Experienta mea cu Netflix si unde cred s-ar putea duce toata treaba asta
Am fost abonat Netflix US folosind un proxy server vreme de aproape 2 ani. Dupa lansarea worldwide, o vreme m-am fugarit cu ei incercand sa-mi pastrez accesul la library-ul american. Nu sunt insa vreun tech wiz ca Ionita asa ca m-am lasat repede pagubas. Pana la urma platesc ca sa am un serviciu asa cum mi-l doresc, nu sa ma chinui sa-l pot accesa. M-am uitat la varianta romaneasca si am dat-o repede la o parte - psihologic nu pot da aceiasi bani pe de 10 ori mai putin continut.
Intre timp insa stirile despre serviciile de streaming nu contenesc. E inevitabil ca asta va conduce si la o fragmentare a pietei. Mai intai in State pentru ca acolo e miezul, dar si in alte teritorii. Netflix o sa piarda clienti sau potentiali clienti si in fata unor jucatori locali cu adaptabilitate sporita si in fata unora internationali care vor construi la randul lor produse de top. Si aici consumatorii vor invata sa se descurce dupa nevoi si posibilitati.
Eu de exemplu, si pe baza experientei din ultimii ani, stiu ca nu prea consum Netflix in ianuarie, februarie si martie. Consum filme de Globuri, de Oscar si de Gopo. Apoi din aprilie e vreme buna si playoff in NBA, deci dau skip. Iunie, iulie, august sunt luni de stat afara si in vacanta. Pauza again. Septembrie e la granita. Abia in octombrie, noiembrie si decembrie consum mult si simt ca vreau Netflix. 3 luni de zile in care recuperez lejer tot ce au produs si ma intereseaza in anul respectiv.
Sigur vor exista consumatori care vor simti nevoia sa vada serialele/filmele la momentul lansarii. Si sigur ca strategia Netflix este sa imparta continutul ca sa tina interesul de-a lungul intregului an. Dar cate produse sunt cu adevarat outstanding? Cate ale altor servicii de streaming vor fi si mai outstanding? Binge watching-ul se va intoarce, mi se pare mie, impotriva celor care l-au pus pe tava consumatorului. Netflix poate sa opteze pentru abonamente diferentiate - lunar mai scump, anual mai ieftin, dar vom vedea si care va fi rezistenta consumatorilor si cum va arata competitia intre ofertele serviciilor de streaming.
Comments