Domestic

La Studio, intr-o sala trei sferturi goala. Un pic dezolant fata de bataia de la Pozitia copilului. Patalamaua berlineza atarna mai greu decat o promovare bine facuta. Ce-i drept, bine facuta, dar cam mincinoasa. Am venit in sala cu o asteptare clara: o comedie cu blocatari si animalele lor de companie. N-am bagat prea tare in seama ca prima parte se numea "morti domestice" si m-a lovit rau tragismul filmului. Cum americanii mint ca fac filme destepte, asa si Domestic minte ca e comedie. Mai bine zis minte cand spune ca e o comedie lejera. Scopul e acelasi, la noi si aiurea, filmele trebuie sa faca spectatori.

Domestic e o dramedie care salta de cateva ori in timp - asa ca atentie la elementele naturale si la dialogul personajelor ca sa intelegeti ce si cum, filmata in cateva interioare extrem de placute prin culoare si familiaritate, destept construite, trasa in cateva cadre lungi, din prima, dar repetate probabil indelung pentru ca functioneaza extrem de eficient - personajele beneficiaza de o logoree speciala, vorbesc mult si unele peste altele ca intr-o familie obisnuita. Domestic insurubeaza pe axa animalelor de companie mai multe povesti despre viata pe o orizontala a blocului: din familia administratorului de bloc, din cea a unui taximetrist si... o a treia care pentru mine a ramas cumva incerta, din familia unui tanar. Parte din ce se vede in Domestic e o reluare a scurtmetrajului Colivia, iar atmosfera de bloc am mai vazut-o tot la Sitaru in Cheful. La fel de autentica si acolo si aici. Actorii sunt meseriasi - Gigi Ifrim are cel mai suculent personaj si il stoarce bine de tot, dar si Titieni si Ioana Flora mi-au placut foarte mult.

3 din 5, bun in my book. Nu-l ocoliti.