DMovieblog

Acum multi ani, habar nu am cum si de ce, am dat de numele lui Jacque Fresco. Pe sistemul "nu conteaza inaltimea, ci conteaza istetimea" Fresco e de inaltimea unui gnom, dar are inteligenta si spiritul vizionar pe care le-au avut in istorie un Da Vinci sau un Jules Verne. Documentarul semnat William Gazecki cu si despre Jacque Fresco nu e insa pe masura calitatilor sale. Materialul e anost, demisec si uscativ. Cateva imagini cu un interviu din anii '70 la Larry King (e de necrezut unde a ajuns televiziunea in 40 de ani, e de necrezut ca Larry era King de pe atunci), cateva discutii cu cei veniti sa-l cunoasca si un interviu luuung one on one care acopera cateva aspecte tehnologice si filosofice. O usoara nuanta anti-establishment, dar o lipsa totala de conflict. La totale revoltator de putin fata de asteptari. 2/5, modest.

Cuponul fidelitatii: strangi 4 stampile din 4 intrari si a cincea intrare e moca. Victorieeeeeee!

Drama Rocker-urului lui Marian Crisan e ca nu e un film, nu e o poveste, nu e o succesiune de imagini cu un inceput si un sfarsit, nu e un crescendo narativ si/sau emotional. E doar o fotografie mai mult sau mai putin dramatica, pe mine nu m-a atins cu adevarat, pe care autorul ne-o intoarce pe toate partile.  Uneori o face intr-o maniera captivanta - de exemplu cand se joaca cu spatiul si profunzimile. Sunt niste cadre expresive cu fiul in fundal, in camera sa, declamand balarii in sevraj, si cu tatal in prim plan, chinuit de toate cele. Alteori insa treaba arata lipsit de noima. Intr-o lipsa de orice fel de stare vedem vreme de 2 minute un taxi venind, niste oameni imbarcandu-se in el, taxiul intorcand din trei miscari si plecand inapoi. 2/5, modest. Nu regret ca m-am dus sa-l vad, dar nici nu as incuraja pe cineva sa-mi urmeze exemplul.

Consultati cate surse vreti si ascultati oricate argumente - critica de film, box office, gustul publicului, date istorice, premii castigate deja, etc. E clar ca o parte importanta a Oscarurilor de anul asta are destinatar cert. Predictii sigure sunt:  Argo pentru cel mai bun film.  Daniel Day-Lewis pentru cel mai bun actor.   Anne Hathaway pentru cea mai buna actrita in rol secundar.  Amour pentru cel mai bun film strain.  Skyfall pentru cea mai buna piesa muzicala originala.  Life of Pi pentru cele mai bune efecte speciale Chiar daca nu sunt sure shots, sunt sanse foarte mari la o statueta si pentru:  Steven Spielberg la categoria cel mai bun regizor cu Lincoln. Doar cativa inca il crediteaza pe Ang Lee si al sau Life of Pi cu o sansa la o victorie-surpriza in stilul Brokeback Mountain.  Jennifer Lawrence la categoria cea mai buna actrita.  Emmanuelle Riva din Amour e doar un outsider.   Paperman la...

In ordine cronologica:   #1 din episodul 5 Secventa din baie cu Ross dezbracat in cada si cu Francis oferindu-i alegerea intre o candidatura la postul de guvernator si o lama pentru a-si taia venele. E un amestec terifiant de galanterie (vezi aspirina) si cinism (daca e sa le tai, taie-le pe lung) in mijlocul unei scene scoase parca dintr-un Inception biblic facut de Diavol insusi. Francis e atat de alunecos si malefic incat nu are nevoie sa "acceseze" visele lui Ross, pur si simplu i-a transformat existenta intr-un cosmar, iar aici il reprogrameaza dupa propriile interese. #2 din episodul 6 Secventa din spital unde Claire vine sa aline suferinta finala a garzii de corp care l-a slujit ca un caine tacut pe Francis vreme de 8 ani. Tipul ii marturiseste ca il detesta pe sotul ei si ca de multe ori si-a imaginat cum o salva din ghearele acestuia. Claire isi abandoneaza pentru cateva secunde armura de gheata, mangaie organul genital al muribundului in ciu...

