Upstream Color
Omul-orchestra sau freak control-ul, dupa cum preferati, Shane Carruth la al doilea sau film. De la Primer stii cum vor sta lucrurile: vei vedea filmul prima oara, vei avea cateva revelatii si o gramada de semne de intrebare. Vei citi cateva lucruri pe net - in cazul lui Upstream Color materialul de pe indiewire e fix ce trebuie - si il vei vedea avid a doua oara. Narativ iti vei fi raspuns la cam toate semnele de intrebare, dar vor fi aparute altele noi, meta-urile, alea legate de semnificatii si ce vrea sa spuna Carruth.
Cu un buget cat de cat ok fata de penuria de resurse de la debut si cu o stilistica aparte - ermetic as usual, mai putin vorbaret, dar exploatand maximal imaginea, si cu predilectia sa constanta in a folosi sunetul in tot felul de scopuri narative - Upstream Color e in mod evident mai putin pretentios decat Primer. Acolo era nevoie de un minidoctorat in matematica si de altul in fizica, aici autorul lasa mai multe ancore de care sa te agati si all in all povestea e una liniara. Evident ca nu primesti nimic mura in gura - sunt zeci de minute fara o replica vorbita. Si e mai mult feeling decat in Primer, un film care iti crapa neuronii, dar inert emotional. Upstream-ul construieste pe o incredere dincolo de ratiune intre personajele sale si dezvolta o relatie bajbaind catre adevar si libertate. E parte sf in cheie minora - niscaiva experimente pe oameni si porci - parte drama intima. Cu happy-end, doar ca nu unul fals cu dintii stralucind la vedere, ci aspru si meditativ.
Daca si ce vrea filmul/autorul sa zica despre noi, despre cum traim astazi, despre bine si rau, despre natura si natura umana, asta e o alta discutie. Cu multe interpretari posibile. In cheia mea de lectura din momentul asta: primul personaj negativ - "hotul" - vorbeste despre sclavia materiala in care traim. Dar Carruth nu-i acorda decat o importanta secundara, el exista doar atata vreme cat exista cel de-al doilea personaj negativ - "sampler"-ul. El e cel care aduce o compromitere profunda, sufleteasca. Primul hot vine si pleaca, al doilea e in tine tot timpul. Si totusi exista scapare/speranta.
5 din 5, exceptional, pentru cinefili cu experienta.
Cu un buget cat de cat ok fata de penuria de resurse de la debut si cu o stilistica aparte - ermetic as usual, mai putin vorbaret, dar exploatand maximal imaginea, si cu predilectia sa constanta in a folosi sunetul in tot felul de scopuri narative - Upstream Color e in mod evident mai putin pretentios decat Primer. Acolo era nevoie de un minidoctorat in matematica si de altul in fizica, aici autorul lasa mai multe ancore de care sa te agati si all in all povestea e una liniara. Evident ca nu primesti nimic mura in gura - sunt zeci de minute fara o replica vorbita. Si e mai mult feeling decat in Primer, un film care iti crapa neuronii, dar inert emotional. Upstream-ul construieste pe o incredere dincolo de ratiune intre personajele sale si dezvolta o relatie bajbaind catre adevar si libertate. E parte sf in cheie minora - niscaiva experimente pe oameni si porci - parte drama intima. Cu happy-end, doar ca nu unul fals cu dintii stralucind la vedere, ci aspru si meditativ.
Daca si ce vrea filmul/autorul sa zica despre noi, despre cum traim astazi, despre bine si rau, despre natura si natura umana, asta e o alta discutie. Cu multe interpretari posibile. In cheia mea de lectura din momentul asta: primul personaj negativ - "hotul" - vorbeste despre sclavia materiala in care traim. Dar Carruth nu-i acorda decat o importanta secundara, el exista doar atata vreme cat exista cel de-al doilea personaj negativ - "sampler"-ul. El e cel care aduce o compromitere profunda, sufleteasca. Primul hot vine si pleaca, al doilea e in tine tot timpul. Si totusi exista scapare/speranta.
5 din 5, exceptional, pentru cinefili cu experienta.
Comments