Le Concert

Prima descindere la cinematograful din mallul din Cotroceni. Parcare hiperaglomerata. Coada imensa la bilete. Noroc ca am venit cu o ora mai devreme cu gandul sa vizionam ultima minune comerciala a orasului. Lumea se calca in picioare pentru Avatar. Se impinge, se striga, mai vreau un imax, are cineva 2 la 3d, cine are rezervare sa mearga in fata... Ajungem la casa. Cer bilete pentru Le Concert. Am senzatia ca s-a facut liniste in jurul meu. Nu cred ca e de bine. Daca tot suntem acolo luam bilete si pentru Parnassus. Iesim din multime cu greu. E ca pe vremuri la Patria cand cumparam bilete la suprapret de frica ca nu o sa mai ajung la casa in timp util.

Sala 15 Tomi. Pasta de tomate e promovata pe husele scaunelor si pe ecran. Mult spatiu pentru picioare. Niceee. Lume multa. Si tot mai vin. Cred ca suntem 50-60. Not bad. Si incepe Le Concert, pe care mi l-a laudat multa lume si de care s-a luat cel putin la fel de multa lume. O zic din start: Le Concert e thumb up! Radu Mihaileanu neschimbat. Ii place mixul Europei de Est (rusi, tigani, evrei) pus fata in fata cu o cultura vestica (franceza, in cazul asta). Ii place umorul, dar dincolo de el vine cu o poveste si cu un mesaj. Il vezi venind? Da. Deranjeaza asta? Deloc. Punctul de plecare e unul cat se poate de veridic: sute de mii de oameni au fost deprofesionalizati de comunisti. Profesori, scriitori, muzicieni... deveniti taximetristi, soferi pe ambulanta sau ingrijitori. Ce se intampla dupa 30 de ani? Si de aici incepe povestea concertului.

S-a spus ca umorul din film e unul low. Nu e cazul. S-a spus ca umorul e facut pe spinarea unor stereotipuri vizavi de etnii si categorii sociale. Da, e adevarat. Dar mintea umana lucreaza cu astfel de generalitati (orice manual de psihologie spune asta), filmul nu jigneste, ci mai degraba uneste (asa ca e departe de efecte nocive), iar la final nu umorul e scopul filmului - e doar un ingredient care face povestea sa alunece mai usor. Dovada cea mai buna ca filmul se lipeste de tine e finalul, cand o secventa lunga (cred ca undeva la 12 minute) de concert de muzica clasica trece intr-o singura clipa in care se condenseaza povestea unor vieti si unor vremuri. De vazut.