DMovieblog

Habar n-am cum au fost la fata locului, dar la televizor premiile s-au vazut destul de rau. Sonorizare execrabila, cateva momente ratate, emotii atat de mari incat dincolo de "multumesc" nu auzeai nimic dinspre laureati. Putini oameni relaxati, printre ei Mihaileanu, Bucur, Ivanov, Porumboiu. Carabat cu niste dificultati de urcare pe scena prea abrupta pentru varsta lui. Montati, fratilor, o bara, ajutati-l careva sa urce! Oricum momentul a fost 100% rasuflat cu prezentari scolaresti gen "ne-a invatat ABC-ul scenariului"... Inteleg ca exista sponsori, foarte bine, sa-i promovam in sus si-n jos, dar de aici si pana la aparitia reprezentantilor lor pe scena e cale lunga. Sunt lucruri care nu sunt de vanzare. In fine... la mai mult si la mai mare pana data viitoare. Premiile, asa cum ma asteptam, au virat-o spre Politist, adjectiv. Cel mai bun film, regie, scenariu, actor principal, actor secundar, imagine... crema. Concertul a avut parte de cateva recunoasteri secunda...

Duminica, vreme caineasca. Numai buna pentru drama castigatoare la Berlin semnata Florin Serban. Mergem la Studio, Bastia-ul cinematografiei europene in Bucuresti. Vreo 60 de suflete, ii profilam scurt: young, in jur de 25-30, medium +, probabil jumate lucreaza in zona film, teatru, arte plastice. La cum arata treaba, cu toate ca intrarile in cinematograf sunt intr-un adevarat boom, mai mult de 35.000 de spectatori platitori nu face. Si nu inteleg de ce Florin Serban tine sa faca. Sa ne lamurim: filmul lui e foarte bun, dar nu e un film comercial. O molusca iesind dupa vizionarea intamplatoare n-o sa-l recomande niciodata. Au contraire. E un film de festival, de premii, numai bun ca la urmatorul proiect finantarea sa se gaseasca mult mai lesne. Dar pana sa ajung la film, trebuie sa va povestesc cum ploua la Studio. Cam pe la jumatatea salii, la marginea din stanga a randurilor, picura din tavan. Pic, pic, pic. Incet, dar cu o consecventa demna de picatura chinezeasca. Unii sunt amuzati...

Zilele trecute au aparut in presa niste poze cu Jojo iesind goala dintr-o piscina si imbratisand un barbat mai in varsta decat ea. Nu era vorba de vreun amantlac dat in vileag de paparazzi, ci de scurgerea calculata de imagini catre presa dinspre cel mai recent film semnat Sergiu Nicolaescu - Poker. Poker despre care la vremea lui citisem ca va fi o comedie muzicala. Ce-am citit & vazut zilele astea suna mai degraba a drama cu ceva s*x, semn ca producatorii l-au intors din drum pe maestru. In fine, asta e alta discutie... Am tot auzit comentarii despre Jojo nud (ca e, ca nu e, ca e prea, ca e cam), realitate/fictiune, rolul nuditatii etc. si m-am gandit care e actrita cea mai dezbracata pe ecran. Concluzia mea nu e una finala si evident exclude filmele 3x... Cea mai nuda pe ecran este... Kate Winslet. Britanica detinatoare de Oscar nu s-a dat inapoi de la scenele deocheate, ba mai mult pare sa fi avut lipici la ele indiferent ca partenerii ei erau barbati, femei, statui (da! statui...

Silfidele premii Gopo (aflate abia la editia cu numarul 4 si cu putina marfa in galantar pentru cei 400 de votanti) se vor inmana luni (29 martie) intr-o ceremonie gazduita de Mihai Calin. Daca anul trecut Restul e tacere a lui Nae Caranfil a adunat 8 trofee, fiind completat de Boogie cu 4, anul asta marele castigator va fi (imi imaginez eu) Politist, adjectiv. Singurul titlu care ar putea emite pretentii e Le Concert, dar cum nu e perceput ca "romanesc" cu adevarat, cam iese din discutie. Sper sa vad documentarul Lumea vazuta de Ion B. castigator la categoria sa, iar Amintirile din epoca de aur au deja asigurat premiul publicului - fiind cel mai vizionat titlu autohton in salile de cinema pe anul trecut. Vorbim apres.

Besson aluneca incet, dar sigur, de la plus comercial la comercial minus, multumindu-se cu din ce in ce mai putin. Form Paris with Love se vrea un fel Shoot’em Up, doar ca nu ii iese mai deloc. Travolta e singurul care pare sa fi inteles ideea, asa ca by overdoing his job reuseste sa-ti ia un pic ochiul de la un plot previzibil si gaunos. Banuiesc ca alegerea lui Jonathan Rhys Meyers a fost una de marketing – capitolul 3: cum aduci femeile in sala de cinema la un action pack cu iz de spionaj pe care il tragi in cateva strazi dosnice pariziene plus un cadru pe turnul Eiffel ca sa ai ce pune pe poster. Nimic nou sub soare.

