Des hommes et des dieux

Sambata trecuta, dupa Buna! Ce faci?, a fost randul lui Des hommes et des dieux la Studio. Am mers in orb, nici macar nu vazusem afisul, stiam doar ca e un film care a luat ceva la Cannes. M-am simit ca-n festival, cand bagi film dupa film si habar n-ai ce urmeaza sa vezi. Si a fost cel mai mare noroc! Daca as fi stiut despre ce e vorba... nu sunt sigur ca as fi mers sa-l vad. Dar asa, pentru ca nu aveam nici un habar despre pelicula lui Xavier Beauvois, am putut sa descopar lucrurile un pic cate un pic.

La inceput am avut senzatia ca am nimerit la un documentar, apoi mi-am frecat mintea incercand sa inteleg cam pe unde se petrece actiunea - abia dupa vreo ora un steag mi-a raspuns complet la nelamuriri, apoi m-am revoltat, apoi am studiat psihologia personajelor, iar la final pur si simplu nu l-am inteles. Probabil distanta intre mine si cei de pe ecran e prea mare, iar gestul lor ultim nu e unul care sa fie discutat, apreciat sau condamnat, ci doar impartasit. In cazul meu filmul n-a avut ecou, dar lui Des hommes et des dieux nu-i pot nega meritele artistice. Castul functioneaza impecabil, regizorul intervine subtil, cu o economie de mijloace ce respecta estetic cu sfintenie stilul de viata auster al personajului colectiv central. Film de festival prin excelenta.