The Grand Budapest Hotel / Hotel Grand Budapest
Am iesit de la Wes Anderson-ul asta cu o ameteala egala cu cea traita la Gravity. Poate de vina sa fi fost in parte si proiectorul, dar ceva din responsabilitate ii revine, sunt convins, si autorului:
GBH e un tour de force de sus pana jos.
Wes Anderson are obiceiul sa-si scufunde spectatorul in universul filmelor sale ultrarapid - montaj, prezentare de personaje, rame narative, the works. La finalul unei introduceri frenetice esti intotdeauna hooked. Aici insa nu se opreste nicaieri, nu ia o pauza nicicand - si vorbim de 100 de minute de film. Sare pe axa timpului precum un baietel agitat scarile de la bloc, isi pune personajele sa vorbeasca continuu si pe nerasuflate - cult si rafinat cum ne-a obisnuit, taie des si foarte des. Inclusiv la nivelul unor alegeri cromatice, e pur si simplu turbat. Iar aparitiile secundare - multe din ele obisnuite pentru un WA - se succed in ritm dement.
Povestea are oarescari trimiteri istorice, dar ramane inca o mostra de nastrusnicie tipic andersoniana. Un pic mai criminala decat the usual. :)
Concluzii personale: GBH e un Wes Anderson intrat fibrilatii atunci cand autorul se intoarce inapoi in timp, stilistic si narativ deopotriva, savuros si cu sens, chiar daca impanat peste puterile mele de sustinere senzoriala. 3 jumate din 5, foarte bun. De vazut.
Wes Anderson are obiceiul sa-si scufunde spectatorul in universul filmelor sale ultrarapid - montaj, prezentare de personaje, rame narative, the works. La finalul unei introduceri frenetice esti intotdeauna hooked. Aici insa nu se opreste nicaieri, nu ia o pauza nicicand - si vorbim de 100 de minute de film. Sare pe axa timpului precum un baietel agitat scarile de la bloc, isi pune personajele sa vorbeasca continuu si pe nerasuflate - cult si rafinat cum ne-a obisnuit, taie des si foarte des. Inclusiv la nivelul unor alegeri cromatice, e pur si simplu turbat. Iar aparitiile secundare - multe din ele obisnuite pentru un WA - se succed in ritm dement.
Povestea are oarescari trimiteri istorice, dar ramane inca o mostra de nastrusnicie tipic andersoniana. Un pic mai criminala decat the usual. :)
Concluzii personale: GBH e un Wes Anderson intrat fibrilatii atunci cand autorul se intoarce inapoi in timp, stilistic si narativ deopotriva, savuros si cu sens, chiar daca impanat peste puterile mele de sustinere senzoriala. 3 jumate din 5, foarte bun. De vazut.
Comments