ShortsUP via New York
Am suspectat ca evenimentul de la CinemaPro o sa fie o hipstareala. Asa s-a dovedit si, inca o certitudine, eu nu sunt hipster.
Primul semn ca urmeaza o seara off a fost coada de la intrare. Nu cea de la bilete. Pe aia am banuit-o corect si am evitat-o gratios cumparand biletele in avans. Asadar dam sa intram si... ne oprim intr-o mare dezordonata de oameni care asteapta sa le fie rupt biletul de catre un baiat cu hanorac cu Superman. Numai ca el, nerespectandu-si blazonul, se misca mai greoi decat o functionara a Postei Romane. Si alea iti fac muci orice forma de respect pentru conditia umana.
Am intrat. Marea de oameni freamata in asteptarea scurtelor, dar se opreste sa completeze de o tombola. Austrian Airlines ofera prin tragere la sorti un bilet dus intors Bucuresti-New York. De la Swissair ma asteptam la o retentie anala de tipul asta, dar pe austrieci ii creditam cu un pic mai mult. Cum naibii sa te gandesti sa dai UN bilet? Unul singur! Parca si vad un hipster castigator singur cuc pe Fifth Avenue.
Un public mai nehotarat decat la acest ShortsUP new-yorkez n-am vazut demult. Oamenii, mai ales cei de la jumatea randului, penduleaza non stop intre a veni si a pleca. Se scuza intr-o veselie, lucru care nu schimba cu nimic faptul ca eu trebuie sa ma ridic sa le fac loc. Nici eu, nici cei din spatele meu nu ramanem conectati la ce se petrece pe ecran. Oricum nu conteaza pentru ca ce se petrece pe ecran nu merita asa tare.
Primul scurt e despre un un geek care scrie povesti la o masina de scris, deci un hipster geek. N-are tarif fix, deci e un hippie hipster geek. Mai ca mi se inmoaie inima, lucru intentionat cam prea evident de regizor, dar imi dau seama ca omul nu plateste taxe si as paria ca are mai nou o asigurare de sanatate marca Obama.
Mai multe scurtmetraje sunt fade. Nu pentru cum sunt facute - sunt cateva filmari, montaje si muzici ok - dar pentru ce spun sau, mai bine zis, ce nu spun: despre muzica underground, influentatori si icons sau comunitatea LGBT. Mi-a placut Matilda, o fetita supraponderala google-geeky care vine la New York, nu ajunge sa vada un show pe Broadway, dar afla tot felul de mici adevaruri marca Big Apple via unchiul sau. Autoironia face intotdeauna bine. Si mi-a mai placut un scurt in cheie American Psycho.
La hipsteri e musai, pare-se, ca sufixul -ul sa devina -u'. Chit ca vorbeste un rapperas, chit ca vorbeste un editor in chief al unei reviste glossy. Stiu, detalii nesemnificative...
In concluzie: am plecat la pauza pe un Robert Patai care glasuia cu foc in lounge-ul cinematografului si gandul la Pacers vs. Hawks aflat deja in plina desfasurare. Mai americaneste decat un meci din playoff-ul NBA ce poate fi?
PS: Daca vreti un pic de New York serviti mai bine New York I Love You.
Primul semn ca urmeaza o seara off a fost coada de la intrare. Nu cea de la bilete. Pe aia am banuit-o corect si am evitat-o gratios cumparand biletele in avans. Asadar dam sa intram si... ne oprim intr-o mare dezordonata de oameni care asteapta sa le fie rupt biletul de catre un baiat cu hanorac cu Superman. Numai ca el, nerespectandu-si blazonul, se misca mai greoi decat o functionara a Postei Romane. Si alea iti fac muci orice forma de respect pentru conditia umana.
Am intrat. Marea de oameni freamata in asteptarea scurtelor, dar se opreste sa completeze de o tombola. Austrian Airlines ofera prin tragere la sorti un bilet dus intors Bucuresti-New York. De la Swissair ma asteptam la o retentie anala de tipul asta, dar pe austrieci ii creditam cu un pic mai mult. Cum naibii sa te gandesti sa dai UN bilet? Unul singur! Parca si vad un hipster castigator singur cuc pe Fifth Avenue.
Un public mai nehotarat decat la acest ShortsUP new-yorkez n-am vazut demult. Oamenii, mai ales cei de la jumatea randului, penduleaza non stop intre a veni si a pleca. Se scuza intr-o veselie, lucru care nu schimba cu nimic faptul ca eu trebuie sa ma ridic sa le fac loc. Nici eu, nici cei din spatele meu nu ramanem conectati la ce se petrece pe ecran. Oricum nu conteaza pentru ca ce se petrece pe ecran nu merita asa tare.
Primul scurt e despre un un geek care scrie povesti la o masina de scris, deci un hipster geek. N-are tarif fix, deci e un hippie hipster geek. Mai ca mi se inmoaie inima, lucru intentionat cam prea evident de regizor, dar imi dau seama ca omul nu plateste taxe si as paria ca are mai nou o asigurare de sanatate marca Obama.
Mai multe scurtmetraje sunt fade. Nu pentru cum sunt facute - sunt cateva filmari, montaje si muzici ok - dar pentru ce spun sau, mai bine zis, ce nu spun: despre muzica underground, influentatori si icons sau comunitatea LGBT. Mi-a placut Matilda, o fetita supraponderala google-geeky care vine la New York, nu ajunge sa vada un show pe Broadway, dar afla tot felul de mici adevaruri marca Big Apple via unchiul sau. Autoironia face intotdeauna bine. Si mi-a mai placut un scurt in cheie American Psycho.
La hipsteri e musai, pare-se, ca sufixul -ul sa devina -u'. Chit ca vorbeste un rapperas, chit ca vorbeste un editor in chief al unei reviste glossy. Stiu, detalii nesemnificative...
In concluzie: am plecat la pauza pe un Robert Patai care glasuia cu foc in lounge-ul cinematografului si gandul la Pacers vs. Hawks aflat deja in plina desfasurare. Mai americaneste decat un meci din playoff-ul NBA ce poate fi?
PS: Daca vreti un pic de New York serviti mai bine New York I Love You.
Comments