slujba din cauza vecinului sau, intors acasa constata ca nevasta il insala. Se duce sa ii dea o mama de bataie vecinului considerat responsabil pentru tot haosul existential, dar peste amandoi pica o bucata dintr-o combina agricola. Cei doi ajung sa fie paralizati de la brau in jos. Nu suna prea fun? Faza e ca eu stiu ce urmeaza de la minutul 20 incolo. Umor negru, situatii criminal hilare, doua personaje care se urasc si se ajuta in incercarea de a traversa nordul Europei pentru a cere despagubiri de la fabricantul combinei. Road movie cu 2 handicapati ...

Avem un poll nou. Pentru ca in weekend m-am ras cu Patraulea pe National TV, am stat, am meditat si ... va intreb: care e cel mai cool personaj creat intr-o serie (film sau serial) before '89. Pe lista, pe langa delincventul Patraulea, mai sunt nominalizati: cel mai vizionat comisar - Tudor Moldovan, Margelatu'-haiducul dat naibii, intransigenta Isoscel si nastrusnicul Pistruiat. Multiple votes allowed. Sa castige cel mai cool.

Apocalipsa #3: cea dupa Mama Natura xOy: Un vulcan islandez activat plus niscaiva vant catre sud-est si gata, batranul continent cu toata stiinta si tehnologia lui e cu botul pe labe. Sigur ca scuipatul unui vulcan naste doar o apocalipsa loco, dar o ciocnire cu un asteroid (cica d-aia ar fi disparut dinozaurii) sau schimbarea polilor magnetici pot avea consecinte climatice brusc-socante pentru toata specia umana. On screen: din motive tehnico-financiare treaba s-a pornit incet, cu micile apocalipse. Mai un cutremur, mai un vulcan. Filmele s-au vandut bine fiindca omul e fascinat la nivel individual de moarte si la nivel de specie de extinctie. Intre timp filozofia a devenit “bigger is better”, globalizarea ne-a legat pe toti, iar mayasii s-au oprit din numaratul calendaristic. Asa ca aparitia blockbusterului apocaliptic total era inevitabila. De gustibus: Dante’s Peak de cand Pierce Brosnan era tanar si Twister cu Helen Hunt din categoria apocalipselor mici. Waterworld cu Kevin Kos...

A sasea editie de B-EST IFF se tine intre 20 si 25 aprilie 2010. Intrat la apa din cauza crizei, festivalul isi navigheaza proiectiile spre cinematograful Scala - imi aduc aminte cum am chiulit de la munca o dupa-amiaza ca sa vad un Kim Ki-duk, ce vremuri! - si la Cinemateca Eforie. Invitatul special al editiei e Andrei Konchalovski, iar line-up-ul include cateva din filmele lui Tony Gatlif inclusiv anticul Gadjo Dilo. Sigur ma bag la Thirst semnat Park Chan Wook (Oldboy & the other revenges), A Single Man de designerul transformat in regizor Tom Ford (Ana, esti pe receptie sau l-ai vazut demult?) si A Serious Man cea mai recenta pelicula a fratilor Coen. In plus va fi proiectat si recenta surpriza la Oscar pentru film strain - El Secreto de Sus Ojos. Not bad at all. Detalii despre program la http://b-est.ro/index1.php .

S-a incheiat sondajul cu "cel mai tare postapocaliptic". Desi speram sa iasa castigator proaspatul The Road sau macar clasicul Mad Max, primul a fost iarasi un film cu Will Smith - I Am Legend. Cum printul din Bel Air a fost celebrat cu alta ocazie, iar I Am Legend mi s-a parut un film slab, am pus la cale o selectie de teme cinematografice apocaliptice si postapocaliptice. Cum ar zice Hagi "adica ca sa fie bine, sa nu fie rau..." Prima Apocalipsa: apocalipsa dupa extraterestri xOy: totul a inceput cu succesul radiofonic obtinut de Orson Welles care le citea oamenilor din War of the Worlds (H.G Wells) intr-o frumoasa seara de Halloween, Ano Domini 1938. Si ii baga in sperieti. On screen: Creaturi mici cu capul mare semn al inteligentei neindoielnic superioare. Verzi - prevestind parca moda green. Fiinte luminoase pe calapod de homo sapiens sapiens. 100% robotics. Deci forme variate. Toate insa cu un singur scop: matrasirea pamantenilor. But why, oh why? Pai sa ved...

Acelasi stil poetic pornind din titlu, aceeasi estetica cinematografica fina, aceeasi Isabela Coixet ca la My Life Without Me. Guessing game identitar intre o emigranta surda care in prima ei vacanta alege sa mearga pe o platforma petroliera si un tip care a suferit arsuri grave si e temporar orb. Ea are grija de el. Surda si orbul. Cea care nu vorbeste si cel care glumeste tot timpul fara insa sa vorbeasca. Daca My Life Without Me explodeaza din scurt - la minutul 5 stim deja tragedia eroinei, aici aceeasi Sara Polley ajunge sa se destainuie abia spre finalul filmului. E un intreg proces dublu terapeutic lent al carui climax e (din pacate) tradat de prezenta din cand in cand a unei voci de fetita care ramane pana spre final neexplicata. La totale pentru mine My Life Without Me ramane peste.

