Hugo: establishing shot si verdictul

Satul sa-l astept pe Hugo in cinematografe, s-ar putea sa nici nu mai vina - cert e ca e scos de pe lista premierelor din aprilie - l-am dat jos si l-am vazut. Regret putin pentru ca establishing shot-ul de la start si cateva cadre meritau cu siguranta sa fie vazute in 3D. Sunt atat de incantatoare incat o serie de capturi devine absolut necesara.

  

Inapoi la Hugo. Daca cinematografic e dincolo de ireprosabil, e de-a dreptul magic, iar la nivel de mesaj e o reverenta cu bun gust la inventia celei de-a saptea arte, mai ales a inceputurilor filmului mut (culmea ironiei la un moment dat se foloseste chiar cuvantul Artist), la capitolul poveste sunt niste lipsuri. Care te dezlipesc emotional de ce se petrece pe ecran. Mai intai pentru ca Hugo se transforma din aventura unui copil orfan care traieste in turnul cu ceas al garii si care isi cauta scopul in viata in povestea retrospectiva de viata a unui creator, magician si cineast, cazut in dizgratia publicului sau. Genul asta de schimbare, in timpul unui film, deruteaza. Mai am si cateva semne de intrebare care pe mine m-au scos din poveste. Inteleg ca George Melies nu mai avea succes cu filmele lui dupa ce oamenii vazusera ororile razboiului. Dar de aici si pana la a-ti arde casa (la propriu) de productie mai aveam nevoie de ceva. Iar Hugo, cel care la inceputul peliculei isi doreste sa-si gaseasca scopul in mecansimul mare al lumii, face trick-uri magice la petrecerea din final. Cam putin in raport cu punctul de plecare. Accept insa ca suntem intr-o ecranizare dupa un roman pentru copii, iar vazut de sarbatori, feeling-ul ramane unul special. 4/5, excelent. Dar sub The Artist despre care am scris aici.