The Best Exotic Marigold Hotel
“Cine n-are batrani sa-si cumpere” - asa zice o vorba din batrani. Adevar sau autopromovare? Best Exotic Marigold Hotel pune laolalta 7 actori veterani si obtine un adevarat feel good movie. 100% adevar.
Poate ca pentru lucrurile bune e nevoie de rabdare. The Best Exotic Marigold Hotel (un titlu atat de lung incat de aici incolo il voi prescurta cu Marigold Hotel) ajunge pe marile noastre ecrane cand pe alte meleaguri e deja scos la vanzare pe dvd sau bluray. In plus, de la Intouchables incoace – si el un film venit in cinematografele noastre cu un retard semnificativ – n-am mai vazut o pelicula care sa mangaie sufletul atat de bine. Rabdarea devine o virtute si cine sa ne invete mai bine asta daca nu o gasca de pensionari britanici aruncati intr-o ciocnire a civilizatiilor si personalitatilor in India, la Jaipur.
Ei cred ca au venit intr-o Costa Brava cu elefanti, realitatea de-photoshopata e insa cu totul alta. John Madden (Shakespeare in Love) are sub comanda o armata de nume de 5 stele din Marea Britanie. Judie Dench, ajunsa la 78 ani, lasa garda jos fata de rolurile ei obisnuite. Deobicei joaca personaje reci emotional, dar aici vibreaza sufleteste in rolul prospetei vaduve care trebuie sa se descurce pe propriile forte. O secondeaza Tom Wilkinson in rolul unui judecator aflat in cautarea dragostei pierdute in urma cu multi ani. Povestea lui are cea mai mare greutate emotionala. Lista prezentelor in varsta continua cu Bill Nighy si Penelope Wilton, un cuplu dizarmonic ce se relocheaza din motive financiare in India, cu Maggie Smith, adorabila in rolul unei paciente plina de prejudecati ce necesita o operatie la sold, cu Celia Imrie si Roland Pickup – doi aventurieri romantici ajunsi la varsta a treia. Poate ca lipiciul e fortat, pana la urma ce pensionar se arunca in gol?, dar actorii fac o treaba asa grozava incat esti absorbit complet in povestile de la Marigold Hotel - acolo unde “everything will be allright in the end. And if it's not, then trust me, it's not the end.”
Filmul ar fi putut functiona lejer cu doar doua sau trei din povestile semnate de Deborah Moggach in romanul ei These Foolish Things, dar scenaristul Ol Parker nu lasa nimic la o parte si, cel mai important, reuseste sa jongleze abil si sa echilibreze mereu lucrurile. Avem, pe langa lectiile de viata cu iz geriatric, si o poveste de dragoste cruda a unui cuplu indian format din actorii Dev Patel (Slumdog Millionaire) si Tena Desae. Obstacolele capata parfum traditional bollywoodian, dar ofera si momente de comedie in cheie familiar occidentala.
Apropo de umor, Marigold Hotel lucreaza cat se poate de natural. India cu traficul infernal, cu praful, cu mancarurile de nepronuntat si birocratia care te scoate din pepeni alterneaza cu India farmecului discret, a culorilor vii, a grandorii, a zambetului larg venit din filozofia ca viata e o bucurie traita, nu un drept de la sine. Amuzamentul coliziunii culturale nu capata nicaieri expresii stridente, totul se petrece organic si intr-un ritm poate prea molcom, dar asa cum se cade pentru niste personaje in etate. Pe alocuri povestea aluneca in conventional, iar personajele sunt gandite intr-o maniera lejera. Stim bine ca totul se va termina cu bine, toate evidentele arata ca suntem intr-un basm. Dar din cand in cand un basm e exact ce ne trebuie. Lucru dovedit de incasari. La un buget de 10 milioane de dolari, filmul a incasat peste 40 de milioane. Deloc rau pentru niste bosorogi magnifici.
3½ din 5, foarte bun in my book. De vazut.
Poate ca pentru lucrurile bune e nevoie de rabdare. The Best Exotic Marigold Hotel (un titlu atat de lung incat de aici incolo il voi prescurta cu Marigold Hotel) ajunge pe marile noastre ecrane cand pe alte meleaguri e deja scos la vanzare pe dvd sau bluray. In plus, de la Intouchables incoace – si el un film venit in cinematografele noastre cu un retard semnificativ – n-am mai vazut o pelicula care sa mangaie sufletul atat de bine. Rabdarea devine o virtute si cine sa ne invete mai bine asta daca nu o gasca de pensionari britanici aruncati intr-o ciocnire a civilizatiilor si personalitatilor in India, la Jaipur.
Ei cred ca au venit intr-o Costa Brava cu elefanti, realitatea de-photoshopata e insa cu totul alta. John Madden (Shakespeare in Love) are sub comanda o armata de nume de 5 stele din Marea Britanie. Judie Dench, ajunsa la 78 ani, lasa garda jos fata de rolurile ei obisnuite. Deobicei joaca personaje reci emotional, dar aici vibreaza sufleteste in rolul prospetei vaduve care trebuie sa se descurce pe propriile forte. O secondeaza Tom Wilkinson in rolul unui judecator aflat in cautarea dragostei pierdute in urma cu multi ani. Povestea lui are cea mai mare greutate emotionala. Lista prezentelor in varsta continua cu Bill Nighy si Penelope Wilton, un cuplu dizarmonic ce se relocheaza din motive financiare in India, cu Maggie Smith, adorabila in rolul unei paciente plina de prejudecati ce necesita o operatie la sold, cu Celia Imrie si Roland Pickup – doi aventurieri romantici ajunsi la varsta a treia. Poate ca lipiciul e fortat, pana la urma ce pensionar se arunca in gol?, dar actorii fac o treaba asa grozava incat esti absorbit complet in povestile de la Marigold Hotel - acolo unde “everything will be allright in the end. And if it's not, then trust me, it's not the end.”
Filmul ar fi putut functiona lejer cu doar doua sau trei din povestile semnate de Deborah Moggach in romanul ei These Foolish Things, dar scenaristul Ol Parker nu lasa nimic la o parte si, cel mai important, reuseste sa jongleze abil si sa echilibreze mereu lucrurile. Avem, pe langa lectiile de viata cu iz geriatric, si o poveste de dragoste cruda a unui cuplu indian format din actorii Dev Patel (Slumdog Millionaire) si Tena Desae. Obstacolele capata parfum traditional bollywoodian, dar ofera si momente de comedie in cheie familiar occidentala.
Apropo de umor, Marigold Hotel lucreaza cat se poate de natural. India cu traficul infernal, cu praful, cu mancarurile de nepronuntat si birocratia care te scoate din pepeni alterneaza cu India farmecului discret, a culorilor vii, a grandorii, a zambetului larg venit din filozofia ca viata e o bucurie traita, nu un drept de la sine. Amuzamentul coliziunii culturale nu capata nicaieri expresii stridente, totul se petrece organic si intr-un ritm poate prea molcom, dar asa cum se cade pentru niste personaje in etate. Pe alocuri povestea aluneca in conventional, iar personajele sunt gandite intr-o maniera lejera. Stim bine ca totul se va termina cu bine, toate evidentele arata ca suntem intr-un basm. Dar din cand in cand un basm e exact ce ne trebuie. Lucru dovedit de incasari. La un buget de 10 milioane de dolari, filmul a incasat peste 40 de milioane. Deloc rau pentru niste bosorogi magnifici.
3½ din 5, foarte bun in my book. De vazut.
Comments