DMovieblog

Paul: alien on board  Duetul Pegg-Frost se reface pentru un road movie amuzant in care rolul principal ii revine unui extraterestru cool.  Au trecut cativa ani buni de la Hot Fuzz (2007) sau Shaun of the Dead (2004). Simon Pegg si Nick Frost au mai imbatranit, se vede in ridurile de pe fetele lor, s-au mai ingrasat, capatand o forma rotunjita, si probabil ca nu sunt ceea ce Hollywood-ul ar descrie drept actori la moda. Asa ca atunci cand au scris scenariul la Paul s-au gandit sa aseze pe altcineva in central povestii lor. Cum nu era nimeni care sa se ridice la nivelul dorit (britanicii care fac comedie au standard ceva mai inalte), au apelat la singura strategie pe care o aveau la dispozitie: au scris un personaj extraterestru. Si l-au poreclit dupa cainele pe care acesta l-a ucis cand s-a prabusit cu nava sa cosmica. Umor britanic, v-am zis! Paul (voce Seth Rogen ) e o creatura cliseu in materie de fiinte non-pamantene: e verde, mic de statura, cu capul mare si ...

Dupa Lucia y el Sexo, Julio Medem si-a luat o pauza lunga pana in 2007, cand a revenit cu o pelicula dificila - Caotica Ana. Habar n-am cum a ajuns pe hard-ul meu, dar aseara am facut ce-mi place mai mult si mai mult: i-am dat play. Douazeci de minute mai tarziu eram complet absorbit. Cel mai important lucru e ca filmul reuseste sa fie mereu surprinzator (si se intampla foarte rar sa scriu asta despre un titlu), iar ca spectator esti mereu intre visare si decriptarea unor sensuri. Povestea e destul de incurcata: o pictorita la 20 de ani care traia hippie intr-o pestera la Ibiza e descoperita de o frantuzoaica mecena care o aduce intr-o casa a ei de la Madrid, locul unde gazduieste si formeaza o gloata de artisti tineri de toate felurile. Tanara noastra cunoaste un tanar de origine africana care ii va declansa o cautare febrila in ea insasi. Rezultatele din sedintele de hipnoza o socheaza: vieti anterioare, destine puternice, morti timpurii, reintalniri peste timp... Daca Eastwood nu sp...

Am scris despre Water for Elephants aici.

Inchiderea mea de la B-IFF s-a consumat duminica seara, tot la NCRR. Am mers la Valsul lui Bashir, o animatie semnata de Ari Folman. Omul nu cred ca a mai pupat finantare din patria mama dupa documentarul asta. Nu e antisemit, nici vorba, e mai degraba antirazboi cu totul, dar pur si simplu privitul in oglinda e greu de acceptat in astfel de situatii. Un pic obositoare pentru ochi (cred ca din cauza unor culori dominante in cadre foarte lungi), cu doar cateva detalii semnificative pentru a crea atmosfera acelor momente (mai mult ar fi costat extra si probabil ca ar fi diluat mesajul), dar cu un script destept si un sens clar. Singura comparatie pe care o am in cap e cea cu Persepolis - povestea de viata a iraniencei Marjane. In Bashir personajul regizorului evreu incepe sa caute oameni care au trecut prin razboiul din Liban (inceputul anilor '80) pentru a-si aminti, intr-un mix de realitate si fantezie, drama traita in razboi la o varsta prea frageda si genocidul de la Sabra si Sha...

Prima vizita la NCRR. Am mai ajuns la vizionari de filme la Muzeul Taranului, dar pe vremea aia nu exista titulatura de Noul Cinematograf al Regizorului Roman. Din pacate scaunele sunt tot de lemn, unele dintre ele sunt rupte la propriu... conditii deci vitrege pentru o vizionare faina. Winter's Bone in cadrul B-IFF. O caruta plina de premii. Atmosfera apasatoare, imagine dezolanta, univers dureros. Senzatia unui documentar despre regulile unei comunitati necunoscute: raporturile intre barbati si femei, relatiile familiale, educatia sau ajutorul... toate sunt fundamental diferite fata de lumea noastra. Si un personaj principal feminin care trebuie sa se descurce intr-o situatie care tinde spre imposibil: tatal infractor a fugit lasand gaj la cautiune casa si pamantul familiei. Viu sau mort, de buna voie sau silit, trebuie adus inapoi. Winter's Bone nu e pentru oricine, nu e usor de dus, dar loveste emotional cu precizia chirurgicala a unei bombe inteligente.

Am scris despre Rio aici.

Am aterizat aseara la Patria pentru London Boulevard. Primele 5 minute au fost bune, coloana sonora e misto si cateva din constatarile filmului despre lume in general (vezi replica privind cea mai violata actrita din cinema-ul european) si Londra in particular sunt inteligent spuse. Nici castul nu e rau. Farrell e mai matur si a pus cateva kilograme, Keira e misto, iar sleahta de hoodlums pare de acolo. Cu toate astea filmul e ratat. In primul rand pentru ca inghesuie prea multe povesti arhicunoscute in aceeasi oala. Ai sentimentul ca le-ai mai vazut pe toate si ca le-ai vazut spuse mai bine. Aici e doar o ciorba supraincarcata si pe alocuri neverosimila. Si asta inseamna ca, la debut in regie, William Monahan nu acorda suficient timp fiecarui subplot sa se aseze, iar rezultatul e inevitabil: ca spectator te deconectezi de la actiunea de pe ecran si incepi sa te gandesti la ce vrei sa faci dupa generic.

Am scris despre Your Highness aici.

Sunset Limited nu e un film, ci mai degraba o piesa de teatru filmata. 2 actori, un singur interior si o confruntare de idei de 90 de minute. Piesa de rezistenta sta, indiscutabil, in jocul actorilor. Samuel L. Jackson si Tommy Lee Jones sunt actori de 5 stele, iar aici isi gasesc partituri complexe si potrivite. Jackson e negrul care a facut parnaie pentru niste chestii nasoale, munceste fizic, traieste intr-un ghetou, n-are de nici unele, dar crede orbeste in Cel de Sus. In completa opozitie, Tommy Lee e un guler alb, profesor cu reputatie, om cu stare si ateu convins. A fost la un pas de sinucidere, dar a fost slavat de „fratele” sau care acum il provoaca la un dialog incercand sa se asigure ca gestul nu va fi repetat in scurt timp. Argumentele celor doi le-ati mai auzit, iar pelicula are dezavantajul ca e aproape nenatural de statica. Totusi, din cand in cand parca e bine sa-ti iei o pauza de la cocktailul de adrenalina si amuzament cu care te indoapa cinematografia zilelor noastre...

De miercuri, 6 aprilie, pana duminica, 10 aprilie, la Scala si Elvira Popescu vin scurt si mediu metraje in cadrul celei de-a cincea editii NexT. Pe langa competitia propriu-zisa, vor fi cateva seri speciale: NexT Kids in opozitie cu seara Necenzurat, Oscars Night si un focus Clermond-Ferrand. Programul si detaliile le gasiti aici.