Como agua para chocolate / Like Water for Chocolate
Como agua para chocolate a fost mult timp, din 1992 de la lansare si pana recent, filmul de limba spaniola, mexican de origine, cu cele mai mari incasari in Statele Unite. O poveste transgenerationala despre dragoste si destin ecranizata cu bune si rele.
Povestea, dupa romanul de debut al Laurei Esquivel, e comuna atunci cand pune in contrast dragostea arzatoare dintre Tita si Pedro si mama Titei si traditiile vremii. Sigur ca e nasol cand inima nu e lasata sa-si vada de ale ei, dar imposibilitatea asta e atat de mulsa cinematografic si atat de departe spatio-temporal de noi astazi incat ai senzatia ca urmaresti o telenovela de generatie veche.
In schimb atunci cand fuge cu povestea din realitate intr-un fantastic la care parca sud americanii sunt cei mai priceputi din lumea asta, filmul se ridica mult peste asteptari. Retetele mostenite de Tita, emotiile picurate de ea in ceea ce gateste si efectele pe care le vezi la cei care servesc mancarea ei fac din Como agua para chocolate un film care merita sa fie vazut. Si cand da frau liber pasiunii filmul vine pe plus. La fel si cu finalul bine cantarit - o poveste cu forta emotionala ca cea din film isi gaseste un capat de drum inspirat, poate dureros, poate fericit, chestie de interpretare.
Ca si realizare cinematografica filmul lui Alfonso Arau a strans o caruta de premii si nominalizari, dar uitandu-ma astazi la el e greu sa treci peste defecte. Nu pot sa nu ma gandesc la cat ar fi putut castiga - un castig a la Godfather - cu cateva secvente de atmosfera. Fimul e subtirel pe zona asta si i-ar fi prins din plin sa arate mai mult tocmai din traditiile pe care mama Titei le tot reclama. Montajul - zici ca filmul a trecut el insusi prin Revolutia Mexicana pe care filmul o atinge tangent - lasa si el de dorit. Una peste alta, 2 si jumatate din 5, acceptabil pentru mine.
Povestea, dupa romanul de debut al Laurei Esquivel, e comuna atunci cand pune in contrast dragostea arzatoare dintre Tita si Pedro si mama Titei si traditiile vremii. Sigur ca e nasol cand inima nu e lasata sa-si vada de ale ei, dar imposibilitatea asta e atat de mulsa cinematografic si atat de departe spatio-temporal de noi astazi incat ai senzatia ca urmaresti o telenovela de generatie veche.
In schimb atunci cand fuge cu povestea din realitate intr-un fantastic la care parca sud americanii sunt cei mai priceputi din lumea asta, filmul se ridica mult peste asteptari. Retetele mostenite de Tita, emotiile picurate de ea in ceea ce gateste si efectele pe care le vezi la cei care servesc mancarea ei fac din Como agua para chocolate un film care merita sa fie vazut. Si cand da frau liber pasiunii filmul vine pe plus. La fel si cu finalul bine cantarit - o poveste cu forta emotionala ca cea din film isi gaseste un capat de drum inspirat, poate dureros, poate fericit, chestie de interpretare.
Ca si realizare cinematografica filmul lui Alfonso Arau a strans o caruta de premii si nominalizari, dar uitandu-ma astazi la el e greu sa treci peste defecte. Nu pot sa nu ma gandesc la cat ar fi putut castiga - un castig a la Godfather - cu cateva secvente de atmosfera. Fimul e subtirel pe zona asta si i-ar fi prins din plin sa arate mai mult tocmai din traditiile pe care mama Titei le tot reclama. Montajul - zici ca filmul a trecut el insusi prin Revolutia Mexicana pe care filmul o atinge tangent - lasa si el de dorit. Una peste alta, 2 si jumatate din 5, acceptabil pentru mine.
Comments