Zero Dark Thirty

Nu stiu altii cum sunt, dar eu de cand eram mic imi pastram ce era mai bun din farfuria cu mancare pentru ultima inghititura. Cam asa am procedat si cu vizionarea celor noua filme nominalizate la Oscar atunci cand am lasat la urma Zero Dark Thirty-ul. Am facut asta pentru ca Hurt Locker-ul de acum 4 ani fost senzational, iar capturarea lui UBL, dincolo de aura de eveniment planetar, se situa la intersectia dintre spionaj, armata si tam-tam politic, adica manusa pentru cuplul Boal scenarist - Bigelow regizor.

Venind cu asteptarile astea cat casa filmul e dezamagitor. Thriller fara zvac, drama personala fara greutate, zona politica cam ioc. In materie de tensiune, cu exceptia a doua-trei momente bine construite si cu miza, Zero Dark Thirty e inert si bleg. Inteleg treaba cu munca de birou, cu sutele de ore de inregistrari pe dvd, cu firele subtiri de care eroina se agata, le inteleg pe toate, dar de simtit din ZDT nu se simte mai nimic. Argo, pe care il reclam oricand pentru aerul sau ieftin propagandistic, te bloca in scaun. Pe ZDT il astepti mereu, dar nu vine.

Personajului principal - o femeie agent CIA - nu-i poti recunoaste la finalul a 2 ore si jumatate decat o singura trasatura de caracter, ce-i drept dusa pana la obsesie: determinarea. Una care naste cateva scantei cu mai marii agentiei. Una care o aduce in postura de a-si ridica singura o statuie in exprimarea plastica "i'm the motherfucker who...". Atat. Cateva comentarii politice adaugate si end of story. Story care, poate de dragul pastrarii adevarului istoric, pur si simplu nu are suficient juice.