M-am dus sa vad noul documentar HBO cu inima indoita. Vechile balciuri nu-mi sunt prea dragi. Dresura de animale mi se pare absolut oribila. Cum sa pui un urs sa stea in maini? Apoi vin ciudateniile naturii pe care azi le respingi in toate tabloidele. Doamnelor si domnilor, ceva ce nu s-a mai vazut: intra in scena femeia diavol! Parca saptamana trecuta am vazut poze cu o chinezoaica la 101 ani careia ii cresc coarne... Urmeaza jongleriile si micile trucuri care par astazi banale, in conditiile unor megaspectacole de magie. Vin si acrobatii care au evoluat in timp catre sportul de performanta plus niste tiribombe care azi au devenit ditamai parcurile tematice care se bat in recorduri de numar de G-uri. Asa ca... nu ma asteptam la prea mult de la Circul Vesel. Am descoperit insa o familie adevarata, oameni care au lucrat cu placere si au ajuns la o batranete senina. Si care tes aproape natural o plasa de amintiri in care spectatorul se poate arunca linistit pentru ca va gasi un amestec s...

Blogul asta sta sub semnul lui "Just hit play". Asa a fost din prima zi. Eu sunt in stare sa vad multe porcarii, rezist bine. Sa-i zicem deformatie profesionala. Cu toate astea dupa 50 de minute de Couples Retreat am dat stop. Nu e cel mai prost film pe care l-am vazut vreodata, nu, dar cu siguranta e un film din categoria laba (am detaliat cu alta ocazie). 50 de minute de... comedie in care nici macar n-am zambit o singura data. Absolut jalnic. Plot care trece din zona deloc magulitoare a stupiditatii in cea dezolanta a retardului. Si Jean Reno cu burtica p-afara si codita facand pe terapeutul de cuplu. Imposibil de mers mai departe. Cu riscul de a rata instructorul yoga ... ultrapromovat in trailer.

Scott Stewart e un tip care a lucrat efecte speciale la o duzina de blockbusteruri din ultimii 10 ani si care odata cu Legion isi face debutul in dublu rol, de co-scenarist si regizor, in liga celor mari. Un debut subtire pentru ca nimeni nu pare sa stie ce vrea de la acest film. Ca gen suntem intr-un action comestibil, dar cineva tine mortis sa creioneze si personaje. N-are prea mult timp si oricum il umple cu clisee asa ca rezultatul e compus din niste scene de actiune de bun simt intre care se dezvolta submediocru niste personaje bidimensionale. Uneori replicile vin la misto, ceea ce n-ar fi deloc rau (I'm gonna look for the Bible. Why? Because somebody here needs to pray), doar ca in alte momente replicile se vor pline de emotie si cu mesaj. And they suck! Plotul e cam pompos si la ordinea zilei - suntem intr-o apocalipsa religioasa cu un usor iz de vampire/zombie movie, dar se arunca atatea ingrediente in ciorba si raman atatea semne de intrebare incat... e mai indicat sa nu-t...

Cel mai recent film semnat Giuseppe Tornatore (n-a mai facut nimic de la Sconosciuta din 2006) se cheama Baaria - La Porta del Vento. De cand a deschis festivalul de la Venetia din toamna lui 2009 l-am tot cautat si, in sfarsit, am facut rost de el. Cel mai mare proiect Tornatore: s-au folosit mai mult de 35.000 de figuranti, vreo doua duzini de actori cu nume din peninsula, coloana sonora a inconfundabilului Ennio Morricone, s-a recreat pe coasta tunisiana un oras tipic sicilian replica la Bagheria, locul unde s-a nascut Tornatore. Totul pentru ca autorul sa faca ce face ce face el demult, dar ce face atat de bine. Sa spuna o poveste despre destin, sa captureze lumina si emotie pe pelicula. Sigur ca sunt teme si motive comune cu Novo Cinema Paradiso sau cu L'uomo delle stelle pentru ca Tornatore s-a intors la obarsie, la matca, numai ca accentul nu mai cade pe un personaj si pe destinul sau, ci pe un oras. Manevra e una dificila pentru scenaristul Tornatore care trebuie sa-si inti...

Voice over de la Happy Fish, absolut genial.

Sa mergi sa vezi Alice-ul in 3d in sala de cinematograf e ca si cum ai servi capsuni cu frisca. Vizual incantator. De preferat e sa nu mergi la Cinema Pro fiindca risti, ceea mi s-a intamplat pe propria piele, sa ai un sonor atat de jos incat auzi cum rontaie cineva floricele 3 randuri mai jos. Chiar si in conditiile astea sala a fost vrajita si a existat un moment cand am simtit la propriu ca lumea sta imobila ca in transa. Burton face un Alice relaxat, cu un personaj principal ajuns dincolo de adolescenta, adaptand intr-un fel care poate sa nemultumeasca doritorii de Alice clasic. Poate si cei care il apreciaza pe Burton intunecat vor fi surprinsi cat de colorat si vesel e pe alocuri ultimul sau film (desi nu lipsesc momentele sale subversive). Sa fi fost poate mana studiourilor Disney? Habar n-am, dar rezultatul e ok, iar my personal favourite ramane motanul Cheshire...

