Captain Phillips
Primul Greengrass dupa Green Zone-ul din 2010 e o ecranizare chirurgicala - exacta, riguroasa, sigura, dar rece si cu multe aspecte "uitate" inafara celor 130 de minute vizionate. Ce-i mai naspa e ca la final ramai cu aerul ala de oda inchinata profesionistului din fortele speciale americane, desi Captain Phillips are multe de oferit privitorului.
Tom Hanks intra cat se poate de bine in pielea capitanului Richard Phillips, capturat in 2010 de piratii somalezi si eliberat la capatul unei experiente epuizante si terifiante de Navy SEALS. Filmul bazat pe memoriile acelor evenimente e credibil si solid all around. Prima jumatate e un Home Alone cat se poate de serios cu capitanul lui Maersk Alabama apeland la tot felul de strategii si trucuri pentru a-i tine departe pe piratii somalezi. A doua jumatate se desfasoara tot pe apa, dar devine hiperclaustrofobica si din ce in ce mai presanta temporal. Din punctul asta de vedere Captain Phillips se simte pe bune, e destept ca e retinut la vorbe si insurubat cum trebuie pe stare. Il traiesti intens pana aproape de final.
Si atunci ce nu mi-a placut? Mai intai stangacia cu care abordeaza conditia privitorului. Marea majoritate a oamenilor care vad Captain Phillips cred ca filmul, desi real, e o situatie-limita rar intalnita si absolut speciala. Gresit, anul trecut 540 de oameni erau ostatici in zona de coasta somaleza. 540! Pe care, apropo, nu s-au grabit sa-i salveze baietii 4X4 de la Navy SEALS. Si asta pentru ca navele marinarilor nu sunt sub pavilion american. Unii dintre ei stau si ani de zile prizonieri asteptand recompense pe care armatorii refuza sa le plateasca... Filmul mai pacatuieste si pentru ca prinde putin spre deloc motivatiile combatantilor. La un moment dat, intr-o discutie aprinsa de pe Maersk, se inteleg cateva lucruri: cum companiile de transport vor o eficienta a costurilor - echipaj minim, traseu optim fara sa se tina cont de primejdii. Dar cam atat din partea unei industrii care "misca" 90% din bunurile care se produc in toata lumea! Cat despre somalezi, blank. O imagine cu un sat sarac si un moment in care Muse bajbaie ceva despre cum ar vrea si el in America... Poate ca vorbesc prostii, dar nu cred ca te poti ascunde sub eticheta de "ecranizare fidela", mai ales cand vrei sa faci un film mare.
3 din 5, bun. De consumat, dar nimic memorabil.
Tom Hanks intra cat se poate de bine in pielea capitanului Richard Phillips, capturat in 2010 de piratii somalezi si eliberat la capatul unei experiente epuizante si terifiante de Navy SEALS. Filmul bazat pe memoriile acelor evenimente e credibil si solid all around. Prima jumatate e un Home Alone cat se poate de serios cu capitanul lui Maersk Alabama apeland la tot felul de strategii si trucuri pentru a-i tine departe pe piratii somalezi. A doua jumatate se desfasoara tot pe apa, dar devine hiperclaustrofobica si din ce in ce mai presanta temporal. Din punctul asta de vedere Captain Phillips se simte pe bune, e destept ca e retinut la vorbe si insurubat cum trebuie pe stare. Il traiesti intens pana aproape de final.
Si atunci ce nu mi-a placut? Mai intai stangacia cu care abordeaza conditia privitorului. Marea majoritate a oamenilor care vad Captain Phillips cred ca filmul, desi real, e o situatie-limita rar intalnita si absolut speciala. Gresit, anul trecut 540 de oameni erau ostatici in zona de coasta somaleza. 540! Pe care, apropo, nu s-au grabit sa-i salveze baietii 4X4 de la Navy SEALS. Si asta pentru ca navele marinarilor nu sunt sub pavilion american. Unii dintre ei stau si ani de zile prizonieri asteptand recompense pe care armatorii refuza sa le plateasca... Filmul mai pacatuieste si pentru ca prinde putin spre deloc motivatiile combatantilor. La un moment dat, intr-o discutie aprinsa de pe Maersk, se inteleg cateva lucruri: cum companiile de transport vor o eficienta a costurilor - echipaj minim, traseu optim fara sa se tina cont de primejdii. Dar cam atat din partea unei industrii care "misca" 90% din bunurile care se produc in toata lumea! Cat despre somalezi, blank. O imagine cu un sat sarac si un moment in care Muse bajbaie ceva despre cum ar vrea si el in America... Poate ca vorbesc prostii, dar nu cred ca te poti ascunde sub eticheta de "ecranizare fidela", mai ales cand vrei sa faci un film mare.
3 din 5, bun. De consumat, dar nimic memorabil.
Comments