Seeking a Friend for the End of the World

Seeking a Friend for the End of the World: simfonia dulce-amara a capatului de drum

Lars von Trier se sprijinea pentru finalul sau apocaliptic pe greutatea planetei Melancholia, pe Wagner si pe depresia catatonica. Lorene Scafaria ia lucrurile mai usor cu asteroidul Matilda, muzica celor de la The Hollies si un erou chinuit de o depresie mascata.

   Ani de zile proiectele Lorenei Scafaria au fost respinse de casele de productie pe motiv ca nu sunt suficient de comerciale. New-yorkeza nu s-a lasat prada deznadejdii, asa cum o fac multe din personajele din Seeking a Friend… Ba chiar s-a mutat in Los Angeles, Mecca cinematografiei, si a obtinut in 2009 de la Mandate Pictures (parte din Lionsgate) finantare pentru o dramedie romantica cu fundal apocaliptic. A gresit Mandate? La prima vedere, da. Filmul a incasat in Statele Unite in weekend-ul de lansare sub 4 milioane de dolari, o suma dezamagitoare pentru cele doua nume de pe afis (Steve Carell si Keira Knightley). Nici in Romania nu au fost mai mult de 4.500 de spectatori care sa mearga sa-l vada in primul weekend de vizionare. Dar, ca unul dintre aceia care i-a acordat aceasta sansa, multumesc Mandate. Rezultatul lui Scafaria, scenarista si regizoare la Seeking a Friend…, este dezarmant, sincer pana la crud, osciland intre ironie si emotie, nu lipsit de defecte, dar cu o bucatica de umanitate care mai ajunge rareori in sala de cinema.

   Suntem intr-un viitor apropiat in care vestea doctorului ca mai ai 6 luni de trait e cea buna. Cea rea e ca planeta ne mai gazduieste fix 30 de zile pana la ciocnirea cu asteroidul Matilda. Eroul nostru Dodge are cel mai plictisitor job din Univers, e agent de asigurari. Ar putea deveni CFO, functia e disponibila, dar cine mai vrea onoruri si beneficii pentru o luna de zile? Altfel, in drum spre casa sotia o ia la fuga pe camp ca sa scape de el. Ulterior aflam ca-l insela demult. Nici asta nu-i starneste vreo reactie. Panoramarea societatii e scurta, dar cuprinzatoare. O coperta de revista isi imparte spatiul in mod egal intre Isus si Oprah. Din cand in cand cate un grabit se arunca pe geam. Antisocialii se revolta, petrecaretii o ard libertin. Cu primii Scafaria nu stie sa se descurce, pentru cei din urma are cateva replici de pus in rama.

   Dodge nu e in stare de niciuna din solutiile astea. I-ar placea, in cel de-al 12-lea ceas, sa se regaseasca. Cum n-are nici cea mai vaga idee de unde ar putea incepe – e genul de individ care a existat, nu care a trait, ii apare in cale la momentul oportun vecina hipersomniaca, romantic incurabila si colectionara de viniluri, Penny. Tot ea descopera ca a uitat sa-i inmaneze lui Dodge o scrisoare dragoste de la prima lui iubita din liceu. Dodge isi gaseste misiunea si cei trei (intre timp Dodge a adoptat un catel) pornesc intr-un road-movie bine condimentat. Impuscaturi, o intrare prin efractie, localuri dubioase. Nicio tusa groasa, doar un ton nostalgic cu insertii nebunesti. Cateva secvente isi trag seva dintr-o sursa apropiata de cea a lui Little Miss Sunshine, doar ca Scafaria isi pierde un pic suflul si se arunca cu resurse minime in ultimul act.

   Steve Carell m-a uns la suflet cu performanta lui. Inertia si pasivitatea pe care le joaca foarte des se potrivesc manusa in acest rol, iar ochii expresivi penduleaza milimetric intre sarcasm si emotie vie. Keira Knightley are de pus in scena o partitura opusa. E indarjita si exaltata pe masura cerintelor, doar ca uneori supraliciteaza lucrurile. Desi lui Seeking a Friend… ii lipseste partial caldura emotionala nenascuta din chimia celor doi actori principali, lucrul asta deranjeaza mimim. Poate pentru ca suntem aproape de capatul drumului, iar prezentatorul tv ne indeamna sa nu uitam sa ne dam ceasurile mai devreme cu o ora.

   

Verdict: 3½/5, foarte bun

Pentru: acei cativa spectatori care vor sa incerce si altceva