Silver Linings Playbook

S-a scris atat de multa comedie romantica in ultimii 30 de ani, in vremuri in care indicatorul "sensul existentei" s-a inclinat din ce in ce mai pregnant catre dragoste in toate formele sale, incat e greu sa vii cu ceva original, proaspat si de impact. Tocmai pentru ca reuseste asta Silver Linings Playbook isi merita locul la gala Oscarurilor 2013.

Bradley Cooper, oricat mi-ar sari in cap domnitele inamorate de ochii sai albastri, nu face saltul. Pastreaza permanent pe chip ceva din superficialitatea lui obisnuita si, in unele momente, are un colt de zambet uitat de pe la vreo sedinta foto a unei reviste glossy. Nominalizarea lui pare mai degraba una de incurajare. Ca Jennifer Lawrence poate, stim de la Winter's Bone. Si aici confirma inca o data. 

  
Si el si ea sunt in film nebuni. Nu genul de nebuni frumosi cum zice expresia, ci genul de nebuni cu acte. El a explodat impulsiv cand si-a gasit nevasta sub dus cu altul, iar la spital a fost etichetat cu "bipolar nediagnosticabil". Ea e o nimfomana nascuta dintr-un sentiment de goliciune sufleteasca imposibil de umplut de pe vremea cand a ramas vaduva. Povestea isi creste doza de nebunie cu o runda de dans, ceva fotbal american si prin chimia unor personaje secundare ce nu duc lipsa de niscaiva tulburari de personalitate. Un obsesiv-compulsiv in De Niro, in sfarsit intr-un rol bine gasit si cu o interpretare bine dozata.

Chit ca vezi lucrurile venind cu o jumatate de ora mai devreme, esti hooked din personajele care sustin temeinic ideea ca normalitatea e doar o aberanta medie statistica. 3 si jumatate din 5, foarte bun in my book.