King's Speech

Am vazut intentionat abia acum castigatorul Oscarului. Sincer sa fiu l-am avut dinainte de incoronarea cinematografica, dar povestea regelui balbait nu m-a atras. In zilele dinaintea decernarii premiilor, cand era aproape sigur ca o sa castige, si imediat dupa ce a luat acasa atatea trofee, l-am evitat ca sa nu fac lucrurile la moda. Nu-mi plac turmele. Dar i-a venit si lui randul. King's Speech e o drama cu lectia de istorie inclusa, scrisa curat, jucata foarte bine - Firth merita Oscarul de la A Single Man, a venit acum - total meritat, bine lucrata - doar din locatiile alese pentru filmare si simti presiunea care-l apasa pe viitorul al saselea George al Angliei, dar... la totale parca prea subtire pentru un premiu ca Oscarul. O sa urmeze intrebarea logica: dar ce film l-ar fi meritat? In ordinea preferintelor mele: True Grit, Inception, 127 Hours. Si n-am vazut Winter's Bone.

Pentru mine marele minus al lui King's Speech e latura psihologica. Schiloada! Trivializarea ca strategie de a face fata unor momente ce par coplesitoare e o solutie foarte buna - si eu in facultate de frica unor profi dati naibii, mi-i imaginam in tot felul de ipostaze penibile pentru ca sa ma relaxez inainte sa intru la un examen, functioneaza! La fel de utile sunt si toate exercitiile fizice specifice, nu degeaba se antreneaza comentatorii inaintea unui meci. Toate astea sunt utile, dar n-ar avea efect durabil daca nu s-ar lucra si chestiunea psihologica. Si cum se intampla asta in film? Pai la un moment dat Lionel ii spune elevului sau cu sange albastru - Nu mai ai 5 ani, nu trebuie sa-ti mai fie frica de asta! That's it? Credeti-ma, daca ar fi asa simplu, din nomenclatorul ocupatiilor am putea sterge imediat breslele psihologilor, psihoterapeutilor si psihiatrilor.