DMovieblog

via Every Frame a Painting .

Mi-a placut Frances Ha -ul lui Noah Baumbach . Povestea are unele lipsuri, dar sunt filme carora le iert foarte usor asta. Pentru ca sunt in stare sa aduca in scena un personaj de care nu ma pot satura. Si pentru ca sunt capabile sa vorbeasca din imagini. Sunt 2 imagini in  Frances Ha  care pot rezuma perfect filmul. Da, fix 2 care spun totul despre identitate si devenire.   Prima imagine, cea identitara, e pe undeva pe la jumatatea filmului. Un cadru aparent banal. Nu include niciun personaj, e vorba de un scaun abandonat in strada alaturi de un mesaj.  Inlocuiti insa chair cu Frances pentru ca Frances vorbeste despre ea. Ea e single,  ea e undateable, ea nu-si gaseste locul, ea e unfit . Ea nu stie incotro sa o apuce si are nevoie sa-si gaseasca locul potrivit. A doua imagine e cea cu care se inchide filmul. Ultima secventa din Frances Ha  e o bijuterie. Frances isi scrie de mana numele intreg - e prima oara in film cand il ve...

Am o istorie lunga cu House of Cards : Stirea ca Netflix se apuca de treaba si primele detalii sunau promitator in 2012. Testul pilotului a fost trecut cu succes in februarie 2013. Primul sezon l-am vazut pe nerasuflate si a avut cateva momente geniale. Asa ca am pornit la drum cu sezonul 2 in februarie 2014. Dar, dezamagire cu el. Asa ca - la sezonul 3 - zic pas.

Filmul american e una dintre puterile de influentare intru stilul de viata si valorile de peste ocean care lucreaza de cele mai multe ori intr-o maniera soft . In American Sniper insa nu e mai nimic soft - vorbim de o agenda evidenta, sustinuta fatis, cu lacune rusinoase, si de un volum infinit de patriotism eroic fara nicio umbra. Deci nu pe gustul meu.  Asa cum era de asteptat filmul a spart la incasari la el acasa pentru ca ii gadila pe americani la toate punctele lor sensibile. In schimb nu a rupt gura targului inafara tocmai pentru ca restul lumii e mult mai circumspecta vizavi de motivatiile si mijloacele americane si de stilul de jandarm razboinic. Sigur ca acest rol din urma poate fi explicat prin combinatia de imperiu tanar + natiune obisnuita sa stea cu pusca sub perna. Divaghez.  Inapoi la American Sniper . Cauzele razboiului din Irak sunt asezate din 2 cadre vazute la tv - atentatele de la Nairobi si Dar-el-Salam si cel de la New York. Da, fix atat de su...

Personaje excelent lucrate, interpretari la acelasi nivel si o poveste care te tine lipit de scaun tot timpul. Basca niste instrumente care suna grozav. Dar si o idee fundamentala pe care nu o inghit.  Intalnirea dintre invatacelul timid, dar plin de aspiratii, ce-i drept nascute din frustrari, si mentorul-bestie, terorist emotional de prima mana e facuta ca la carte. Abuz fizic si verbal, tehnici specifice - vezi jocul fin al relaxarii si presiunii -  si o stare de sufocare permanenta. Whiplash stie sa ridice mizele si sa surprinda dincolo de acel punct de no way back . Rar vezi astazi filme care sa se poata lauda cu asta. J.K Simmons  e ca si castigator de Oscar, e imposibil sa nu-l iei in seama. Iese, prin natura rolului sau - in forta, exploziv si malefic -mult mai tare in evidenta in ochii privitorilor, dar nici tanarul Teller nu e neglijat.  O chestie subtila care nu mi-au placut: sangele ca prezenta (simbolica) pentru sacrificiul total e prea des folo...

