Drive

Nu m-am grabit sa merg la Drive. Nu stiu de unde, dar am avut senzatia clara ca e un action banal cu un vehicul de marketing in persoana lui Ryan Gosling. Mea culpa. E mai degraba o creatie ce aminteste de noul val al filmului american din anii '70, cand cinema-ul era alive & kicking. Povestea e viscerala, cusca existentiala a personajului principal se strange dand la iveala cateva pusee de violenta tulburatoare, un aer schizo pluteste peste cadrele lente si coloana sonora retro semnata Cliff Martinez. Pelicula are o calitate rara: te arunca intr-o stare onirica din care te scoate dandu-te cu capul de toti peretii. Gosling arata din ce in ce mai mult ca un actor de categoria cea mai grea - poate duce orice rol in spate, Oscarurile sunt foarte aproape, iar Mulligan e cea mai buna alegere posibila pentru frantura de gingasie emotiva de care filmul avea nevoie. Imi recunosc slabiciunea personala in cazul ei. Drive are drum liber catre statutul binecuvantat de film cult. Must see.