Caotica Ana

Dupa Lucia y el Sexo, Julio Medem si-a luat o pauza lunga pana in 2007, cand a revenit cu o pelicula dificila - Caotica Ana. Habar n-am cum a ajuns pe hard-ul meu, dar aseara am facut ce-mi place mai mult si mai mult: i-am dat play. Douazeci de minute mai tarziu eram complet absorbit. Cel mai important lucru e ca filmul reuseste sa fie mereu surprinzator (si se intampla foarte rar sa scriu asta despre un titlu), iar ca spectator esti mereu intre visare si decriptarea unor sensuri. Povestea e destul de incurcata: o pictorita la 20 de ani care traia hippie intr-o pestera la Ibiza e descoperita de o frantuzoaica mecena care o aduce intr-o casa a ei de la Madrid, locul unde gazduieste si formeaza o gloata de artisti tineri de toate felurile. Tanara noastra cunoaste un tanar de origine africana care ii va declansa o cautare febrila in ea insasi. Rezultatele din sedintele de hipnoza o socheaza: vieti anterioare, destine puternice, morti timpurii, reintalniri peste timp... Daca Eastwood nu spunea mai nimic cu Hereafter, Medem se arunca cu totul, vrea sa spuna atat de multe. Asa ca reactia privitorului e una extrema: fie e dat pe spate, fie respinge filmul categoric. Pe mine m-a dat pe spate. La fel si interpretarea si look-ul schimbator al Manuelei Velles - un debut de senzatie.