Dupa ce am vazut 50 Shades of Grey sper doar sa nu fie prea tarziu in cazul lui pentru premiile de pe 21 februarie 2015. Ca pana in 2016 imi pierd rabdarea. Celebrele Golden Raspberry Awards , zise si Razzies , recompenseaza cele mai proaste filme ale anului, iar 50 Shades ar merita un clean sweep anul asta. Habar n-am ce contine cliteratura lui E.L James si recunosc ca am mers la film pus pe glumite rautacioase, dar 50 Shades e mai rau decat mi-as fi putut imagina. Ce e mai trist e ca, inteleg de la amicul Cristi cu care am vazut filmul, mai urmeaza inca 2 pelicule. Asta am aflat cand, dupa vreo ora si jumatate de film, l-am intrebat cand naiba mai au astia timp in film si pentru niscaiva sm. Deci o lalaiala labartata, cu multa vorbarie goala, chiar aberant de multa vorbarie contractuala, inchisa intr-un punct care lasa spectatorul... cum zicea o tipa de pe randul din spatele meu... "hai ca m-am si enervat cu filmul asta"... Castingul e ratat. Baietelul din re...

Care vorbesc despre faptul ca nu vrea sa fie just a pretty face , desi multi o eticheteaza asa. Care arata ca, dincolo de roluri precum cel din Avengers care ii aduc multi bani si notorietate, Scarlett stie sa-si aleaga si partituri altfel. Care dovedesc ce si cum poate ca actrita. Gagica perfecta, Barbara in Don Jon  Jeansi mulati pe rotunjimi parca photoshopate, decolteu abisal, botic stralucitor, minte putina, limba ascutita cu accent italienesc. Genul de prezenta care-i da peste cap busola pana si pe Don Jon , amator de relatii xxshort si mare consumator online de materiale xxx.  Devoratoare de barbati, The Female in Under the Skin Alien care isi trage pe ea pielea unei pamantence, invata repede ce prinde la barbati in materie de haine si look , devoreaza fara mila sexul puternic urmarindu-l si momindu-l asemenea unui pradator de clasa. Totul pana cand simte ceva. Scarlett nud.  Sistem de operare, Samantha in Her   Prietena, confidenta si ...

Via Every Frame a Painting.

Cand am pornit la drum cu Julianne Moore si povestea personajului sau bolnav incurabil aveam oaresce reticente - o pelicula turnata cu gandul la covorul rosu si speech-uri de castigator, o actrita care a dovedit deja totul pe hard drama si o conditie medicala care sa-ti rupa sufletul cu efectele sale devastatoare - imi spuneam mie insumi. Niciunul din lucrurile enumerate mai sus nu e neaparat fals, dar Still Alice e mai mult si mai bine de atat. Intr-un film atat de down , ups-urile imaginate sunt supape vitale pentru un oarecare echilibru emotional. O profesoara de lingvistica si stiinte cognitive, ce ironie, lupta in moduri originale cu Alzheimerul sau. Cateva secvente sunt bestiale in umorul lor: cand boala devine scuza perfecta ca Alice sa evite intalnirile plictisitoare sau mini discursul ei "I wish I had cancer". Apoi elementul genetic al bolii muta pentru un timp miza filmului din planul decaderii si suferintei personale in cel al responsabilitatii familia...

Mai moale si mai conventional decat l-as fi crezut/vrut in ceea ce priveste povestea spargerii Enigmei, Imitation Game capata greutate si sens via biografia si personalitatea lui Turing si felului in care lumea s-a raportat la el cat a trait. Sunt doua momente care m-au izbit ca dezamagitoare pentru un film nominalizat la Oscar. Acel "if you destroy Alan's machine I quit" - "and I" - "and I" . E atat de uzat si previzibil incat in loc sa ridice miza, asta ii era scopul, m-a facut sa rad. Si acea dublare complet inoportuna, cu accent ultrapersonal, in care Alan trebuie sa sustina iarasi un punct de vedere, de data asta in fata unui membru al echipei al carui frate ar putea, dar nu e intelept, sa fie salvat.  Dincolo de asta povestea e mai mereu moale, cu o miza ramasa insuficient explorata si personaje caldute.  Castigul filmului vine (prea) tarziu, atunci cand piesele puzzle-ului din copilarie se aseaza la locul lor si cand destinul lui Turin...