DMovieblog

Am suspectat ca evenimentul de la CinemaPro o sa fie o hipstareala. Asa s-a dovedit si, inca o certitudine, eu nu sunt hipster. Primul semn ca urmeaza o seara off a fost coada de la intrare. Nu cea de la bilete. Pe aia am banuit-o corect si am evitat-o gratios cumparand biletele in avans. Asadar dam sa intram si... ne oprim intr-o mare dezordonata de oameni care asteapta sa le fie rupt biletul de catre un baiat cu hanorac cu Superman. Numai ca el, nerespectandu-si blazonul, se misca mai greoi decat o functionara a Postei Romane. Si alea iti fac muci orice forma de respect pentru conditia umana.  Am intrat. Marea de oameni freamata in asteptarea scurtelor, dar se opreste sa completeze de o tombola. Austrian Airlines ofera prin tragere la sorti un bilet dus intors Bucuresti-New York . De la Swissair ma asteptam la o retentie anala de tipul asta, dar pe austrieci ii creditam cu un pic mai mult. Cum naibii sa te gandesti sa dai UN bilet? Unul singur! Parca si vad un h...

Motivul nr.1. World's End e britanic, This is the End american. Britanicii fac treaba mestesugita, in vreme ce yankeii dau rasol. Motivul nr. 2. World's End pune in centru un grup de maturi cat se poate de naturali, prieteni din vremurile unei adolescente agitate. This is the End e despre niste adolescenti tardivi cu aere de vedete de Hollywood. Motivul nr. 3. World's End celebreaza cu religiozitate berea, la fel si pub-ul si bataia in pub, traditii cat se poate de sanatoase. This is the End presupune joint dupa joint ca scuza perfecta pentru plotul din ce in ce mai isteric si dezarticulat. Motivul nr.4. " Cunt " suna intotdeauna mai puternic decat " motherfucker ". Chiar si decat 20 de " motherfucker ". Motivul nr.5. World's End suporta interpretari ceva mai grele - despre viitor, individ vs. societate. This is the End se poate lauda doar cu niste referinte cinematografice. Motivul nr.6. Simon Pegg vs. ...

Louie, personajul. 42, roscovan cu cioc si inceput de chelie, divortat cu 2 copii pe nota de plata, obosit, ba chiar iesit din forma de-a binelea, comediant de profesie si new-yorkez prin natura. Louie, show-ul. Ruleaza in State pe FX. Structura seinfeldiana - momente de stand up inserate in show - updatata la stilul mockumentarist al vremurilor astea, continut comic Woody Allen altoit cu Larry David - onestitate brutala si spirit de observatie impins pana la porcosenie, sadism si 100% incorectitudine politica. Ce mi-a mai placut la sezonul 1: intro-ul naturalist, micile atingeri jazz de pe soundtrack, filmarile fluide, faptul ca nu se grabeste, spiritul extra-absurd, aparitia lui Ricky Gervais din episodul 3, aparitiile recurente ale psihoterapeutului lui Louie, ma-sa lui Louie si un card de alte personaje episodice hilare. Concluzie: inca 2 sezoane de vazut. Si un sezon4 anuntat pentru mai 2014.

Am iesit de la Wes Anderson -ul asta cu o ameteala egala cu cea traita la Gravity . Poate de vina sa fi fost in parte si proiectorul, dar ceva din responsabilitate ii revine, sunt convins, si autorului: GBH e un tour de force de sus pana jos. Wes Anderson are obiceiul sa-si scufunde spectatorul in universul filmelor sale ultrarapid - montaj, prezentare de personaje, rame narative, the works. La finalul unei introduceri frenetice esti intotdeauna hooked. Aici insa nu se opreste nicaieri, nu ia o pauza nicicand - si vorbim de 100 de minute de film. Sare pe axa timpului precum un baietel agitat scarile de la bloc, isi pune personajele sa vorbeasca continuu si pe nerasuflate - cult si rafinat cum ne-a obisnuit, taie des si foarte des. Inclusiv la nivelul unor alegeri cromatice, e pur si simplu turbat. Iar aparitiile secundare - multe din ele obisnuite pentru un WA - se succed in ritm dement. Povestea are oarescari trimiteri istorice, dar ramane inca o mostra ...

Sitcom ajuns la sezonul 5 pe TVland in State.  3 tipe din L.A trecute de 40 (40 is the new 30) aterizeaza fortat in Clevland in drum spre Paris. Si fiindca barbatii din Clevland sunt heterosexuali si se dau la ele - adica exact ceea ce in L.A nu se mai intampla - decid sa ramana o vreme. Casa in care locuiesc vine la pachet cu o venerabila de 80 de ani (80 is still 80) rea de gura. Set glue-ul tine cat de cat, castul e ok, dar fun-ul se pierde repede. Poantele sunt ok, dar totul se bazeaza pe varsta pe care personajele nu si-o accepta, pe dorinta lor de a fi intr-o relatie si pe diferentele dintre L.A si Cleveland. Prea subtire pentru mine. 3 episoade si stop. Neeext, please.

8 episoade de cate o ora cu care HBO le da la greu peste nas celor de la Netflix . Scris si condus de un cvasidebutant - Nic Pizzolatto - regizat de Cary Fukunaga ( Jane Eyre si Sin Nombre ) True Detective are look & feel de cinema. Scriptul presupune o serie de rame temporale prin care esti trecut destept, personajele atarna bine - ba chiar as zice al dracu' de bine, iar intamplarile petrecute in decursul a aproape 20 de ani sunt pe cat de bolnave, pe atat de adictive. Bonusuri nelimitate: intro-ul bestial, coloana sonora, imaginea Louisianei - mlastina religioasa cu fundal industrial ruginit, o lume care baga spaima in tine prin simpla ei devoalare, ritm si tensiune calibrate la marele fix plus un pic de meditatie pe tema conditiei umane. Si 2 actori care joaca la superlativ - un McConaughey incredibil si un Harrelson care se tine tot pe acolo. True Detective = state of the art. Must see absolut.