  Februarie si martie. Valentin, Dragobete, Martisor s.a.m.d. Inimioare, dulcegarii si ghiocei. Ce moment mai bun sa scrii cateva randuri despre comedia romantica daca nu asta?  Un gen stors creativ in fel si chip de scenaristi si muls pana la refuz de producatori. Vorbim de Hollywood. Un gen care a obosit pana la plictiseala, dar care a renascut de nicaieri in 2012 cu prospetimea lui Silver Linings Playbook , pe care industria s-a grabit sa-l garniseasca cu o droaie de nominalizari la Oscar, toate de prima mana. Resuscitare a genului? Poate, dar cine sa fie noua regina a genului? Jennifer Lawrence ?!?  Indoielnic, dar pana sa ajungem acolo, hai sa o luam cu inceputul. Ma rog, nu chiar cu inceputul, ci cu Meg Ryan , regina-mama a comediei romantice recente. America's Sweetheart a domnit mult si bine – din 1989 de la When Harry Met Sally si pana in 2001 la Kate and Leopold . Comediile romantice in care a impartit ecranul cu Tom Hanks , de departe preferatul ei...

Am asteptat House of Cards ceva vreme . Cel mai probabil ati auzit-o deja. Ma incolonez si eu in randurile numeroase ale laudatorilor seriei produse de Netflix . Dincolo de faptul ca arata la fel de bine ca orice top end drama series, lucru care sa zicem tine strict de numarul de 0-uri din buget si numele grele stranse in jurul proiectului, House of Cards are cateva atuuri pe care le gasesti rar in zona tv. Prima oara si prima oara impertinenta de a se duce pe zona politica. Netflix joaca o carte mare aruncandu-se la un subiect pe care retelele de televiziune il considera teren minat. Si tocmai din aceasta penurie dramatica pe zona politica vine interesul initial fata de House of Cards . Interes care ar muri repede de foame daca n-ar fi hranit de o scriitura brici. Cu exceptia lui Sorkin , nu imi vine in cap alt temerar de calibrul lui Beau Willimon - responsabilul cu povestea, personajele si dialogurile din HoC . Personajele sunt atent selectate, e uimitor in cat de putine sta...

De-a lungul anilor 2010-2011 producatorul Keanu Reeves si regizorul Chris Kenneally au discutat cu nume de prima mana din arta cinematografica, Cameron , Lynch , Scorsese , Rodriguez , Nolan , despre vechi si nou, despre pelicula si revolutia digitalizarii, despre cum a fost si cum va fi in cinema. Rezultatul? Documentarul Side by Side . De cautat.

Tin minte ca afisele cu Dujardin & co. pentru Les Infidels au fost considerate prea vulgare si date jos de pe peretii Frantei. Era cam fix anul trecut pe vremea asta, iar Dujardin si The Artist se pregateau de incoronarea completa de la Oscaruri. Mi-am zis ca o sa vad si eu Les Infidels , dar cand a venit in Romania l-am ratat in primele doua saptamani. Apoi am auzit susoteli inveninate si nu am mai iesit in oras sa-l vad. Inevitabilul s-a produs weekend-ul trecut cand aerul frantuzesc al lui Kaboul Kitchen m-a facut sa-i acord o sansa. Les Infidels vrea sa fie un portret al infidelitatii. Masculine, frantuzesti, burgheze si postmoderne. Deci din start un pic limitat dupa poftele mele. Trage de partea sa, ce-i drept, cateva momente surpriza deocheate si golase, dar in rest... canci. Majoritatea intamplarilor de pe ecran se nasc intre sablon si plictisitor previzibil. De exemplu relatia dintre un tip copt si o mandra care-si freaca inca derriere-ul de bancile liceului...

Daca barca de salvare din Life of Pi arboreaza drapelul spiritualitatii, atunci Kon-Tiki e complementarul stiintific corect. Aventura majoritar norvegiana pe apele Pacificului presupune o alegere constienta a unor barbosi cat muntele care, folosindu-se doar de cateva instrumente ale anilor '40, iar in rest lasandu-se pe mana tehnologiilor vechi de mii de ani, traverseaza oceanul de la est la vest, contrar stiintei vremurilor si impotriva tuturor celor care considerau experienta sinucidere curata. Scopul? Sa demonstreze ca Polinezia a fost populata de niscaiva preazteci. Kon-Tiki pleaca deci din cu totul alt punct, dar imparte cu Life of Pi aceeasi calatorie. Motiv pentru care am facut o paralela in cateva cadre tematice aici . Filmul norvegian devine o pledoarie, ce fain e cand filmele vor sa si spuna ceva, in favoarea speciei umane. Da, suntem mici. Si da, Pamantul e mare, iar Universul infinit. Dar spiritul de lupta si curiozitatea ne-au impins intotdeauna dincolo de impo...