Cel mai reusit segment, scris si regizat de Joshua Marston.

Ceremonia gazduita de cei doi baieti din It's Complicated (Steve Martin si Alec Baldwin) a avut cateva momente albastre. Inca un semn pentru mine ca urma incoronarea lui Avatar. Se perinda pe scena castigatori asteptati: Mo'nique, Up, Waltz, Bridges - la a cincea nominalizare, prima datand din 1971 pentru un rol secundar, Bullock - care isi ridicase cu o seara inainte personal Zmeura de Aur pentru All About Steve. Surpriza mare la film strain. Ma asteptam ca Weisse Band-ul sa nu castige, desi era dat favorit cert, dar banii mei erau pe Profet. A iesit El Secreto de sus Ojos. N-am vazut, nu comentam. Se dau premiile pentru partea de sunet - Hurt Locker ia 2 premii. Se dau cele pentru efecte si cinematografie. Le ia Avatar. Treaba merge cap la cap. La costume castigatoarea e la treia statueta (acum cu The Young Victoria) din 5 nominalizari (anterior luase pentru Aviator si Shakespeare in Love). Si the grand finale, anticipat de premiul pentru scenariu original luat de Mark Boal p...

Aceleasi reguli ca si la Paris, je t'aime: 2 zile de filmare, o saptamana pentru montaj, o singura tema generala - dragostea si ditamai metropola. Cum a iesit? Reprezentativ pentru New York - se vorbesc vreo 6 limbi & apar vreo 5 religii, nu lipsesc taxiurile galbene, e mai aglomerat, mai intortocheat, mai incrucisat si mai vulgar decat PJT. Mai surprinzator, mai picant si mai legat intr-un intreg fata de primul film al francizei, dar, si aici e marele minus, fara niciun segment care sa te dea cu adevarat pe spate (ceea ce PJT reusea de doua ori). In comun cu primul film sunt Natalie Portman (care aici debuteaza regizoral), o lista incredibila de nume pe afis - regizori, scenaristi si actori si coloana sonora beton. Runtime 1 ora 43 de minute. I=1, Love=4, You=3. PS. Urmeaza Shanghai, I Love You in 2011.

Dupa ce un producator de la Hurt Locker a primit interdictie la festivitatile de Oscar pentru ca a trimis un mail in care ruga lumea sa roage lumea sa dea un vot pentru filmul independent in dauna celui cu buget, a venit randul lui Sacha Baron Cohen sa fie tras pe linie moarta. Cica pregatea niste glumite referitoare la the blue movie... asa ca organizatorii l-au trimis la plimbare. Inca un semn ca industria/comertul vrea sa-si incoroneze regele.

Un Prophet (pe care inca mai sper sa-l vad cu un Oscar in cateva zile) a rupt in doua premiile Cesar luand o caruta de trofee printre care cel mai bun film, cel mai bun scenariu, cel mai bun actor principal masculin si secundar masculin, cele mai bune decoruri, cel mai bun montaj... Le Concert a luat si el doua premii minore - muzicale ambele. Iar la categoria cel mai bun film strain intr-o batalie bizara intre Avatar si Slumdog a iesit invingator Clint Eastwood cu Gran Torino. Nu pot sa zic decat: Vive la France! Lista completa a premiilor la: http://www.lescesarducinema.com/#palmares

In weekend imi zic "hai sa vad un documentar". Intre Bus 174 si Man on Wire. Dau cu banul. Iese Man on Wire. Dau play. Colaborare bbc/discovery despre un artist pe sarma care a facut istorie. Habar n-aveam. Suntem in anii '70 - ultimele valuri hippie resimtite in Franta, o tara cu propria ei natura boemo-revoltata. Tanarul Philippe Petit - un tip care traieste din jonglerii si mici trucuri facute pentru amuzamentul orasenilor - ajunge sa danseze pe sarma in fata parizienilor deasupra Notre Dame-ului. Fiindca senzatia ii place, atunci cand afla ca la New York se construiesc turnurile WTC, el ia decizia nebuniei totale: traversarea lor la o inaltime ametitoare pe sarma. Sigur ca daca n-ar fi nu s-ar povesti, deci da, the frenchman has done it pe 4 august 1974, dar dincolo de reusita lui sunt cateva lucruri nemaipomenite la Man on Wire. Mai intai e ca reuseste sa iti schimbe perspectiva: daca la inceput ti se pare ca tipul are probleme la mansarda, la final intelegi de ce a ...

Originalul in spaniola, subtitrare in engleza.