Stiu ca am ajuns obsedat de documentarele Life. Dar exista o explicatie. Si oamenii care le-au facut sunt obsedati. Mai jos aveti dovada. Si ca sa vedeti ca nu sunt cel mai dus cu pluta pot sa va zic ca un internaut a scris un comment care suna cam asa: tot ce-mi doresc e sa vad intr-un time warp de 60 de minute 500 de ani de viata ai unui copac de la samanta si pana cand se usuca pe o muzica bestiala. Apoi pot sa mor.

M-am dus la Pokerul lui Nicolaescu intentionat in orb. Nu m-am uitat la trailer, iar la capitolul cronici am vazut doua in diagonala. Una pe cinemagia unde cuvantul scris cu majuscule era "voma" si alta pe mediafax in care cuvantul repetat obsesiv era "vulgar". Mai intai detaliile: Cinema Pro, sambata, ora 14. Vreo 60 de oameni. Cam cati vin la Studio la spectacolul de la 16-17. Ma uit un pic la ei: sunt clar mai in varsta decat de obicei, unii nu stiau exact pe unde se intra in Cinema Pro semn ca venisera strict pentru Sergiulica (asta o zic strict pentru cei care-l domnesc excesiv). Filmul. Teoretic piesa de teatru semnata de Adrian Lustig (coscenaristul de la Nunta Muta) era un punct de plecare bun. N-am vazut-o, dar toata lumea a zis de bine. Din nefericire scenariul asa cum a ajuns el transpus pe ecran nu e foarte legat, iar finalul absolut aiurea. Treaba scartaie serios si la constructia personajelor. Desi am crezut ca Jojo e strict un artificiu de marketing, ...

E titlul unui documentar turcesc tradus in Occident cu On the Way to School. Poate un suedez cu casa tapetata de obiecte Ikea sau un francez care isi da masteratul in culturi arabe raman impresionati de ce vad. Un roman nu prea are cum. Si la noi la tara sunt sate uitate de lume, in care saracia lucie e regina, educatia e mai mult lipsa, iar parintii isi vor mai degraba progeniturile la munca decat cu ochii in carti... Nici pretextul invatatorului tanar, plin de ambitii, care se trezeste lipsit de apa si electricitate nu ma convinge pentru ca metodele lui din clasa imi aduc aminte de scoala germana de pedagogie - intrebari repetate la infinit pe un ton dur si pedepse de genul "iesi la tabla si stai intr-un picior pana cand iti zic eu" - duca-se! Raman insa momentele interesante despre relatia statului cu minoritatea kurda si interactiunea profesorului cu taranii care-i povestesc cum limba turca e pentru ei prima limba... straina.

De martea viitoare (13 aprilie) pana duminica se deruleaza editia cu numarul 4 de NexT. Clasic: Scala si Eforie, dar cu ceva manifestari pe la Carturesti si un experiment la drive-in-ul din Baneasa, 10 ron o intrare sau abonament sau pass... Mai multe detalii (dar nu complete) la www.nextproject.ro

Documentar bagat in seama la festivalurile din toata lumea, Bus 174 relateaza evenimentele din 12 iunie 2000 din Rio de Janeiro cand un golanas a ajuns sa ia 11 ostatici intr-un mijloc de transport in comun. Incidentul hipermediatizat, terminat mai mult decat aiurea (dar realitatea bate oricand fictiunea), e doar un pretext pentru ca realizatorii sa se arunce intr-o analiza lunga... Isi dau cu parerea sociologi, ziaristi, politisti, alti golani, ong-isti,rude. Documentarul se duce in profunzime si incearca sa reconstituie traseul agresorului: lipsa tatalui, moartea violenta a mamei, copilaria in favela, adolescenta prin penitenciare juvenile, inrairea, drogurile. E atat de mult material filmat de la incidentul propriu-zis incat pe anumite momente esentiale sunt folosite unghiuri diferite si slow motion-uri. La totale nu e rau deloc in conditiile in care ai stomac sa rezisti sa vezi cum oamenii redevin animale. Si nu vorbesc aici doar de agresor, ci si de politie, presa si gloata care a...

In 2004 Harold si Kumar vroiau cu disperare un hamburger de la White Castle. Mama ei de reclama ca din alta parte nu era la fel de bun, si mama lui de capitalism ca un White Castle e al naibii de greu de gasit. Asta si pentru ca cei doi retardati sunt usor de distras de la scopul lor de niste iarba sau niste gagici (nu neaparat in aceasta ordine). Late teen movie cu buget subtire si doua bucati de actori minoritari - unul oblic si celalalt indian - cu un farmec aparte a prins neasteptat. Atat de neasteptat incat au mai trecut 4 ani pana la lansarea urmatorului film - Escape from Guantanamo Bay. Actiunea porneste fix de unde s-a oprit primul film, iar cei doi ajung, din cauza unui bong utilizat in avion, sa fie confundati cu niste teroristi. 2-ul pastreaza personajele (inclusiv cele secundare), umorul cretin si preferintele lor pentru substante interzise si femei, dar aduce pe deasupra toata sandramaua cu siguranta nationala, ceea ce pentru mine face ca sequelul sa vina peste original. ...