Les aventures extraordinaires d'Adèle Blanc-Sec

Benzile desenate cu domnita Blanc-Sec au aparut din mintea si mana lui Jacques Tardi la mijlocul anilor '70. Franco-belgienii au o traditie respectabila pe acest taram, iar Luc Besson a mirosit potentialul personajului - o varianta feminina a lui Indiana Jones - si al povestii - un pterodactil readus la viata in Parisul secolului trecut. Cum trend-ul comic books-urilor era si este, Besson s-a miscat repede si a venit cu Adele Blanc-Sec chiar inaintea primei portii de Tintin.

 

Filmul nu depaseste foarte multa vreme stadiul unei ghidusii pentru copii. Expozitiunea e facuta cu un voice over gros - un soi de povestitor pentru cei mici - si se lungeste din cale-afara de tare. E drept ca ne plimba de la piramidele egiptene si pana pe bulevardele Parisului. E multa culoare, multa viata si mult umor de personaj la nivelul Tom & Jerry. Plus efecte speciale cu care producatorilor nu are de ce sa le fie rusine. Asadar categoria demografica pana in 12 ani e pe deplin satisfacuta.



Ce mi s-a parut mie intrigant e ce se petrece de la jumatate incolo. Daca Indy calatorea cumva fara un scop precis, de pofta aventurii si din dorinta de a descoperi artefacte, Adele trece prin tot ce trece cu un scop mult mai puternic si bine definit: vrea sa-si faca bine sora ramasa paralizata dupa un meci de tenis in timpul caruia chiar Adele a izbit-o cu mingea in cap. Flash back-ul acelei zile fatidice si imaginea Agathei din prezent, plus cateva scene cu Adele goala in cada, sunt mai degraba orientate catre un public (ceva) mai matur. 3 din 5, bun in my book.