Lincoln

Nu ma omor dupa biopic-uri. Lincoln are un Daniel Day Lewis cu un Glob de aur deja sub palaria sa inalta si, dupa toate probabilitatile, tot acolo va inghesui cat de curand si Oscar-ul. Interpretarea oferita e remarcabila, de acord, dar peliculei, cu multe in favoarea sa, ii lipseste acel miez emotional care s-o faca cu adevarat istorica. Istorica pentru mine personal, a nu se confunda cu istorica cinematografic, lucru foarte posibil avand in vedere cele 12 nominalizari la Oscar si predictiile celor care o vad drept marea castigatoare in 24 februarie.

Scenariul e compus dintr-o dubla menghina. In prima politicianul Lincoln e prins intre simtamantul ca eliberarea sclavilor trebuie amendata constitutional @ warp speed si dorinta sa si a tuturor nordistilor de a incheia cat mai repede razboiul fratricid cu sudistii. Cele doua lucruri se bat cap in cap, iar de la inaltimea sa impunatoare Lincoln trebuie sa se coboare intr-o arena de interese hilar meschine si discursuri fals patetice care dovedesc pentru cei care aveau iluzii ca democratia n-a mers niciodata ca unsa. Nici macar la origini.

A doua menghina e cea personala. Omul Lincoln e prins intre dorinta unuia dintre fii sai - deja nelipsitul Joseph Gordon-Levitt - care tine cu tot dinadinsul sa mearga la razboi si sotia sa care, vaduvita de un alt baiat, e un mix de depresie agitata si amenintare agresiva. 

Prima menghina satisface intelectual, a doua balteste emotional. Altfel multe nume si performante secundare ok, grija maxima pentru cum arata lucrurile, un accent bine definit pe umbra lui Lincoln (blah blah mostenirea lasata posteritatii), un altul pe povestirile sale cu talc. Bun, dar nicaieri cu adevarat miscator. 3 din 5 in my book.