Comoara

Comoara lui Corneliu Porumboiu putea fi un scurtmetraj foarte bun. Dar sa intinzi povestea, sa tragi de ea pana la durata unui lungmetraj e nedrept fata de publicul spectator.  



E ca si cum, in locul unui tort, primesti o prajiturica. Si aia cu defect pentru ca in multe secvente actoria e de lemn, se joaca mecanic, inexpresiv, chiar cu momente cu scapari de replica vizibile. Stiu, stiu, o sa-mi ziceti ca nu se poate, filmul a luat premiu la Cannes. Habar n-am care e povestea premiului Un Certain Talent, dar pe mine Comoara m-a dezamagit grozav - poate tocmai din cauza asteptarilor create. Cum naiba sa intru in poveste inghitind, pe nemestecate, faptul ca un vecin cu datorii la banca si somer ii cere altui vecin 800 de euro imprumut, asa din senin? Cei doi nici nu sunt amici, cine naiba face asta? Personajul asta somer si cautand comori are niste schimbari de dispozitie pe care nu le-am inteles niciaieri in film... Si lista poate continua.

Singurul lucru bun pe care il are de partea lui e mesajul - surprinzator si pozitiv, livrat concentrat in ultimele minute ale peliculei. Hai sa adaug aici personajul si interpretarea tipului care vine cu detectorul de metale (Cornel parca), dar cam atat. 




2 din 5, modest in my book. A fost sau n-a fost? ramane cel mai bun film Porumboiu. 32/104/2015.




Comments

Popular posts from this blog

10 replici tari din Secretul lui Bachus

Film si fotbal