Flight

Decoleaza magistral, dar refuza sa aterizeze pe bune - cam asa e Zborul pus pe hartie de John Gatins, regizat de Robert Zemeckis si carat in spate de performanta meritorie a lui Denzel Washington.

Va sa zica un pilot pe curse interne de pasageri in State mixeaza alcoolurile fara numar si stewardesele cu corpuri beton pe timp de noapte. Iar dimineata la prima ora prizeaza cocaina ca sa fie in stare sa ridice avionul de la sol. Decolarea din debutul lui Flight, desfasurata in plina furtuna, e senzationala cinematografic. Reactiile neuro-vegetative gen palme transpirate pe care le-am avut stau marturie. Urmeaza apoi un nose down brutal si o dubla rasucire nebuneasca a avionului. Actul intai se inchide perfect, iar Flight e teribil de promitator.

Lucrurile nu se strica, desi incepi sa mirosi ceva, pana spre final. Discutia in 3 pe o scara de spital intre pilotul nostru, o narcomana si un canceros, John Goodman as the crazy motherfuckin' provider si combinatiile legale intre fabricantul avionului, compania aeriana si sindicatul pilotilor sunt de exceptie. Cum judeci un om care, beat si drogat la mansa unui avion stricat, a salvat 96 de vieti din 102, mai bine decat 10 piloti de top pusi intr-o situatie identica in cusca unui simulator? Flight are miez. 

Dar cand alege o duduie cam bunoaca in rolul narcomanei cu care Denzel imparte o buna bucata din film incepi sa iti pui intrebari. Pe langa chipul placut si decolteul generos, fata are si un suflet painea lui Dumnezeu. Semnul evident ca in spatele peliculei cineva are niscaiva idei moraliste. Pe care le da in vileag din plin intr-un final 100% i-legitim. Faceti un test ADN si veti constata ca pur si simplu finalul lui Flight e din alta mama si din alt tata decat restul filmului. Doar (pentru ca ar fi putut fi si mai mult) 3 jumate din 5, foarte bun.