Doua filme nominalizate la Oscar ( Life of Pi in categoria cel mai bun fim si Kon-Tiki in categoria cel mai bun film strain) - doua povesti aventuroase pe apele Pacificului - multe elemente in comun. Eroul inaintea aventurii Furtuna Intalnirea cu o balena "Luminatorul" subacvatic Rasarit/Apus Picioare/Maini in apa Ultima privire Un alt frame-colaj, din Moonrise Kingdom, se gaseste aici.

Realizat de Rich Kelly.

Via Jeff Victor. 1986 Sid and Nancy 1992 Dracula 1994 ??? 1997 The Fifth Element 2001 Hannibal 2003 Tiptoes 2004 Harry Potter and the Prisoner of Azkaban 2005 Batman Begins Alte roluri animate pentru: Charlize Theron,   Tom Hanks , Natalie Portman , Johnny Depp .

9 filme nominalizate la categoria Best Picture la cea de-a 85-a gala Oscar. Cine as vrea sa castige? Cea mai simpla intrebare din lume. Beasts of the Southern Wild . E singurul care are vana aia incredibila, singurul pe care stiu ca, peste 10 ani de acum incolo, o sa vreau sa-l revad. Si o sa ma minunez si emotionez la fel. Si o sa ma faca sa ma gandesc. No more comment. Cine o sa castige? Greu de spus, ceea ce face lucrurile interesante, adica exact pe gustul Academiei care se plange ca de la an la an interesul pentru eveniment scade. Batalia se da acum intre Argo si Lincoln . Cel din urma a pornit la drum din pole position. Cand obtii cel mai mare numar de nominalizari din anul respectiv, cand il ai in coltul tau pe good-boy Steven Spielberg si o performanta a lui Daniel Day-Lewis pe care toata lumea o da deja castigatoare, lumea o sa te crediteze cu prima sansa. Dar apoi - in stilul underdog-ului care le place atat de mult americanilor - Ben Affleck si-a sters lacrimile nenom...

Nu stiu altii cum sunt, dar eu de cand eram mic imi pastram ce era mai bun din farfuria cu mancare pentru ultima inghititura. Cam asa am procedat si cu vizionarea celor noua filme nominalizate la Oscar atunci cand am lasat la urma Zero Dark Thirty-ul . Am facut asta pentru ca Hurt Locker-ul de acum 4 ani fost senzational, iar capturarea lui UBL , dincolo de aura de eveniment planetar, se situa la intersectia dintre spionaj, armata si tam-tam politic, adica manusa pentru cuplul Boal scenarist - Bigelow regizor. Venind cu asteptarile astea cat casa filmul e dezamagitor. Thriller fara zvac, drama personala fara greutate, zona politica cam ioc. In materie de tensiune, cu exceptia a doua-trei momente bine construite si cu miza, Zero Dark Thirty e inert si bleg. Inteleg treaba cu munca de birou, cu sutele de ore de inregistrari pe dvd, cu firele subtiri de care eroina se agata, le inteleg pe toate, dar de simtit din ZDT nu se simte mai nimic. Argo , pe care il reclam oricand...

Adevarul gol-golut e ca mi-a venit sa ma opresc din vizionarea lui Amour de vreo trei ori. Nu din cauza ca e un film prost, ci pentru ca e un film infiorator de greu de dus. Haneke face un exercitiu meticulos de analiza, decent si sadic deopotriva, pe un cuplu de varsta a treia pe cale sa-si termine socotelile cu viata. Dragostea infrunta ultimii demoni, boala si neputinta. Amour nu forteaza nicaieri cu cadre ale unei suferinte gratuite, desi ar fi avut de unde. Nu vrea sa stoarca lacrimi. In schimb te invaluie intr-o raceala continua cu efecte dureroase. Cuplul din Amour e atat de natural, de echilibrat, de frumos, de bine sudat si de intelept incat dezintegrarea partilor sale nu iti lasa nicio portita de scapare de miezul sau ingrozitor de trist. Nu poti arata nicaieri cu degetul, nu ai ce constructie teoretica sa ridici care sa te teleporteze din realitatea brutala a filmului. Cadrele fixe, lungi te tin blocat acolo, intr-un apartament parizian oarecare, cu doua perso...